Wednesday, 31 August 2011

Sa ne calmam, zic

Uite-asa, soft, dupa o zi... aaa ssssguduitoare. =))

Tuesday, 30 August 2011

Saturday, 27 August 2011

Parcă altfel sună, nu?


Crin: "UDMR trebuie să înţeleagă că se duce cu PDL la bine şi la greu. Nu se duc în puşcărie toţi, numai cei care au încălcat legea, dar se duc în opoziţie toţi dacă noi câştigăm. Dacă noi câştigăm alegerile şi facem guvernul, UDMR nu are ce căuta într-un astfel de guvern. Astăzi garantăm UDMR o guvernare împreună până în 2016, dar dacă rămân acolo unde sunt acum, pot veni la dialogul dintre putere şi opoziţie, dar cu alte propuneri vin degeaba."

În sfârşit mi-am primit confirmarea că măcar Crin înţelege diferenţa dintre diplomaţie şi prostituţie. Despre relaţia cu UDMR vorbesc. USL a frecat-o destul cu atingerile pe sub masă şi cu florile trimise cu ocazia împlinirii frumoasei vârste. UDMR e o adunătură de aritmeticieni perverşi şi trebuie tratată ca atare, jucăm pe numere, nu participâm la Academy Awards cu roluri pline de tandreţe. Era culmea să nu fie consecvent Crin – a zis de 32453463457 de ori că nu e normal să plătească doar Băsescu, ci şi gloata de beneficiari care-l ţin actual. E de maxim bun-simţ să-ncepem cu ungurii, dat fiind că ei reprezintă singurul întrerupător care poate sista alimentarea fără să fie nevoie de aruncări în aer, mizerie şi treceri la coase şi topoare. Dacă nu ei, atunci cine? Restul susţinătorilor băsişti nu se pot organiza foarte uşor într-un echipaj de salvare grabnică, iar individual fiecare face cât o stropeală cu apă sfinţită din perspectiva aritmeticii de Parlament. Pleşu sau Cristoiu şi să se-nverşuneze contra vântului, tot nu ne scutesc de trecerea prin nişte alegeri reglate din pix împotriva voinţei majorităţii votante. Care va să zică, dacă UDMR a profitat de beneficiile poziţiei deţinătorului de voturi de aur, acu’ trebuie să-şi înfulece şi porţia de responsabilitate decizională. E chiar aşa simplu. Sper că percepe toată lumea diferenţa dintre ameninţare şi responsabilizare.

Acum rămâne doar de văzut dacă USL va reuşi să ţină pasul cu Crin şi să înţeleagă că solicitarea unei decizii imutabile din partea UDMR e singura temă reală a lunii septembrie şi că trebuie urlată ca atare, pe-o singură voce, din toţi plămânii, peste toate eventualele teme impuse de presă sau de Băsescu prin presă. Nu există nimic, absolut nici un subiect, nici o vagă idee despre vreo acţiune/propunere/intenţie aberantă a băsiştilor la care USL să nu poată urla înfiorător: UDMR, ia-le curentul!

Tuesday, 23 August 2011

Obişnuinţa şi cu normalitatea n-au musai părinţi comuni

Un prim semn de anomalie clară e faptul că în loc să vă introduc civilizat subiectul, sar peste introducere, conştientă fiind că oricum vă va fi lene să citiţi şi esenţa problemei.
Bun, atunci aşa, din topor: interviu cu dr. Răzvan Constantinescu, despre care auziţi cam vag şi cam rar la nivel naţional, chiar dacă la nivel local mulţi se-mpiedică de dânsul în demersul lor de exterminare a oricărei forme de performanţă medicală. Am zis se împiedică, dar nu se şi răstoarnă neapărat, pentru că odată trecuţi de obstacolul Răzvan Constantinescu, drumul devine iar neted şi nealunecos, “mulţumită” colegilor medici care se contorsionează, comasează, comprimă şi dilată cum li se dictează din manualul de tăvălugire naţională. Citiţi interviul, nu fiţi legumicoli intelectual, că altfel aţi nimerit în ograda nepotrivită, dat fiind ca eu tocmai urmează să-mi adaug notele personale pe marginea interviului, deci nu pedalaţi cu lanţul sărit, că nu vi se-ntâmplă nimic cinematic. :))

