Locul nostru întâi care ne ţine-n viaţă – vă interesează?

Mai toate poveştile despre România încep cu cât de prost e la noi şi continuă cu cât de minunat e la alţii. Şi mă scoate din minţi! Eu n-am să pot gândi niciodată în modele ideale care trebuie copiate. Nici în modele complet ratate. Ştiu însă un lucru sigur: nu mi-aş fi dorit să mă nasc în altă parte! Nu mi-aş fi dorit să mă menajeze şcoala întru evitarea surmenării din exces de informaţie – că iaca, de bine, de rău, nu m-am surmenat. Nu mi-aş fi dorit să fi inventat noi Coca-Cola, nici să fi fost noi primii prelungitori ai vieţii de raft a produselor prin procedee chimice SF, nici nu m-a deranjat că n-am ambalat noi primii pâinea în pungi de plastic. Poate că nu era rău dacă eram mai tari pe producţia tehnologică, mai ales că ingineri grei chiar avem, nu era rău nici să fi speculat noi primii cum se poate trăi din servicii financiare oferite mai ales altora. Nu ne-a fost dat. Am fost ţinuţi în urmă de comunism, ghinion. Ghinion? Numai până la un punct! Râdem ca proştii de noi înşine că am rămas pe undeva prin anii ’50. Vă pare rău? Mie nu! De-un singur lucru-mi pare rău: că multora dintre voi vă pare rău. Pentru că aşa am fost educaţi, să ne-ntreţinem unii altora complexul de inferioritate că suntem români şi uitaţi prin anii ’50. Majoritatea lucrurilor pe care le trecem din reflex pe lista cu minusuri grele au în realitate efecte pozitive de care se poate profita. Cu un pic de creativitate şi cu o abordare răsturnătoare de bareme impuse de alţii. Exemplu:

România, locul întâi pentru cel mai scăzut nivel al obezităţii în Europa! Am zis în titlu că e locul întâi care ne ţine în viaţă. Nu cred că exagerez. Imaginaţi-vă ce-ar însemna presiunea pusă de bolile asociate obezităţii pe sistemul nostru medical. Eu nu vreau să-mi imaginez, v-am mai spus că nu-mi plac filmele horror inspirate din realitate, că alea-s cele mai crâncene. Bun, trecând peste aspectul ăsta, să luăm treaba de sine stătătoare: suntem cei mai supli europeni. Eu aş face un cult din asta. Nu de alta, dar cu veniturile prăbuşite ale populaţiei, nu-i tare greu să-i ajungem pe englezi din urmă prin consum masiv de fast food. Eu parcă nu mi-aş dori, nu ştiu voi. Ca să întreţinem măcar locul ăsta întâi, e nevoie să inventăm o mentalitate în jurul lui. Hai să fim obsedaţi de chestia asta, hai să fim obsedaţi de alimentaţie echilibrată, hai să fim obsedaţi de sport, hai să transformăm asta în our national leisure activity – oricum ne-ajută faptul că suntem destul de arătoşi faţă de alţii, strict ca fizionomie vorbind. (Notă secundară: aţi observat că englezii aproape toţi au dinţii crescuţi aiurea? Nu-i vina lor, nici nu-i de glumă, habar n-am care-i cauza, dar pentru aia noi tot ne putem bucura că în RO nu-i o problemă de mare răspândire, nah. :D) Aşa, revenind, suntem frumoşi şi supli şi putem fi atletici de-a dreptul. Şi uite-aşa, în loc să ne-ndreptăm spre supraîmpovărarea sistemului medical, putem merge înspre despovărarea lui şi creşterea calităţii vieţii fiecăruia. O fi rău? Eu aş zice că nu. O fi greu? Da şi nu. Da, în măsura în care admitem că avem nevoie de educaţie în sensul ăsta şi pentru asta sistemul de învăţământ şi mijloacele de educare adiacente trebuie să zbârnâie. Nu, dacă ne uităm la kenyeni, care sunt cei mai tari alergători – pentru neinformaţi, baza de selecţie a cluburilor de atletism kenyene o constituie cam toată populaţia, care aleargă desculţă peste dealuri, în formă de mijloc de transport atât individual, cât şi in comun, că aleargă frecvent în grupuri largi. :) Şi dacă tot am amintit de baze de selecţie, Nadia Comăneci făcea observaţia următoare: România e în competiţie cu China, Rusia şi SUA, dar pentru comparaţie, în SUA sunt în jur de 3 milioane de gimnaste profi înregistrate, la noi sunt vreo 300 în toată ţara! Dacă am putut stoarce atât din atât, putem forţa limitele, no doubt! Şi uite-aşa apare brand-u’ de ţară: “ăia frumoşi, sănătoşi şi megasportivi”. Şi tot aşa mai avem de procedat cu sistemele de educaţie şi sănătate, cu agricultura şi cu dezvoltarea turismului nu de mase, ci de nişă, namely filming locations (adică ăia care vin oricum cu echipament capabil să ajungă şi-n cele mai necălcate locuri). Sigur, infrastructura rutieră devine obligaţie cu ocazia asta, dar în rest, putem uita de performanţă în toate restul domeniilor, că nu ne mai trebe – ne-ajung alea listate mai sus ca să ne vină şi nouă să ne scoatem steagurile de ziua naţională.

