Wednesday, 21 November 2012

Nimeni nu iubeşte copiii cuminţi

Oare toţi părinţii le doresc răul copiilor sau chiar nu rumegă ce scot pe gură? E treaba aia cu “Să fii cuminte!” pe care o-nmulţesc şi-o răspândesc părinţii peste generaţii. În spatele ei de fapt zace o monstruozitate cu două perechi de coarne şi restul excrescenţe neregulate. Cei mai zdravăn eşuaţi oameni de pe lumea asta sunt copiii cuminţi. Indiferent de vârstă, ei tot copii cuminţi rămân: şterşi, fără personalitate, fără identitate în fond, tratabili ca numere, asimilabili. Şi cu ocazionale explozii prosteşti în nevoia de atenţie – explozii care de obicei îi costă mai mult decât toate prostiile pe care le-ar fi putut săvârşi zilnic şi ritualic toată viaţa. Explozii cu urmări pe care nu le ştiu gestiona nici de-o culoare, tocmai pentru că nu-s învăţaţi să stea cu pieptu’ la vedere când audienţa le cară bolovani. Cât de macabru şi stricat să fii ca părinte să-i doreşti copilului să existe ca şi cum n-ar exista? Şi încă aşa cu o dare de mână, încât îi pui şi gardurile aferente, să nu cumva să confunde strada cu ţarcul. Ferească zeii, îţi dau colici renale! Ţi se rupe sufletul când te mai nimereşti, în calitate de fiinţă defectă, dar vie, cu vreun părinte deţinător de odraslă translucidă, eventual de-o vârstă apropiată cu a ta, părinte căruia i se scurg ochii după nenorocirea obrasssnică şi neascultătoare care eşti, în vreme ce odraslei îi aruncă periodic şi mecanic priviri pline de-o compasiune bolnavă: “Lasă, mamă dragă, tu nu eşti magnetic(ă), da’ tu eşti cuminte.”. Că doar ce-o să gândească, “Nah, adevăru-i că te-am înfundat ireversibil cu didactica bunelor moravuri introductive în arta trăitului degeaba.”? Mmmnu, că se depune pe conştiinţă şi presează inadecvat pe meniscurile genunchilor. Oameni buni, dacă nu vreţi să vă cunoaşteţi copiii niciodată, după ce dracu-i mai faceţi?!

Monday, 19 November 2012

Hai cu Brătienii, futu-i!

"Crin are suficiente păcate politice, nu-i nici el vreo icoană dată jos de pe peretele schitului. Dar, dacă nu te-ai senilizat instantaneu, e chiar amuzant să-l vezi atacat pe subiectul Becali de venerabilul Câmpeanu. Care, pe când era mai în putere şi plin de iniţiativă, l-a propus pe Regele Mihai candidat la Preşedinţia Românei. Ca să îmbine politic utilul cu plăcutul. Şi care a reuşit performanţa politică epocală ca, la doi ani de la reînfiinţarea partidului Brătienilor, să-i scoată pe liberali din Parlament. Unde au revenit în genunchi, fără el preşedinte, ca ingredient mic în oala de ciorbă CDR, că avea nevoie Emil Constantinescu de-o mare oaste-n spate ca să ajungă cu democraţia până la Cotroceni. De bine, de rău, aşa somnoros şi dictator, Antonescu a dat liberalilor juma' de ţară pe mână şi acces la resurse. Lucru care nu s-a mai întâmplat taman de pe vremea Brătienilor. Că tot îl roade pe Djuvara patima amintirilor nepieritoare menite să-l consolideze-n scaun pe simbolul democraţiei şi al toleranţei numit Băsescu..."
Probabil editorialul anului, marca Victor Ciutacu. 
Citiţi-l integral pe Jurnalul.

Friday, 16 November 2012

Vocea ca respiratia

Asa e fatuca asta, cu vocea naturala ca breath-in-breath-out-u'. :) 
E de-nvatat. Pana una-alta, de pe ultimul album, sa va tina de week-end:

Saturday, 10 November 2012

Mai veniţi careva?


Habar n-am de unde vine muzica, da’ eu acolo vreau să mă duc. :)
photo by Leonardo Silva

Vangelis - main theme from "Missing"

Friday, 9 November 2012

USL, de azi vă declar sfinţi


Un post foarte scurt:
Curva securistă a decis să deschidă campania... ca o curvă securistă, normal – adică i-a pus pe slugoii de la ANI să fugă după incompatibili închipuiţi pe pereţi.
Şi am decis: ăsta e capacu’, gunoiule!
De-aci-ncolo po’ să se-apuce USL-iştii să devalizeze ţărişuara, sa profaneze mormintele, să violeze bătrâne ziua-n amiaza mare pe străzi, NU MAI CONTEAZĂ, LE TOLEREZ ORICE şi pe 9 decembrie sunt prima la uşa secţiei de votare.
Asta e toată povestea cu campania electorală.
USL, hai cu prăpădu’! =))

Monday, 5 November 2012

O, tu, telefonie mobilă, scroafă ordinară!