1. În sfârşit un medic perfect conştient că într-o societate complet demotivată şi mai ales demotivantă, într-un haos fără semafoare şi fără dungi de zebră pe asfalt, singurul refugiu pentru conservarea sănătăţii psihice şi a coerenţei de acţiune rămâne matematica (logica fiind evident inclusă-n poveste). Aşa cum nu-i înţeleg utilitatea bună parte din profesorii de matematică, absolut inconştienţi de rolul obiectului lor de studiu în mişcarea şi transformarea maselor, mult mai important decât obiectivul generării de genii. Revenind la sistemul medical, un pic de matematică e tot ce-ţi trebuie ca să fii un bun manager de spital sau un bun ministru al sănătăţii. Lecturând interviul pe care-l discutăm, probabil mulţi aţi avut reacţia aparent firească: “De ce nu-l propune nimeni ministru al sănătăţii pe doctorul Răzvan Constantinescu?” E foarte adevărat că motivele pentru care nu se-ntâmplă asta sunt perfect mârşave. Pe de altă parte însă, absolut accidental, e foarte bine că nu se-ntâmplă asta! Nu te-apuci să scoţi din practica medicală un foarte bun profesionist ca să-l faci ministru! Consultă-l în permanenţă, nu lua decizii fără să ai confirmarea genului ăstuia de profesionişti că nu pluteşti pe de-asupra sistemului şi e de-ajuns, lasă-i să-şi facă meseria acolo unde sunt, la nivel local! La noi s-a ajuns la absurditatea obsesiei de a numi medici în funcţiile de conducere ale sistemului medical nu pentru că aşa e normal, ci pentru că altfel nu-i întreabă nimeni nimic despre nimic! Şi atunci sigur că un ansamblu medical ca IGH nu funcţionează bine decât dacă se găseşte un Răzvan Constantinescu să ia în spate şi partea managerială, că doar medicii noştri sunt superzei, pot trata şi pacienţi, şi sisteme bolnave cu acelaşi cap şi cu aceleaşi două mâini. Aşa le trebuie dacă nu s-au făcut şoferi de miniştri!

2. Că există şi o grămadă de medici tâmpiţi, e limpede şi nesurprinzător. Că un procent nepermis de pacienţi au o mare lejeritate în a lipi etichete de tâmpiţi pe medici cărora nu le dau şansa de a-i trata, e inacceptabil. Un dobitoc care se-ndoapă toată ziua de la fast food-uri, nu-şi urneşte dosu’ de pe canapea decât când îl rupe foamea, ia liftul de la 2 până la parter şi parcurge fiecare sută de metri cu maşina, făcându-şi analizele fix când simte că-şi dă duhul nu văd în baza căror premise aşteaptă ca un medic să-l pună pe picioare peste noapte şi de la primul tratament încercat. Ăştia sunt cretinii care în loc să revină cu feedback-ul pentru ajustarea tratamentului la medicul care i-a luat în primire, colindă pe la toate uşile altor medici, făcându-l pe primul tâmpit în faţa altor pacienţi şi colegi de breaslă. Aşa nu merge, vă asigur!

3. “Ca medic nu ai voie să nu fii în prima linie. Şi când e război, şi când sunt inundaţii, şi când e cutremur, şi când e... reformă. [...] În medicină organizarea este extrem de importantă, iar deciziile în acest sens sunt demersuri politice. Astfel încât a spune că nu faci politică pentru că faci medicină este echivalent cu a pretinde că nu te interesează vremea pentru că îţi faci doar meseria de agronom.” Impecabil! Eu o zic mereu pe aia cu casa în flăcări, pe fundal de replici deştepte model “Pe mine nu mă interesează incendiile”. Ignoranţa nu are efect corectiv asupra realităţii. Şi m-aş aştepta ca măcar medicii să nu facă afirmaţii care în domeniul lor echivalează cu îndemnul la a ignora boala.

4. Unul dintre subiectele mele “preferate”: medicii care iau “mită” (un termen la fel de tembel ca şi utilizatorii lui). În 27 de ani, dintre care mulţi petrecuţi alături de familie într-o intensă interacţiune cu sistemul medical, am întâlnit un singur caz de medic afacerist pe spatele pacienţilor, care medic ar trebui suspendat din activitate nu în primul rând din acest motiv, ci din motive de crime şi macabrităţi în serie. Medicii care au treabă pe bune cu medicina NICIODATĂ, NICIUNDE ÎN ŢARĂ nu mi-au lăsat la îndemână măcar o vagă urmă de interes financiar! Never! Că nu-mi sunt străine plăţile neoficiale practicate de pacienţi o spun direct. Şi dacă-mi cereţi o părere, e poate singurul semn de sănătate a interacţiunii medic-pacient! Vă explic şi de ce, nici o problemă: câtă vreme pacienţii sunt conştienţi că medicii fac voluntariat şi că măcar ei, ca beneficiari, ar fi bine să acţioneze conform principiului că orice serviciu se plăteşte, oriunde în lumea asta, încă mai pot să sper că avem ce povesti despre normalitate! Oameni buni, mie îmi trece un curent pe procesele spinoase numai când trec pragul unui spital, la halul în care arată – şi n-am umblat prin spitalele cele mai infecte din ţară, credeţi-mă –, cum să concep eu munca zilnică într-un asemenea mediu?! Şi uite că nişte indivizi cu mulţi, mulţi ani de studiu crunt în spate, cu tone de lături vărsate zilnic în cap şi cu un morman de factori de risc oriunde te uiţi intră în instituţiile alea infecte în fiecare zi, pentru a fi plătiţi de toată jena şi acuzaţi, culmea, tocmai că-s nesătui financiar. Vis!