Va urma şi un post-continuare despre reaşezarea priorităţilor pe domeniile astea, larg şi cu gândul la felierea PIB-ului. :)

Ponta joacă baschet degeaba

Din motive diverse şi nefolositor de expus acum, zilele astea am stat mai la distanţă de ştirile politice, dar uite că mă ajung ele din urmă. Tocmai am aflat şi eu cu-ntârziere, dar cu mare bucurie că tâmpenia aia cu impozitarea averilor mari a luat o binemeritată trântă şi-n Camera Deputaţilor, care se-ntâmplă să fie for decizional. De trântită, a fost trântită, dar disponibilitatea PSD-iştilor în a fi populişti, chiar dacă arată complet prăbuşiţi în cap, rămâne. Şi ne-om mai izbi de ea! Adică ce-au zis băieţii, în acord cu Partidu’ Generalului Izmană? Au zis ei, în deşteptăciunea lor conjugată stângist, adică nătângist, că lor le trebe 1% din averile alea care trec peste 450000 Euro, timp de 3 ani. Putea să fie 0,2%, mi-era egal, esenţial e că principiul în sine e probă de campionat de perspicacitate despre cum să convingi nişte oameni să-şi bage degetele-n priză rânjind ca proştii, fericiţi că iau curent din priza altuia. Asta fac şi domnii de pe picioru’ stâng: vin cu un vers hiperpopulist despre cum le trag ei de la gură bogaţilor ca să dea săracilor, iar săracii se bucură ca fraierii, fără să se prindă că de fapt fix lor li se ia din blid. Şi asta pentru că nişte dobitoci cu creierul nu dezvoltat pe stânga, ci absent cu desăvârşire nu pricep un principiu economic simplu: dacă vrei să creşti nivelul de trai pe principii sănătoase, de stimulare a economiei, ideea e ca drumul banului prin economie să fie cât mai lung, nu cât mai scurt! Adică bizonu’ care ţine banu’ în mână trebuie să ţi-l aducă ţie ca stat la buget prin cât mai mulţi intermediari pe care să-i antreneze-n procesul economic, în producţie, în consum, în mama naibii, nu să-ţi dea banul direct, scurtând traseul prin supraimpozitare! Pentru că bizonu’ cu avere mare dacă-şi ia o maşină de lux, aia nu creşte singură-ntr-un păr pădureţ, ci absolut întâmplător e moşită de-o armată de oameni prestatori de diverse munci, mai cu stil pe felia de design, mai cu metodă pe felia inginerească şi mai din sculărie pe felia execuţiei. Adică neşte muritori măcar de rând, dacă nu şi de foame, primesc de muncă! Şi cum muncesc ei aşa, plătesc taxe, susţin nişte bugete, consumă la rândul lor bunuri diverse şi accesează servicii la fel de diverse etc., ştiţi voi, ca omu’ cu o brumă de venit. Dacă un bou, că mai bine nu i-oi putea zice, vine şi-i ia bogătanului banetu’ direct prin supraimpozitare, bogătanu’ zice “Atunci las’ că umblu cu biţicălu’, dă-o-n mă-sa de maşină de lux”. Şi nu gată bogătanu’ de scos aia pă gură, că una-două dispar nişte locuri de muncă şi-n locu’ lor răsar neşte şomeri, frate! Care nu numai ca nu plătesc taxe şi impozite şi nu-ntreţin bugetele, nici consumul, dar mai cer şi ajutor de la stat! Ăştia-s săracii care se bucură când Ponta şi cu Partidu’ Generalului Izmană propun impozitarea bogaţilor. Şi ca s-o-ntorc acum cu faţa către titlu, Ponta zice că joacă baschet, dar nu prea pare să priceapă cum stă treaba cu sporturile-n echipă. Poate-i spune cineva de ce s-au inventat pasele şi nu se aleargă ca besssmeticu’ de-a lungu’ terenului cu mingea sub tricou până sub coş. Ponta, mingea aia trebuie să circule, înţelegi? Ia de mai citeşte o dată regulamentul şi mai întreabă ş-un tehnician bun care-i treaba cu pasele.

Maaare mare dreptate avea Crin când o zicea p-aia de-mi place mie, că PSD-iştii tot promit să redistribuie echitabil sărăcia pe care o produc, dar în toţi anii lor de guvernare, de luat de la bogaţi au tot luat, dar în etapa datului la săraci n-au mai ajuns niciodată. =)) Că tot am adus vorba: azi a fost ziua liberalilor, că făcură 137 de anişori de la înfiinţarea PNL – să le zicem şi aici un “Mulţi ani!”, că de nu erau ei, până şi imbecilitatea asta cu impozitarea stupidoido-retardoformă devenea bucată de legislaţie. :)

