Cică n-am scris despre rezultat

Iaca, "scriu":

Pentru care nu pricepeţi, 

daţi hrană creierului flămând: de-acolo.

“Curaţi, în lumină, în picioare”

Dar SPP-işti aveţi, isteţilor?

Pe Turcescu-l înţeleg, e plătit pentru asta, dar unde se rupe firul logic e acolo unde încep să apară susţinători sinceri ai lui Băsescu care invită, aşa, de capul lor, nu din comanda partidului, la boicot pe 29. Ăştia nu pot fi decât cetăţeni cu reale nevoi medicale sau măcar debusolaţi/tâmpiţi de ura faţă de Crin şi/sau Ponta. Nuş’ cum să vă traduc sociologia momentului mai simplu – că văd că unii aveţi mare nevoie de muierea posmagilor: în 2009 nişte oameni s-au căznit să-l răstoarne pe Băsescu. Şi părea că le-a ieşit, după cum sărea Geoană tot în sus. Numai că s-au trezit dimineaţa cu nişte voturi din diaspora, obţinute unul la 13 secunde, care l-au repus la butoane pe Băsescu. Şi-n 2010 şi-a luat-o-n freză toată ţara pe chestia asta. În formă continuată până nu cu multe zile-n urmă. Acum, aceleaşi milioane, plus cei care nici nu mai recunosc că au votat cu Băsescu în 2009, se mai opintesc un rând să-l răstoarne. Voi puteţi măsura intuitiv nivelul de presiune, de frustrare, de ură alienantă care s-ar înregistra în barometrele străzii? La a doua încercare eşuată PRIN ŞMEN ANTIDEMOCRATIC! Şi revin la promotorii voluntari ai boicotului. Las la o parte că indivizii susţin o idee absolut intrată-n garduri din punct de vedere al coerenţei şi civilizaţiei. Am însă o altă problemuţă cu alinierea lor în spatele lui Băsescu în demersul răspândirii invitaţiei la boicot: Băsescu dacă se-ntoarce la Cotroceni cu nişte milioane de voturi pro-demitere invalidate de neîndeplinirea cvorumului se dă pe străzi blindat de SPP. Băieţii aştialalţi, care-s plecaţi cu Sorcova în regim de voluntariat, tare mă-ndoiesc să primească servicii de pază şi protecţie... Ştiţi, adică... “Sunt nimeni de pă Feisbuc, m-a mâncat în ___ să invit la boicot şi acu’ mă linşează poporu’ dezumanizat de frustrare şi disperare, n-aţi putea să-mi daţi şi mie nişte băieţi d-ăia laţi, cu ceafă de porc, să-mi vegheze la integritatea ciolanelor?” :)) La asta s-or fi gândind nătângii de ei, că din 30 Băsescu serbează întoarcerea la privilegii şi butoane, păzit până-n dinţi, iar ei umblă pe străzi cu pieptu’ dezvelit, pe post de amortizoare între Băsescu şi votanţii fără cvorum? Cred că nu, pentru că dacă ar dispune de atâta coerenţă, ar avea şi discernământul să priceapă de ce trebuie lustrat securistul pe 29, indiferent de preferinţele politice manifestabile ulterior. Faceţi-vă, dragilor, saci de box şi încasaţi în locul lui Băsescu – merită al naibii, e o cauză nobilă rău, deştepţilor!

AEP – Izvorul Minunilor

Mi-au trecut toate grijile. Brusc şi definitiv. Despre 29. Despre 50%+1.

Doza de sobrietate: votul ăsta are ceva particular ce pare să fi scăpat tuturor. Şi cevaul ăla se cheamă fix estimarea în timp util a prezenţei la vot. Adică e o particularitate a mizei votului ăstuia, comparativ cu alte voturi. Dacă la alegeri de orice fel miza e care cum stă în procente, care procente nu se văd decât la centralizarea opţiunilor valabil exprimate, de tura asta miza e prezenţa la vot – că-n rest e clar cum stăm – adică numărul de voturi exprimate, nici măcar nu doar alea valabile! Şi aici vine marea treabă: exit poll-urile se dau după închiderea urnelor; estimările prezenţei la vot la diferite ore se dau în timp util, pe tot parcursul zilei, cu urnele deschise! Adică nehotărâţii sunt motivaţi să iasă dracului la vot până mai au timp, simt că depinde maxim şi de votul lor validarea referendumului şi sunt mult mai pasibili de-a-şi urni dosu’ până la secţia de vot. By the way, oriunde s-ar afla! :)

Şi povestim asta despre un vot cu o miză muuuult mai mare decât la locale, iar la locale am avut, acu’, de curând, peste 56% prezenţă la vot exact pe aceleaşi liste electorale inflaţioniste!