De când s-au inventat abonamentele astea cu multe minute la preţuri megaaccesibile trăiesc drame de neînchipuit. Nişte melteni s-au văzut cu resursele telefonistice la dânşii, fapt pentru care au dezvoltat o pasiune pentru frecat creierii concetăţenilor. Unii dintre melteni, din motive care ţin de soartă, neatenţie, indiferenţă, superficialitate sau alte cauze care produc ridicări neinspirate de capac, au ajuns să aibă acces la contactul telefonic cu mine. Fie că sunt persoane cu care am intrat în interacţiuni formale în diverse conjuncturi, fie că sunt unii pe care nu-i cunosc îndeajuns, dar m-au prins intr-un moment de generozitate informaţională, cert e că sunt unii care circulă liberi pe străzi, au telefoane cu abonamente încăpătoare şi mai au şi număru-mi în agendă. Aşa stând treaba, sus-descrişii găsesc de maximă cuviinţă ca pentru orice rahat să considere necesară o convorbire prelungă. Dacă eu nu-s o fiinţă comunicativă, apoi nuş’ cine dracu’ mai e! Dar urăsc telefoanele! Rău-rău de tot le urăsc! Îmi explodează creierii dupa primul minut de conversaţie telefonistică, nu le suport, nu le vreau în viaţa mea mai mult decât în situaţii de maximă necesitate, le detest şi gata! Scriu cu drag oricât e nevoie, detaliez orice mi se cere, ţin fluxul dialogului în picioare oricât de mult şi oricât de prompt mi se solicită, dar nu vreau telefoaaaane! Pentru că telefoanele au fix trei tipuri de situaţii unde se potrivesc: în caz de maximă urgenţă, în cazul în care n-ai acces la un calculator în timp util şi e vorba de o discuţie lungă (în mod necesar, nu din motive de plictiseală) sau cand e vorba de o discuţie tehnică în care viteza schimbului de întrebări şi răspunsuri e esenţială. Restul sunt pretexte. Uite, sunt unii chiar clinici de-a dreptul – vorbeşti cu ei ACUM pe internet la o fluenţă de tip tenis de masă şi brusc îţi servesc imbecilitatea: “Nu pot să scriu despre asta, mai bine te sun.” Ha??! Cum adică nu poţi să scrii? Da’ ce, e un subiect care trebuie discutat cu intonaţie specifică, ţi-i musai să adaugi modulaţii de curvă pe hotline, e cu suspine-ntre paranteze sau care-i treaba? Fuckin’ freaks!
Uite cum e, scrisul e sănătos. Scrisul te obligă să-ţi organizezi ideile şi să le comprimi, te-nvaţă să fii sintetic, te face să-ţi măsori vorbele, că rămâne scris, e o formă de bună administrare a dialogului şi, poate cel mai important, evită chestia cu momentele nepotrivite. Tu scrii când îţi vine-n cap, ăla/aia răspunde când îi permite ritmu’ vieţii să se-adune şi să-ţi răspundă în stare de conştienţă, nu pe fugă, nu cu public inadecvat, nu în incapacitate de concentrare din varii motive.
Dar nuuu, frate, meltenii au întotdeauna o urgenţă cu adăugiri şi prelungiri sentimentale care impun împachetarea ideilor în timbru vocal mişcător de măruntaie! Aşa încât numai distanţa fizică îţi mai stăvileşte pornirile criminale declanşate în consecinţă!
Scrieţi, băăăi, scrieţi, că acum nu vă mai încetineşte Poşta Română! Cel mult creieru’, dar pentru ăla responsabili sunt doar părinţii care v-au făcut, nu eu, să vă suporte ei!
(Şi uite-aşa, dintr-o invenţie extraordinară telefonia mobilă a devenit un alergen în toată regula.)

Friday, 2 November 2012

În afara politicii, numai Preciste


M-am urnit totuşi să scriu un pic, dată fiind ascuţimea limbilor din spaţiu’ public odată cu sfânta încordare electorală. În buna tradiţie a datului ochilor peste cap de sensibili ce sunt, neprihăniţii societăţii simt nevoia să ne aducă-n vedere abundenţa curvelor din politică. Şi să vedeţi cum se desfăşoară de pasional, şi să-i vedeţi cum dau din vâsle întru stăvilirea curentului electoratului activ! “Proştilor, voi chiar nu vedeţi ce nenorociţi şi ce târfe se perindă prin politică?! După ce mai votaţi?” D-astea aşa circulă toată ziua ca virusurile de sezon. Nu mai analizez acum ce fel de oameni or fi ăia care împart cu pretenţie de iluminare nişte truisme promoţia secolul 16. Dar nu mă pot răbda şi-ntreb şi io tot în regim de tâmpeală: fraţilor, da’ acolo la voi, în afara politicii, între sfinţi şi maici şi dumnezei, cum e viaţa? =)) Şi-ntreb tâmpeşte, că pe unde umblu eu, pe străzi din astea cu asfalt de calcă lumea cu picioarele pe el, parcă-i tot la fel de plin de curve şi nenorociţi ca şi-n politică. Văd lume înşelând altă lume, văd lume înjurând altă lume, văd lume furând altă lume şi vânzători şi mame iubitoare distribuind copiilor resurse pentru buna producţie de cancer de colon şi alte cancere. Şi vă jur că n-au carnet de partid cei mai mulţi dintre ei! Ba mai mult, majoritatea nici nu votează măcar! Aaaabsolut neatinşi de gândurile politicii. Doar de proastele obiceiuri din politică. Fără politică. Hoţi, curve, mincinoşi, cinici, profitori pe sănătatea oamenilor... Deci încă o dată: hoţi, curve, mincinoşi, cinici, profitori pe sănătatea oamenilor... Hmmm, hmmm..., unde-ţi fi voi, cuiburi de maici, sfinţi şi dumnezei? Că doar n-o fi aia cu... paiu’ din ochiu’... :))