Lucian Isar – habar n-am cine e, dar sună cu toate scândurile-n gard

Codrin a lansat de curând pe blog provocarea de a reacţiona la propunerea lui Lucian Isar, anume de a iniţia la Cluj un proiect de “exploatare de creiere” pe model Silicon Valley. Propunerea poate fi privită cu neîncredere, cu superficialitate, cu aroganţă dacă vreţi – unelte de manifestare a lipsei chefului de viaţă sunt, nu acolo-i deficitul. Eu însă am s-o iau în braţe creditând-o cu 5 din 5 stele (şi nu verzi pe pereţi). Din topor analizând, mie mi-e clar aşa: că în IT România bagă-n buzunar în materie de inovaţie cele mai prospere ţări, că producem un număr de superIT-işti şi ingineri pe specializări conexe cum nu ştiu cine mai produce şi la un nivel de performanţă contra costuri reduse (cu educaţia) cum iar nu ştiu cine mai produce, că domeniul ăsta e unul care poate fi uşor desprins de Bucureşti, pentru că inovaţia poate să se-ntâmple şi unde-ntoarce vulturu’ cu frâna de mână, ceea ce înseamnă că un centru universitar cum e Clujul ar putea în sfârşit să-şi transforme resursa intelectuală în economie locală supercompetitivă, ajutând la o mai bună distribuţie a forţei de muncă de mare calificare pe teritoriul ţărişuarei (cu reflectarea productivitaţii ei în bugetul local, dacă tot vrem să aibă sens pentru prima dată versul cu descentralizarea) şi cred că unii mai specialişti decât mine pot găsi un milion de alte plusuri. Unde mai pui că ştiu atâââtea supercreiere plecate din ţară care s-ar întoarce cu drag dacă am avea unde le “colecta” – că zău, chestia cu emigratul nu-i chiar aşa unsă cu miere cum o pozează unii. Deci da, Lucian Isar sună foaaaarte foarte sănătos la cap după gusturile mele – genul de om în stare să tragă lucrurile după el undeva foarte în faţă, unde constipaţii de rând nu bat cu privirea. Un singur lucru-mi doresc de la Lucian Isar: să se-arate-n toată splendoarea, că vorbeşte foarte bine, pare să aibă şi idei cu masă proprie şi mai e şi drăguţ, nah. :D

Deci domnu’ ministru delegat, 10 până acum, mais fais voir ton sourire de temps en temps, chéri! :)

Codruţa, ce-ai făcut, maică?! =))

Mugur Ciuvică loveşte rar, da’ greuceneşte. :))

Astăzi, o bunătate de răutate:

“Lucrarea de doctorat a procurorului general al României,
Laura Codruţa Kovesi, este un plagiat”

Deci iubiţ’ băsişti, v-a mâncat în ___ să vorbiţi despre furt intelectual, toooocmai voi, care sunteţ’ arhive de diplome cumpărate şi expresia vidului intelectual liber pe străzi, acu’ să vă ţineţi numa' bine! =))

Unconditional love, Mugur Ciuvică! :)))))

P.S.: Tu, Codruţa, amu chiar de pe www.referate-scolare.ro, tu...?
Dă-o dracului, fată! =)) 

Performanţa sportivă ţine mai mult de creier

Dacă tot ne-au dat ocazia fetele de la gimnastică să povestim despre sport de performanţă, zic să nu ratăm oportunitatea şi să ne clarificăm un pic treburile-n cap:

Că pentru sport îţi trebuie un organism de-un anume fel, o stare generală de sănătate, o conformaţie care să nu-ţi tragă frâna, astea-s chestiuni care nu mai intră în discuţie. Deci pentru cei care s-au zbârlit urgent când au citit titlul, nu, n-am înnebunit chiaaar chiar de tot, nu lansam o invitaţie să se prezinte lumea cu creieru’ la bârnă, chiar dacă de pe unii se scurg slăninile, iar alţii n-au musculatură nici să-şi care mapa profesională. Reluaţi titlul: n-am zis că sportul e o afacere preponderent mentală, sportul e cu corpu’, da; PERFORMANŢA sportivă însă e cu capu’. Ca să rămân la trigger-ul zilelor ăstora, anume fătucele noastre minunate din lotul de gimnastică, voi aveţi idee cât se antrenează dragele de ele, de când, la ce intensitate, cu ce riscuri (şi chiar incidente concretizate) şi ce stil de viaţă duc pe lângă orele alea de antrenament? Sau nu v-aţi pus problema, că-i mai simplu s-o luăm pe scurtătură: “Cine-i născut să fie campion...” – o replică absolut imbecilă şi des frecată. Or fi datele genetice responsabile de un procent anume din toată afacerea asta, dar... numai de-un procent anume. Restul e muuuultă multă disciplină, autocontrol şi putere de concentrare dezvoltată (=educată) de la o vârstă mai degrabă mai aproape de zero decât mai departe. Abia după asta povestim de orele alea multe şi intense de antrenament crâncen. Pentru că dacă munca aia nimereşte pe teren nepregătit după cum s-a arătat mai sus, servus! În loc de motivaţie rezultă descurajare, în loc de rezistenţă rezultă epuizare, în loc de perseverenţă rezultă renunţare, end of story! S-o luăm altfel, că poate tot nu acceptaţi primatul creierului: hai să nu definim activitatea, că poate pentru sport nu sunteţi conformaţi, poate pentru muzică iar n-aveţi ce vă trebuie, poate pentru scris nu sunteţi destul de oblici sau mai ştiu eu ce neconcordanţe eliberatoare de scutiri medicale mai născociţi. Deci nu zicem ce, zicem CE VREŢI VOI, dar zicem şi CUM: gândiţi-vă la cea mai straşnică pasiune a voastră. (_______________) Ziceam că v-aţi gândit. Bun, acum gândiţi-vă că ar trebui să faceţi chestia asta vreo 6-8 ore pe zi, de profesie, la intensitate maximă. În fiecare zi! Şi gândiţi-vă că ar trebui să aveţi şi un stil de viaţă foarte strict trasat, cu dietă de-un fel anume, fără abuzuri de niciunele, fără d-alea nesănătoase, ce mai, sobrietate şi responsabilitate maximă în toate cele. Bun, acum măslina ornamentală: gândiţi-vă că trebuia să vă băgaţi picioarele în ea copilărie şi adolescenţă, că trebuia să începeţi de pe la 5-6 ani. Deci? Câţi aţi mai rămas în picioare gata de performanţă? Ştiţi, fătucele alea cu aur şi argint la gât cam cu asta se ocupă de pe la vârste la care noi aveam un pic altă treabă. Şi fiind vorba de sport, dincolo de stilul ăla de viaţă care celor mai mulţi dintre noi ne dă dureri de cap şi numai să-l vedem scris, în cazul lor vorbim de efort fizic până la extenuare, zi de zi, fără scuze, fără mofturi şi cu muuulte multe riscuri, plus zero plasă de siguranţă profesională, că alte domenii n-au mai avut vreme să guste. Şi să mai înrăutăţim un pic situaţia, tot ca să călcăm şi mai avan acceleraţia pe treaba cu echilibrul psihic: vă duce capul să vă imaginaţi cum e să te antrenezi pe un anume exerciţiu din ăla luni de zile, să ajungi cu mare greu la un nivel mulţumitor şi cu două zile înainte de concurs să ratezi la antrenament? Vă-nchipuiţi ce prăbuşire psihică trebuie să fie aia, ce val de gânduri negre trebuie să direcţionezi la gunoi, toate de forma “Dar dacă fix asta mi se-ntâmplă peste două zile, mai ales că intervine şi presiunea emoţiilor?”? Prag de nebunie!