Este că vă vine o dungă de aer proaspăt dinspre Autoritatea Electorală Permanentă? :D Forţa, AEP! =))

Partidul kamikaze – prostia se plăteşte

Totuşi, ce colecţie de creiere model suprafaţă reflectorizantă să se fi adunat în PD-ul ăsta, aşa încât să muncească în regim dement la amenajarea locului pentru propria spânzurătoare? Bun, am înţeles că Băsescu trebuie salvat numaidecât, dar iubiţi credincioşi, ăştia ai lui se omoară să obţină invalidarea referendumului prin lipsă de cvorum, în condiţiile în care impopularitatea securistului e de proporţii cosmice, absenteismul băsiştilor înseamnă accentuarea scorului pro-demitere, că aşa se exprimă procentele, iar în toamnă urmează parlamentarele. Toate astea după nişte alegeri locale unde USL-ul i-a lăsat în izmene. Ăştia vor musai să crească prezenţa la vot în toamnă în favoarea USL până la măturarea cu totu’ a PD-ului? Că aia se va întâmpla în caz de referendum invalid pe 29. Degeaba, frate, când te trage pe sfoară ereditatea, apoi nici Asociaţia ONG-urilor pentru Salvarea Săracilor cu Duhu’ de la porţile raiului nu te mai împinge de dos peste gard. =))

Deh, riscurile comportamentului de sectă. :D

Nu pentru că e sigur, ci pentru că altfel n-are sens

Scurt, avem aşa:

1. Crin a zis-o la suspendarea lui Băsescu în Parlament p-aia de-a dreptu’, cum că se lasă de politică dacă la referendum românii nu votează majoritar demiterea.

2. Azi a promulgat legea care impune cvorum de minim 50%+1.

1+2 nu-nseamnă că ştie Crin sigur-sigur cum va arăta ziua de 29 iulie în plină lună de concedii şi cu un popor capabil de orice. Înseamnă o treabă mult mai simplă: dacă după toţi anii ăştia nu se urnesc la vot peste jumate dintre electori într-un supermoment ca ăsta, ce sens mai are să câştigăm ceva, orice? Adică la ce dracu’ i-ar folosi lui Crin să-l răstoarne pe Băsescu sprijinindu-se pe votul unui număr suficient de mic de cetăţeni încât să putem afirma că toată marea zbatere nici măcar n-a stârnit interesul majorităţii populaţiei cu drept de vot? Şi dup-aia, culmea, să mai şi candideze la preşedinţie, pentru un mandat în cea mai infectă perioadă din ultima luuuungă bucată de vreme! Evident că n-are sens, evident că ăsta nu e jocul lui! Crin e dintr-una: ori ne iese pe bune, ori mai bine-o lăsăm încurcată. Ce ziceţi, aşa ştiţi face politică? Ştiţi juca total? :)

Bine, Crin! :D

România nu mai poartă alb

Aseară a ieşit Brother Crin în conferinţă de presă. Şi cum stătea el la tribună drept şi-nalt cum e, elegant îmbrăcat şi cu privirea stăpână pe situaţie, pe măsură ce vorbea, parcă şi draga de ţărişuară se-ndrepta de spate. Ne-or fi ajuns aproape 8 ani de lustruit conduri străini pe sub mese-n patru labe. Începând cu vara asta, România nu mai poartă alb: România nu mai umblă-n maioul şi-n indispensabilii albi şi găuriţi în spate în care-a echipat-o Băsescu de-aproape 8 ani, nici în combinezon. Iacătă-ne la costum, fraţilor! Bine, Crin! :)

Ceasurile noastre nu măsoară acelaşi lucru

Sunteţi puternici, băieţi. Nedorit de puternici sunteţi.

