Tuesday, 15 January 2013

N-am titlu – e ceva despre Sănătate


Dacă n-am trăi într-o ţară plină de dăştepţ’, mare lucru ar fi. Dar iacătă-ne, o adunătură de băieţi şi fete cu capul cât un lighean. Şi din pricina asta, ca să te dai liberal e bugăt să dai ochii pe spate de câte ori auzi cuvântul “privat”, iar dacă nu procedezi aşa, eşti cam comunist. Tot din cauza lighenelor, noţiunile de centralizare/descentralizare sunt bune sau proaste funcţie de secreţiile salivare disponibile, nicidecum funcţie de nişte realităţi care ţin de natura sistemică sau punctuală a unor fenomene. Şi-acu’ de-a dreptul:

● A zis Eugen Nicolăescu de curând că vrea să taie finanţarea spitalelor private din bani publici. Gata a fost: “Anti-liberalu’, criminalu’ de privaţi, săriţi, nu ne lasă Nicolăescu să ne tratăm unde vrem pe banii noştri, arde!” Cam ăsta-i rezumatul.
Din topor:
1. Ştiţi câte ceva despre privaţii care activează în sănătatea românească? Ştiţi cum au primit aprobări de funcţionare şi de ce alţii n-au primit? Ştiţi deci câtă dorinţă de a distribui sănătate şi câtă foame de profit e în ograda privaţilor din România? Că dacă nu ştiţi şi v-aţi isterizat, io zic să nu mai citiţi mai departe, că nu-i de creieru’ vostru.
2. Privaţii ăia bine intenţionaţi de ce nu vor ei să facă profit pe bani privaţi, şi nu pe bani publici? Ştiu, aici vine ăl’lalt val de isterie: “asigurările de sănătate sunt bani privaţi!” – băh, nu-s! Nu-s, pentru că nu e chestie opţională asigurarea aia şi nici n-aţi negociat cu asiguratorul vreun pachet de servicii, clar? (Unde mai pui că-s “filtraţi” prin Ministerul Finanţelor!) Apoi mai e aşa: după ce că oricum nu există standarde de cost pentru diversele proceduri medicale nici măcar în sistemul public, decontările procedurilor ălora către privaţii de bine se făceau la costuri muuuuult mult mai mari decât pupau spitalele publice pentru aceleaşi manevre! Dacă eu stau în satu’ desfundat numit Laba Ursului, unde nu este spital privat, iar în proxima comună cu spital e fix unu’ public şi nu-mi permit să merg până la un ditamai spitalul alte sute de kilometri, că n-are cine sta lângă mine să suplinească marea criză de personal, eu n-am dreptul la asistenţă medicală de vârf, doar ăla din Cluj, Bucureşti sau Iaşi, care merge la privat şi-i decontează statul, că, vezi doamne, a lui e asigurare de sănătate cu preferinţe, a mea nu? Apoi mai vine lumea care zice că n-ar trebui să fie obligatorie asigurarea de sănătate la stat. Ştiţi ce? Aia nu se poate decât dacă privatizăm tot sistemul de sănătate. Pentru că dacă mai rămâne un miiiic nucleu de sistem public, nu-mi poate îngrădi nimeni dreptul la el, dacă după 10 ani de cotizat la privat mă trezesc brusc că vreau şi io la public. Şi cum, vin după 10 ani să beneficiez de un sistem întreţinut de ăia fraierii care au cotizat ani de zile în regim de stat? Pardon. O părere personală: mixul public-privat în sănătate NU există în realitate! E doar o mare fantomă pentru drenat bani publici. Ori sistem public, ori privatizăm tot şi cine n-are bani, să moară. Notă pentru retarzi: sistem public nu înseamnă că pe bani privaţi nu se mai pot înfiinţa clinici private. Deci cu banii tăiaţi de la privaţi, pe scurt e aşa: statul are în administraţie nişte spitale-praf şi se plânge că n-are bani să le pună pe picioare. Acuma spuneţi şi voi, cum e aia ca în paralel să vireze bani la spitalele private, decontând suprapreţuri? Păi suprapreţuri, da, pentru că dacă pacientului îi decontează statul tratamentul la privat, fie şi parţial, omul nu se supără că privatul are preţuri cosmice! D-aia zic: dacă pe bune ţineţi la piaţa concurenţială, trebuie să vă opuneţi decontărilor din bani publici, că astea tocmai strică toată concurenţa!

● A mai zis Eugen Nicolăescu tot de curând că vrea recentralizarea gestiunii spitalelor judeţene la nivelul Ministerului Sănătăţii. Şi a ieşit un bou, pe numele lui Nicuşor Constantinescu, să ne explice că el nu dă drumu’ spitalului din Constanţa, că a băgat bani în el, şi sunt banii constănţenilor. Ştim cu toţii că “descentralizarea” făcută de Boc a fost doar plasarea datoriilor spitalelor în poalele autorităţilor locale. Care autorităţi locale erau finanţate după culoarea politică. Aşa încât anumite spitale, fie dânsele şi pline de superspecialişti, n-au primit bani la fel ca altele. Da’ pentru aia pacienţii toooot au migrat din Focşani în Cluj şi chiar din Constanţa în Târgu Mureş, unde au găsit specialişti! Şi spitalele judeţene s-au înglodat şi mai rău. Sau Nicuşor Constantinescu le-a interzis constănţenilor să se trateze în spitalele finanţate cu banii mureşenilor? Io tare m-aş cam îndoi! Vezi, Nicuşor, boule care eşti tu bou, cât de prost îti stau coarnele?

M-am săturat de scris, v-ajunge. :)