D-aia zic, performanţa e cu capu’, iubiţi credincioşi!

Uninominalul şi nutriţia echilibrată

În buna tradiţie, nici meduza cu uninominalul într-un singur tur n-a scăpat nemodelată-n cele mai dubioase forme din drag de religiozitate degenerată-n fanatism, autorii schimonoselii fiind, previzibil, aceleaşi feţe care motroşesc mereu idealisme politice în afara contextului şi joacă tenis pe masa ginecologică. Să ne-nţelegem, subiectul chiar este cât se poate de dificil de abordat şi fără-ndoială că o tranşare în adevăruri absolute şi greşeli capitale nu pare cea mai nimerită luare-n braţe a legii electorale. În lumea asta, cât o vedeţi de largă şi de generoasă turistic, componenţa parlamentelor rezultă în forme variate şi cu rezultate la fel de viu colorate. Şi asta nu pentru că unii au descoperit filtrul ideal, iar alţii-s nişte împotmoliţi în procesul evoluţionist. Pe fix aceleaşi principii de selecţie unora le curge-n parlament cafea ca din esspresor, altora le vine apă menajeră ca de pe gura de scurgere. Treaba e că diferenţa o dă contextul. Şi contextul nu e altceva decât mentalitatea generală, reglată parametric de diverşi alţi factori corectivi – cum ar fi gradul de reactivitate al societăţii civile, bunăoară. Lucrurile sunt rareori nealterabil de bune, indiferent de modul de utilizare şi de scopul pentru care sunt puse la treabă. Aşa e şi cu sistemele electorale. Dacă doriţi să discutăm principii luate-n modul, sigur că n-am să recomand niciodată un tip de vot care diminuează gradul de reprezentativitate prin însuşi mecanismul lui de funcţionare, aşa cum se-ntâmplă în cazul uninominalului într-un singur tur. La fel cum dacă mă-ntrebaţi despre alimentaţie sănătoasă, am să vă spun oricând că e esenţial să mizaţi pe un aport echilibrat de proteine, vitamine, minerale şi carbohidraţi de calitate. Dar aşa cum dacă în materie de proteine tot ce-aveţi prin casă e un hoit de vacă puturos şi năpădit de viermi vă sfătuiesc să vă băgaţi picioarele-n el aport proteic o zi, două, trei, o săptămână, până vă procuraţi o sursă comestibilă de proteine, exact la fel vă spun şi că hoitul PD-ului şi găina steroidă a PPDD-ului nu contribuie în parlament la pluralismul democratic, ci profită de pe spatele unor oameni needucaţi/dezinformaţi nu din vina lor, care sunt pe punctul de a-şi face rău singuri, aşa cum şi-au făcut şi-n 2008, şi-n 2009, şi cam de fiecare dată, cu efecte şi asupra celorlalţi.

Aşa că, dragi isterici bântuiţi de principii imutabile şi posesori de adevăruri absolute, dacă mă-ntrebaţi pe mine, democraţia fără meritocraţie produce efecte de tip rahat în intersecţie, iar abaterea temporară de la proceduri-standard e bună sau proastă funcţie de buna sau reaua credinţă cu care e pusă-n practică. Una e să nu pierzi timpul cu dezinfecţia exemplară într-o manevră chirurgicală de urgenţă, alta e să răspândeşti conştient boli venerice. Una e să-i tragi omului needucat de sub nas ceaiu’ de cucută primit în ambalajul cu faţa electorală a domnului Dan, alta e să-i iei de la gură şi ultima bucată de pâine. Sigur, voi le ştiţi pe toate mai bine decât toată lumea – au mai fost câţiva în istorie cu principii d-astea corecte la modul inflexibil şi s-au ales cu nişte muzee sinistre unde lumea se duce din orice alte motive afară de recunoştinţă. D-aia zic, asta cu “Salvaţi democraţia!” e mai adâncă-n deficit de inteligenţă primară şi decât ai’laltă, cu “Salvaţi balenele!”.
Salvaţi pe mama dracului.