Cineva de la Antena 3 a avut ideea absolut genială să facă ieri un montaj despre pensionarii pe care se bazează Băsescu pentru a 2-a mare salvare şi a 4-a mare acumulare de voturi. Montajul folosea imagini de la protestele pensionarilor la momentul ciuntirii pensiilor pe căi cotite de mare “capitalism nediscriminator”. Nişte pensionari scofâlciţi, semidescompuşi, aduşi de spate, abia stând în picioare, fără dinţi, unii probând limitele până la care se poate slăbi înainte de-a-i năpădi viermii, nişte pensionari mânaţi de o cireadă de jandarmi cu forţa – de parcă e nevoie de mai mult de-o atingere cu un deget ca să-i răstorni... Nişte priviri efectiv paralizante – desigur, pentru mine, nu pentru voi, voi sunteţi puternici, am mai zis. Toată neajutorarea umană adunată rezumativ într-un grup de pensionari care-şi puneau la bătaie ultima suflare luptând pentru ce credeţi? Pentru un procent care pentru unii dintre ei însemna vreo 10-20 de lei – câteva cârmoji de pâine care le-au dispărut de pe masă odată cu rânjetul unui securist sinistru care trebuia musai să amâne puşcăria întreţinând la putere un grup infracţional căruia nu avea de gând nici în ruptul capului să-i taie porţia de buget destinat jafului cu lumina aprinsă. Despre asta vorbim de fapt atunci când ne coborâm de pe internet, băieţi. Voi vreţi să-i salvaţi pe bătrânii ăia dărâmaţi de la loviturile de stat închipuite de Monica Macovei, procuroarea comunistă – că nici cu dicţionarul nu vă-mpăcaţi bine, înghiţiţi pe nemestecate orice –, eu nu vreau decât să-i scap de umilinţă. De sărăcie, o fi greu să-i mai scăpăm peste noapte, dar de umilinţa livrată de la tribună cu rânjetul pe buze, îi putem scăpa pe 29 iulie în câteva minute, cât ne ia să ne urnim dosu’ până la secţia de votare. Sigur, câteva minute pentru vot, plus câteva minute de consultat repede-repede dicţionarul şi nişte biografii de băsişti care ne povestesc despre lovituri de stat şi despre mineriadele verzi pe pereţi de azi, din experienţa celor pe bune, pe care le-au organizat şi/sau cauţionat.

Puternice-s şi fătucele absolvente de Litere sau alte fineţuri, care nici ele nu cu dicţionaru-n mână au trecut prin şcoale, şi care între două maimuţăreli de tip “vai, ce drăguţ!”, pe fondul schimbului de poze cu pisicuţe cu pănglicuţe, le trântesc, frate, bieţilor pensionari câte-o ştampilă de revalidare a securistului, de nu-s în stare amărâţii să se mai uite pe talonul de pensii.

“Pe mine nu mă interesează politica.” – aşa sună replica-şablon a ălora de nu-s în stare să-ţi dea două nume de politicieni şi două măsuri luate de-un guvern sau altul. Şi atunci sigur că “toţi sunt la fel” – da, când te-afunzi în inconştienţă, toate şi toţi arată la fel. Şi sigur că eşti uşor de adus în stare de isterie contra “loviturilor de stat” de către o faţă sinistră ca Monica Macovei.

Şi atunci sigur că are dreptate Crin să-şi asume ieşirea din viaţa politică dacă sunteţi aşa de mulţi încât să dispuneţi de forţa voturilor cumulate spre cauţionarea şi menţinerea la nesfârşit în funcţii de vârf a unor infractori. Întotdeauna am zis că nu putem condamna politicienii pentru comportamentul lor fără să ne uităm dacă nu cumva reflectă perfect predominanţa unor atitudini pe care le practicăm între noi. În acelaşi timp însă vin şi zic astăzi că nici nu putem lăsa nereflectate în societate puţinele gesturi curate, sănătoase, radicale pe care unii politicieni, poate 0.1%, le fac, spre şocul general. Ca atare, iubiţi credincioşi, Crin a ridicat miza anunţând că revalidarea lui Băsescu înseamnă ieşirea lui din viaţa politică – eu nu sunt în politică, sunt doar printre voi. Şi vin să-i dublez şi eu anunţul lui Crin: dacă Băsescu nu e demis, eu ies dintre voi. V-am mai spus că nu vreau să emigrez. Şi nu emigrez, nu la asta mă refer. E altfel: Crin iese din viaţa politică, eu ies din viaţă punct. Vă promit că dacă reuşiţi să scapaţi de Crin în politică, vă iese cu bonus, scăpaţi şi de mine. (Evit să scriu explicit cuvântul sinucidere – ştiu că vă scandalizează cuvintele tari mai mult decât acţiunile odioase.)

