Thursday, 5 January 2012

Atunci... durere fizică vă doresc


Cei care vă mai bateţi de mine, pe-aici pe blog, pe Feisbuc sau pe străzi, aţi observat probabil că de-o vreme nu mai povestesc nimic în sensul de a convinge pe cineva despre manevrele infernale ale băsiştilor. Există un motiv banal: m-am liniştit, nu mai e nevoie de expansiunile mele argumentative. Liniştea a survenit brusc în momentul în care am văzut proiectul de lege dedicat sănătăţii. Primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: “Bravo, băieţi, în sfârşit faceţi şi voi ceva convingător, mulţumesc frumos!”. Să mă explic:
Oameni revoltaţi ca mine sperau că profesorii vor declanşa un haos general după ce s-au văzut prostiţi cu legea de majorare a salariilor cu 50%. (Oh god, cum sună! =)) ) Eu ştiam că n-o să se-ntâmple nimic. Aceiaşi oameni revoltaţi ca mine au zis la momentul decupării salariilor cu 25% şi al exploziei TVA-ului că e gata, de tura asta o făcură lată băsiştii, vor reacţiona bugetarii ŞI MEDIUL PRIVAT orchestrat, e sfârşitu’ lumii. Eu ştiam că nu e nici un sfârşit. S-a făcut manevra cu închiderile de spitale, oamenii revoltaţi au luat iar speranţa la bătaie: de data asta chiaaaar că au dat-o de toate gardurile bă’eţii, ăsta e motiv de revoluţie, fie şi de-o revoluţie mai mică, aşa. Eu ştiam că încă n-ajunge. Abia acum, de când a ieşit în faţa porţii nou’ proiect de lege a sănătăţii, încep să sper şi eu. Pentru că de-aici încolo începe durerea fizică. La tăiatul veniturilor românul găseşte soluţii: întâi nu se mai spală pe dinţi, pe urmă nu se mai spală deloc, nu-şi mai schimbă hainele, mănâncă mai prost, apoi mai puţin, apoi de prin gunoaie, poate dura mult în stilul ăsta, mai ales că la un moment dat devine acceptabil şi Circuitul Fecalelor în Natură – adică înţelegeţi voi, un fel de autotransfuzie, numai că... nah, cu utilizarea altei materii prime pentru întreţinerea rulajului, pe cale digestivă de data asta. La durerea fizică, aia de-ţi mută creierii de la loc şi-ţi paralizează şi gândurile cu ocazia asta, nu mai merge cu înghiţitul propriului rahat. Îmi pare rău că am ajuns în pragul dezumanizării, dar abia aştept să văd urgenţe rămase la poarta puţinelor spitale încă în funcţiune (privatizate şi alea!), cu oameni urlând de durere. Sper să urle ceva despre opoziţie sau măcar aia cu “Toţi sunt la fel!”. Dacă n-am fi un popor îndobitocit de religie, aş zice că măcar se rezolvă criza de organe pentru transplant, dar aşa, nici măcar aia.
Iubitorilor de iniţiative private ultraprofitabile fără mare efort le recomand să se dea pe de-astea funebre, că explozie va fi! Să-i zicem “A 2-a bulă a imobiliarelor – varianta la subsol”.
După cum observaţi, la mine ăsta e postul de “La mulţi ani!”.
Mă scuzaţi.