Dacă tot funcţionează...,

...să zicem ceva şi despre imaginea de ansamblu a guvernului proaspăt introdus în priză:

Ce am avut de zis rău şi foarte rău, am tot zis. (Între timp a zburat şi dubioasa de Dumitrescu din listă.) Ce mi se pare pozitiv, nu-i nevoie să apară scris pe undeva, că tocmai urmează să producă efecte concrete. Totuşi, două “mici detalii” despre diferenţa de nivel între USL-işti şi băsişti:

1. Pragul de jos al numirilor USL – adică indivizii ăia pentru care am linşat USL-ul pe toată durata zilelor trecute – e muuult mult peste pragul de sus al colecţiilor Boc şi Ungureanu.

2. Câtă vreme guvernul ăsta conţine portofolii atribuite unui PNL condus de Crin, pot oricând să vă dau în scris că nimic oripilant nu ni se poate-ntâmpla. Da, vom avea nemulţumiri o grămadă (îndrăznesc să anticipez că predominant despre PSD), după cum vor lipsi din realitate chestiuni pe care le-am cam aştepta să se-ntâmple, dar sigur-sigur n-o să mai simţim că nişte neîmpliniţi biologic deţin autoritatea şi au voinţa să reverse cu rânjetu' pe moacă tortură psihică şi financiară asupra unora deja vai de mama lor, sigur-sigur n-o să mai vedem manevre “economice” de “mai bună colectare la buget” a ultimelor bucăţi de pâine de la gura unor translucizi de foame pe care dacă-i priveşti ca bou’ 5 minute pe stradă nu te mai poţi bucura de absolut nimic, oricât de bine ţi-ar merge.

Restul sunt larve de molie şi verzeala-zidurilor. 

Ba da, acum şi despre Dumitrescu!

Am zis că de Corina Dumitrescu, ministresa educaţiei soon-to-be, nu mă leg prea tare, că nu ştiu absolut nimic despre ea afară de problemele apărute-n presa mai ales băsistă şi deci las lucrurile să se aşeze. Şi cum aşteptam eu să se aşeze lucrurile, numai ce apăru azi în conferinţă de presă necunoscuta de ea... Pffff! Acum pot să zic fără reţineri că propaganda băsistă e briză marină faţă de halul în care se compromite ministresa soon-to-be prin simpla înfiinţare-n public! Oameni buni, vă jur că n-aş fi crezut să se prezinte la un nivel atât de razant cu solu’! Domnule, femeia efectiv scremea la cuvintele alea – EBA e lux la dicţie! –, nu mai avea aer, se crispa, se precipita, gâfâia înfundat, scădea în volum, se prăbuşea-n intonaţie, când forţa câte-un impuls din plămâni suna complet isteric, vai de sufletu’ ei! Ba mai mult, bonus de vară, stimabila are un discurs bidimensional de-o liniaritate model cardiogramă deces capabil să te rătăcească-n vrerea somnului după primele trei minute de alunecare pe spătar. Vă jur că nu mi-o închipuiam aşa! L-am subapreciat pe Ponta, admit – chiar e capabil să găsească cele mai prăbuşitoare de intenţie de vot feţe disponibile pe inventaru’ naţional de eşuaţi genetic! Deci aveţi grijă când îi cereţi performanţe lui Ponta, că nu ştiţi pe ce felie-i chiar iese!

Evident, puteţi uita de scandalurile din presă despre Dumitrescu – everything’s better than the real thing! =))

Raportat la ei, nu la noi?

Că propaganda băsistă s-a aruncat cu toate obiectele contondente în coastele guvernului încă neînmatriculat, e clar pentru tot omul. Că era absolut previzibil, iar nu cred că-i vreun subiect pentru dezbatere. Singura temă bună pentru dezbatere din punctul meu de vedere e reacţia USL. Observ o apetenţă dinspre USL în a răsturna pe masă argumente de luptă contra atitudinii băsiste şi o comparaţie a numiţilor lui Ponta cu cele n-şpe guverne Boc şi cu degrabă perisabilul guvern MRU.

Iubiţi USL-işti, uite cum e treaba:

1. Nu împotriva atitudinii agresive si demolatoare a băsiştilor trebuie să argumentaţi, ci împotriva acuzelor care vi se aduc şi atât! Deci: şi-a fuşarit Dumitrescu CV-u’ ăla? Da! A introdus în CV o măgărie de tabără de vară sau ce-a fost, dac-a fost, pe post de diplomă de studii în loc de diplomă de participare? După toate aparenţele, da! Gunoaiele despre Alistar şi Diaconu sigur că merită răsturnate. Dar iubiţi viitori deţinători de putere executivă, eu îmi fac mai mari griji în legătură cu cei doi miniştri băsişti despre care evident ca propaganda ăstora nu face valuri: Cepoi şi Rus. De ce n-aţi umplut tot guvernu’ de băsişti, că vă lăsau în pace! Încă nu-i târziu!