Să ne fixăm deci ceasurile, fiecare cu treaba noastră, cu miza noastră.

6 iulie, sintetic

Să dăm oamenilor mici note de subsol

Despre omul zilei de ieri, Brother Crin, urmează un post separat, că nu pot să-l amestec în halu’ ăsta cu subteranii societăţii. :)) Deocamdată să scăpăm de impurităţi:

Şi a fost 6 iulie, Pogorârea Duhului Negru în Parlament şi Înălţarea-i “în slăvi”, în condiţii de suspendare. Marfarul de contrabandă a fost scos de pe şine şi iubitul popor chemat să-şi dea cu părerea despre asta. Datul cu părerea la modul oficial se va-ntâmpla pe 29 iulie, dar neoficial mulţimile se exprimă deja, s-au exprimat şi zilele trecute, mai polarizat ca niciodată, mai surprinzător ca niciodată pe alocuri – şi am să explic de ce.

Despre segmentul radical împotriva lui Băsescu, nu sunt multe de zis. Acolo e treaba clară. Oamenii s-au convins, unii mai repede, alţii mai cu opinteli ce rezultă când încerci să reciclezi un securist incult şi mitocan. Nu văd de ce-aş mai insista cu detalierea evidenţelor.

Problema e cu restul electoratului purtător de opinii – că despre ăia fără opinii, pe care, dupa propriile lor mărturii, nu-i interesează politica, nu am nici eu a comenta, de vreme ce au decis să nu existe, să nu conteze. Electoratul cu opinii rămas după ce-i scădem pe anti-băsişti e de trei feluri:

1.  unii sunt la un asemenea nivel de superioritate, încât se simt deasupra tuturor: nu-i bun nici Băsescu, nu-i bun nici oricare altul;

2. alţii sunt categoric fascinaţi de Băsescu şi gata, ăia sunt şi nu se-ascund, ştim de unde-i luăm la nevoie;

3. aici e baiu’ ăl’ mare, la categoria 3, despre care am mai vorbit eu pe-aici, numindu-i neobăsişti – şi neobăsiştii ăştia sunt ăia de nu-şi asumă opinia pro-Băsescu. Sunt ca ăia care-ascultă manele pe-ascuns – ştiu că-i jenant, dar le place şi le place şi iar le place, dom’le, asta e plăcerea lor vinovată, cum se zice, şi se-nchid cu căştile-n baie de câte ori îi zgândăreşte impulsul dependenţei. Dar public, mnuuuuu, ei nu, manele, niciodată! :)) La fel şi cu Băsescu. (Fatalmente, chiar la fel, dacă ţinem cont de sinonimia manelismului cu băsismul.) Ei, eu pe ăştia nu-i suport. Frate, dacă asta simţi, dacă te mângâie sufleteşte prezenţa lui Băsescu în vârful politicii, asumă-ţi-o dracului! Umblă cu ecusonul la vedere! Fii bun şi arată-te cum eşti şi cum gândeşti, cum selectezi şi cum aşezi în trepte! Nu mă lua cu mineriade conduse de Crin, cu chiţibuşăreli de procedură parlamentară împrumutate de la Mircea Toader – şi alea mincinoase şi în dispreţul deciziilor luate cu majoritate într-un birou permanent, chiar dacă nu-ţi convine de culoarea majorităţii decât când îl pupă-n cur pe Băsescu. De ce să mă-ntrebi într-o zi în care se decide istoria ţării de ce nu stăm cu ceasurile să lecturăm 30 de pagini venite de la CCR si ajunse oricum în mâna FIECĂRUI PARLAMENTAR, generos înaintea plenului? De ce să nu accepţi că o sinteză a documentului poate să-şi facă fiecare-n cap, dacă nu e total analfabet, şi poate să-şi extragă argumentele aferente spre integrare în discursul pe timpul alocat grupului parlamentar de care aparţine? De ce să faci dintr-o dezbatere de mare ţinută parlamentară o lecţie de citire mult mai nimerită-n ciclul gimnazial? De ce scurmi după râme inelate spre tragere de timp în speranţa că expiră sesiunea extraordinară a parlamentului, ca să te legi de alte scame jenante ulterior? Împlântarea ghiarelor în buza balconului înainte de cădere... Fie, dar căderea tot n-o poţi evita. A opune unei iniţiative majore, cu care poţi fi sau nu de acord, nişte mărunţişuri pe care şi-n cutia milei ţi-e cumva de la obraz să le-ndeşi, e ultima mizerie la care-ai mai putea recurge acolo, departe de lumină, unde te-afunzi cu viermii-n buzunarul de la piept. Astea-s exemplarele la care-aş vrea să mă refer azi pentru ultima dată şi-ntre care zilele astea s-au deconspirat din pacate nesperat de mulţi oameni pe care-i credeam cu creieru-n priză, oameni duşi la şcoală, oameni ieşiţi prin lumea civilizată, unii cu rezidenţă cu tot. Marele subsol pentru oameni mici.