2. Dacă vă comparaţi cu guvernele ăstora intrate-n putrefacţie, asta înseamnă că la ei vă raportaţi, şi nu la aşteptările noastre! Adică urcaţi nişte trepte deasupra gunoaielor băsiste, dar profitând de lipsa noastră de opţiuni, ne îndesaţi pe gât la pachet şi nişte alimente expirate. Foarte tare, bravo!

Dacă asta e comportamentul viitoarei puteri, care va avea în opoziţie resturi de PD rânced, PPDD, PRM şi UDMR, atunci da, mi-e al naibii de groază de USL! Când au început transferurile masive de băsişti înspre USL, după o primă reacţie de revoltă cruntă, am zis... “lasă, dom’le, dacă numai aşa pot prelua puterea, fie – important e pe cine vor numi în funcţii executive”. Şi l-aţi numit pe Cepoi la sănătate şi pe Rus la interne! Uite, o las deoparte pe Dumitrescu. Ş-apoi... dragii mei, chiar presupunând că Dumitrescu e vreo mare lumină, într-un interval preelectoral în care esenţa relaţiei USL-electorat e furnizarea de încredere, nu trânteşti feţe pe care lumea nu ştie de unde să le-apuce, îmi pare rău de strategiile voastre politice. Iar smiorcăiala aia că nu vedem decât punctele negre e demnă de Partidu’ Maicilor Preacurate, nu de ditamai partidele cu experienţă politică-n spate, care până la vârsta asta ar fi trebuit să considere principiul scamelor care desfiinţează eticheta costumului drept axiomă, nicidecum vreo sursă de stupoare! 

Deci rezum interogativ: chiar numai atât aveţi de oferit electoratului sau doar de atât aveţi nevoie pentru a-i depăşi ca imagine pe băsişti?

Aroganţa frustraţilor. Astăzi, Cepoi.

Geniu’ de Moldova – mda, încă unul! =)) – proaspăt binecuvântat de mâna socialist-democrată să NE devină ministru al sănătăţii, tocmai s-a gândit să debuteze, încă dinainte de învestirea guvernului, printr-un puseu de aroganţă băsistă – de altfel în conformitate cu bagaju’ lui genetic în materie de naştere politică. Sigur că mi-o iau peste cap din toate patru zările de câte ori o zic p-ai’ dreaptă, că oamenii cu frustrări diverse, dar mai ales de natură fizică, au ieşiri sărite peste cal şi ţin morţiş să-şi dovedească supremaţia, motiv pentru care sunt cei mai mari carierişti şi pupători de dosuri, spre deţinerea de funcţii care să le permită manifestările specifice asupra celor din subordine. Dar oricât mi-o iau peste cap, de confirmat se confirmă invariabil. Cepoi nu se lasă mai prejos, musai să demonstreze şi el că faţa-i greşită produce efecte. Azi s-a gândit el aşa, că maxima inspiraţie din mijloc de sâmbătă ar fi ca, în timp ce în acelaşi studio de televiziune ditamai Raed Arafat răspunde cu multă bunăvoinţă la orice întrebare, fără să lase neclarităţi pe unde trece cu vorba, el să flegmeze de câte ori deschide gura în caz că, doamne forbid, îl agresează cineva cu vreo întrebare de maxim bun-simţ. Nici măcar nu mai detaliez episodul, că o s-aveţi parte de un serial lung şi infect pe banii voştri, mulţumită lui Ponta.

Cepoi, încă nu-i târziu să-ţi mai ajustezi oleacă resursele de tupeu. Chestia cu aroganţa nu prea ţi-o permite funcţia.
Nici faţa, ca s-o zic de-a dreptu’.

Iar despre sănătate, cu semnu-ntrebării-n repetiţie

Ultima dată când s-a lansat un proiect de lege a sănătăţii (fie vorba-ntre noi, pe căi neortodoxe), s-a lăsat cu o isterie generală, în baza “meritului” că se încerca o tragere-n piept printr-o dezbatere publică – una rapidă şi cu lumina stinsă – despre Sfântu’ Graal pe care nimeni nu l-a văzut, dar la care toată lumea era poftită să se-nchine în necunoştinţă de cauză. Adică ni se propunea să acceptăm mântuirea prin credinţă făr’ de cercetare într-ale concurenţei private nedefinite, cu scopul “clar” de a ne oferi nouă, muritorilor/muribunzilor, cel mai avantajos pachet minim de servicii, tot nedefinit, şi încă alte o grămadă de binefaceri suplimentare, nedefinite nici dânsele, din spirit de solidaritate cu restul definiţiilor absente. Ca să nu vă mai mute dintr-un loc în altul cu covoraşu’ zburător diversele feţe care se perindă pe la Ministerul Sănătăţii, poate nu v-ar strica să deprindeţi dexterităţi în a formula insistent întrebări simple, cu răspunsuri la fel de simple. Un pic de sprijin specializat în sensul ăsta, cu tot cu detalii despre o grămadă de lucruri pe care nu ştiţi că nu le ştiţi, găsiţi pe blogu’ vecin şi prieten bine scris de Florin Chirculescu: “Pacientul român – un consimţământ informat” – un fel de manifest pe care n-ar strica să-l răspândim, dacă tot ne-a fost servit gata preparat. :D (Eu am să-l ţin in sidebar aşa cum se vede – pentru interesaţi, găsiţi codul HTML al banner-ului aici. :) )

Impulsul introductiv :)

Alte condiţii, nu alt stil

Mai exact, alte condiţii de viaţă, nu alt stil de viaţă – cam aşa s-ar rezuma ce fac unii, aaaabsolut inspiraţi, sub denumirea de sustainable architecture. Renovează, recondiţionează cu stil tot felu’ de ruine de prin zone vai de mama lor, cu materiale specifice zonei şi adecvat peisajului şi obişnuinţelor locului. Uite-aşa se conservă diversitatea pe glob. :) Două exemple azi: Daw’an Mud Brick Architecture Foundation şi TYIN tegnestue Architects. Merită să vă daţi prin portofoliile lor, zău! Uite o galerie “scurtă” cu selecţii din ambele portofolii:

Da'wan Mud Brick Architecture Foundation:

TYIN tegnestue Architects:

Meteorologic vorbind

Azi asa e:

Ponta, pentru toţi liberalii care nu pot să te-njure:

1. Ponta, presiuni de partid există şi-n PNL, nu numai în PSD. Dar diferenţa de stil între Crin şi tine e că în vreme ce Crin a preferat să-l înghită el pe Fenechiu ca omul 2 în partid mai degrabă decât să-l pună ministru la transporturi, cum se visa, tu ai preferat să ni-l pasezi nouă pe Rus să-l înghiţim – că-n fond, ce naiba să votăm dacă nu USL, cu toate mizeriile la pachet, nu? Tehnica strângerii electoratului cu uşa. Nume infecte în PSD sunt multe, dar erau exact o mână de băieţi pe care lumea-i suspecta clar de blat cu Băsescu sau capabili de blat cu Băsescu la o adică: Vanghelie, socru-tău, chiar şi Hrebenciuc şi celebrul grup de la Cluj! Poate încă vreo câţiva. Puteai pune-n guvern orice altceva. Nu, musai pe Ioan Rus de la Cluj! Să ne organizeze şi arbitreze meciul cu Băsescu.

2. Cine ţi-a zis că e o idee inteligentă să nu-ţi erodezi “miniştrii buni” până după alegeri e un dobitoc, transmite-i din partea mea şi a liberalilor care sunt membri de partid şi nu pot să te-njure din cauze de alianţă politică. Dacă sunt buni, miniştrii ăia vor creşte valul de popularitate dat de trecerea moţiunii, nu-şi vor eroda propria popularitate! Deci unde sunt Andronescu sau, chiar mai bine, Athanasiu de la educaţie, de exemplu? Liberalii şi-au pus totul pe masă, pentru că acolo există o conducere născută cu creier şi crescută cu bune intenţii. Acum crezi că profiţi de asta cu FSN-u’ tău ciunt cu tot, crezi că baremul ridicat de liberali îşi va răsfrânge efectele asupra PSD în mod pozitiv. Eu am răbdare, au mai crezut şi alţii că pot respira prin plămânii altora.

3. Faptul că-l pui acum pe Crin într-o poziţie ingrată cu gunoaiele tale de partid o să te coste nici mai mult, nici mai puţin decât l-a costat pe Geoană. Nu uita că el te-a făcut mare. Fără Crin aberai sociologic şi-n ziua de azi despre cum va lua PSD-ul 51% în alegeri şi cum va guverna singur.

4. Profiţi de cuminţenia lui Arafat şi o să te coste şi asta, nici mai mult, nici mai puţin decât l-a costat pe Băsescu. I-ai propus funcţia de ministru, ştiai că refuză – a zis-o public de-un milion de ori – după care i l-ai propus pe Cepoi (şi nu cum s-ar putea minţi public, că ţi l-a recomandat Arafat! Arafat n-ar face veci propuneri!). Raed Arafat, care a spus clar, tot de-un milion de ori, că nu-l interesează decât felia urgenţelor, sigur că ţi-a răspuns cuminte că-l suportă pe Cepoi, pentru că ştie clar că acum nimeni n-ar mai avea tupeu’ să-i bage privaţii-n ograda urgenţelor prin vreun proiect de lege imbecil, după ieşirile alea-n stradă. Restul sistemului medical nu-l interesează, să se pronunţe alţii pe alte specialităţi. Golănia cum că e guvern cu mandat limitat nu ţine – sunt totuşi nişte luni bune în care un ministru cu viziune de ansamblu ar fi putut purta nişte discuţii cu specialiştii şi cu toţi partenerii sociali. Şi crede-mă, chiar dacă Cepoi a făcut în 4 luni 4 variante de proiect de lege (că aşa s-a lăudat), e nevoie de timp – olandezii, care tot un sistem gen mix public-privat au făcut, cred că vreo 4 anişori au tot rumegat la proiectu’ ăla de lege. Desigur, ei nu erau genii de Moldova, ca Cepoi. Noi numai genii avem prin Moldova asta, fir-ar să fie -- unuia tocmai i-a căzut guvernu-n cap. =)) (Pentru cine nu ştie, Cepoi e ăla pentru care s-a înfiinţat un post suplimentar de secretar de stat, cu fişa postului extrem de clară şi pe care omul a respectat-o întocmai: să fie de acord cu proiectul de jaf lege trimis prin expulzare anală de la Cotroceni.)

5. Tocmai vin alegerile locale! Dacă există suspiciuni de proastă organizare, îl zbori pe Ioan Rus de la Interne în secunda 2? Ultima ta şansă de semireabilitare!