Notă pentru cazuri excepţionale: Dacă vă regăsiţi în atitudinea neobăsiştilor, fără să le-mpărtăşiţi iubirea tainică pentru Băsescu, uite cum e: când punem rigla, tot atâta măsuraţi. Şi de unii dintre voi îmi pare tare rău. De părut rău, îmi pare rău, dar de dat drumul, vă dau drumul cu mare uşurinţă. Cu aceeaşi uşurinţă cu care vă _____ şi voi pe onoarea altora.

6 iulie 2012

Hai, Crin! :)

Quincy Jones - Oh Happy Day
 

Nu mă bucur pentru Crin

M-a-ntrebat cineva cum de n-am nimic de zis/scris despre evenimentele curente şi dacă nu mă bucur pentru Crin, care tocmai ce se-ncălzeşte să preia interimatul prezidenţial înaintea definitivatului manevrei. Şi i-am răspuns de-a dreptu’:

Nu mă bucur pentru Crin. Mă bucur pentru mine. 

(În plus, tot ce-mi vine să zic these days e “Vai, ce frumos...!" :)) )

Mă tem că o groază de lume nu pricepe care-s raporturile corecte între electorat şi politicieni. Dacă am înceta să mai privim interacţiunea cu politicienii ca pe o chestiune de ordin personal, aproape intim, poate că ne-am menţine mai raţionali şi n-am mai manifesta nici partizanate/repulsii pe care nu le putem justifica prin argumente, ci doar prin secreţii din ficaţi, nici nu ne-am mai comporta ca nişte măicuţe scăpate pe plajă la nudişti când intervine câte-o mişcare politică precum asta la care tocmai asistăm, cu organele la vedere şi cu scopurile declarate din topor şi fără dantelării snobeşti-pudice.

Ca să revin, când mi-a atras atenţia Crin pentru prima dată, cândva cu muuulţi mulţi ani în urmă, când el era mic şi eu abia descopeream tramvaiele, magnetul fatal fu asemănarea izbitoare între ideile lui şi ale mele, regăsite în ceva discurs de prin parlament, urmat de alte nesfârşite discursuri care reconfirmau fără abatere. V-am mai povestit despre potriveala asta nesperată de gânduri, iar faptul că din momentul ăla n-am încetat nici o secundă să-l declar politicianul meu de suflet are treabă nu cu cât de bine-i merge lui în cariera aferentă, ci cu cât de bine mă reprezintă şi pe mine naibii cineva în linia-ntâi a politicii la care nu vreau să particip direct. Altfel zis, totul porneşte dinspre mine şi se termină cu mine. Nu de grija lui Crin mor eu, nu pentru el mă bucur sau nu mă bucur în varii etape, chit că dacă aş fi în postura să mă trântesc zilnic de el şi să facem echipă, n-aş avea nici o reţinere să-i las la-ndemână toată susţinerea de-a dreptul personală, aşa cum o fac în relaţionarea cu oricare dintre prietenii foarte apropiaţi – ştiu că n-aş risca nimic şi mi s-ar întoarce însutit. Dar până una-alta, eu votez şi el face în locul meu ceea ce eu nu pot face din postura nepolitică în care mă aflu.

Aşa că hai cu suspendarea, Brother Crin! Mulţam frumos! :)