6. Iulian Iancu?! Ponta, Iulian Iancu??!! Ştiu, nu-i voie, că arde... =))

7. Eşti de lemn. Ziceam asta despre Geoană în 2009, când ne reducea pe toţi la cifre cu o lejeritate demnă de anunţat trenurile-n gară. Eşti la fel. Şi eu nu cred veci în bunele intenţii ale unuia pe mutra căruia nu vezi o dată un zâmbet uman. Cel mult expresii ale sarcasmului. Şi fix ca Geoană o să te stafideşti. Eşti bătrân, Ponta, eşti bătrân! Nimic mai hidos pe lumea asta decât tinerii bătrâni!

Guvernul format din doi miniştri

Din tot guvernul Ponta îmi sună în creieri doar două nume:

1. Vasile Cepoi la Sănătate

2. Ioan Rus la Interne

Adică cele două ministere-simbol:

1. Pentru sănătate au ieşit nişte oameni în stradă şi nu s-au mai dat duşi nici la -20 de grade, după doojdoi de anişori de linişte.

2. Într-un moment în care spaima numărul 1 era fraudarea alegerilor, nişte oameni au făcut eforturi să treacă o moţiune şi ce-a rezultat? Că alegerile “democratice şi corecte”, cum zice Ponta, vor fi organizate de curva lui Băsescu de la Cluj.

Ca atare: mulţumesc liberalilor, cu ei nu mi-e ruşine, cu ei s-ar fi putut face enorm de multe. În rest, votăm al’dată, când vom fi siguri că nu ne deplasăm de-a-m... la urne. Aşa că, iubiţi credincioşi, să fiţi sănătoşi – pe bune acu’, e Cepoi la Sănătate, nu vă prostiţi!

Reacţioniştilor la fin :)

Aşa simt, că şi de voi trebuie să se-ngrijească oarecine. :D Azi îmi asum:

Ceasul biologic al suspendării

Anul ăsta. Clar. Pentru că 2004+4+4=2012. Pentru că atât ar dura două mandate fireşti, şi nu tembelismul cu mandatul de 5 ani. Şi asta se simte în aerul ieşit din plămânii populaţiei. Azi (că-i sărit de 12 a.m.) tocmai ni se anunţă noul guvern. Afară de presa interesată de variante de miniştri, combinaţii, treburi fine, pe stradă nici dracu’ nu percutează la învestirea noului guvern. Doar la căderea vechiului guvern. Care mai cere musai o cădere. Ultima dintre căderile cerute-n stradă. Vorba aia, grămada a plecat, a rămas doar vârful. Care deci se cheamă că stă... suspendat. Afară de cazul în care USL îi serveşte drept nouă grămadă. Fie şi temporar. Şi lumea nu mai are răbdare. Lumea vrea ca gravitaţia să fie lăsată să funcţioneze natural: dacă între vârf şi groapă n-a mai rămas nimic, atunci să cadă vârful! Asta e logica naturală a electoratului. O logică perfect sănătoasă din perspectiva publicului votant. Ceea ce evident că îndreptăţeşte vocile care sar ca arse când îi aud pe Crin şi pe Ponta condiţionând suspendarea de noi încălcări ale Constituţiei, de parcă vechile nu ajung. Numai că-n parlament nu e ca-n stradă. (Ştiu, ştiu, e mai rău. :)) ) Şi nu e ca-n stradă, pentru că-n stradă există o masă critică predispusă la suspendat nătăfleţi cu imaginaţie semidictatorială şi practică infracţională şi gata! În parlament, nu! Versul zilelor ăstora e că USL trebuie să-şi stabilizeze o majoritate în parlament. O totală aberaţie! Cum s-o stabilizeze? Accelerând şi mai mult transferuri de băsişti fără selecţie prin partidele componente? Nu merge. Făcând alianţă scrisă cu formaţiunile proaspăt intrate în opoziţie? Nu merge. Mizând pe cuvântul unor exemplare care au trăit doar în logica şantajului/profitului? Nici aşa nu merge. Asta dă o concluzie simplă şi crâncenă: USL nu are nevoie de o majoritate, ci de mai multe majorităţi! De majorităţi episodice, tematice dacă vreţi. Adică: la pasul 1 trecem guvernul prin parlament cu unii; la pasul 2 modificăm legea referendumului cu alţii; la pasul 3 corectăm aberaţia cu puterea de cenzură a CCR asupra parlamentului cu naiba ştie cine; la pasul 4 mai dăm nuş’ ce lege cu cin’ s-o nimeri. Şi tot aşa. Ca atare, la aşa hal de fluiditate şi la aşa nevoie de etapizare, în locul lui Ponta sau Crin nici eu n-aş sări s-arunc ţara-n aer până nu mă văd cu sacii-n căruţă şi cu capra mulsă. Suspendarea mistreţului e o treabă cu mulţi paşi şi n-avem voie să ne călcăm pe şireturi nici la unul dintre ei. Zic să mai înaintăm olecuţă, că pe-aici pe unde-am ajuns prea scârţâie podelele sub noi. :)

P.S.: Dacă Ponta şi Crin ar anunţa acum că oricum ar fi treaba, ei se pun pe suspendare, cine credeţi că ar mai discuta despre guverne, măsuri, priorităţi şi alte dantelării? :))