5. Peste toate astea, dacă se-ntâmplă să nu fii un medic din lumea moluştelor şi să reuşeşti vreo minune cum ar fi punerea pe picioare a vreunui institut medical de mare performanţă, ce poate fi mai frumos decât sentimentul de greaţă care te loveşte când într-un moment de criză colegii (întâmplător beneficiari ai condiţiilor de muncă oferite de institutul în cauză) se mulează frumos pe comanda politică a vreunei jumătăţi de creier, lăsând orice realizare să se ducă la dracu’ în timp record? Bine, am înţeles, pacienţii sunt multicolori, mulţi needucaţi, manipulaţi mediatic, nu-nţeleg, nu conştientizează valoarea medicilor – toate alea pe care le ştim, nu mai insist. Dar colegii medici? Ultraeducaţi, ultrainformaţi, nemanipulabili mediatic, fiind ei înşişi victimele sistemului şi fiind conştienţi de valoarea lor profesională! Ei ce scuză au să se sape unii pe alţii, să se lase tăvăliţi prin mocirlă în grup şi individual? Am lăsat aspectul ăsta la final pentru a-l folosi şi concluziv: niciodată nici o reformă în sistemul medical nu poate începe decât cu medicii, la iniţiativa medicilor. În unitatea naţională vă spun deschis că nu cred. Nu ne-ajută nici istoria pentru asta. Cred însă în unitatea grupurilor cu interese comune. Dacă opriţi orice medic pe-un hol de spital, va fi de acord cu asta. Pentru că mulţi înţeleg noţiunea de grup ca pe o legătură de pătrunjel în care nu se mai ştie foarte bine ale cui sunt frunzele şi deci nu-i bai dacă ei stau pe margine. Nu merge aşa, iubiţi credincioşi! Tufă, tufă, da’ fiecare cu frunzele lui! Numai cu frunzele lui Răzvan Constantinescu, plus încă vreo câţiva inadecvaţi vremurilor, niciodată, sub nici un regim politic, sub nici un ministru, oricât de competent, n-o să puteţi pune de-o ciorbă pe bune. Numai voi puteţi stopa abuzurile şi aberaţiile, după cum tot numai voi puteţi demara vreo redefinire a sistemului medical. Dacă realmente sunteţi conştienţi de importanţa domeniului vostru, atunci comportaţi-vă ca un grup profesional suficient de important încât să impună decizii şi nu ca un preş dispensabil, al cărui aspect depinde exclusiv de gunoaiele organice prin care calcă unii şi alţii înainte de a păşi pe el.

Speriaţi-vă mai tare, speriaţi-ne mai puţin

În sfârşit revin cu un post politic. Aşa, într-o relaxare aproape nesimţită în raport cu pasiunea dezbaterilor pe tema alegerilor parţiale din Neamţ şi Maramureş. Marea isterie indusă din nou de noile aplicaţii practice din manualul băsist de fraudare a oricărei forme de manifestare democratică nu-mi spune nimic mai mult decât mi-a spus în 2008 sau în 2009, anume că toată interacţiunea dintre băsişti şi electorat e o serie interminabilă de volume din Colecţia “Cele mai mari romane de ţeapă şi şpagă”. Şi seria e interminabilă pentru că modalităţile de acţiune n-au nici o limită. Deci, dacă n-au nici o limită, mă aştept din bun capăt la orice, no alarms and no surprises. Şi ca mine, mulţi. Păi dacă mulţi, atunci ce are de făcut opoziţia? Să ne apese şi mai tare în creieri ideea că pentru orice soluţie alternativă se va găsi o metodă eficientă de fraudă şi ca atare orice activitate privată e mai utilă decât ieşitul la vot? Hmm, ştiu şi eu, Ponta? Mai gândeşte-te o dată. Poate dacă-ncerci invers..., ştii, pentru orice metodă de fraudare există un număr de votanţi suficient de mare care să dilueze efectul... Nu? Nu-ţi sună mai coerent, mai motivant, mai ridicător de bareme ale prezenţei la vot? Ăsta ar fi un aspect. Alt aspect ar fi acela că oricât am încerca să limităm discuţia la dependenţa rezultatelor de nivelul de fraudare şi de prezenţa la vot, subiectul numărul 1 al ALEGERILOR rămâne unul singur: OPŢIUNILE, băieţi, OPŢIUNILE! Adică, într-o limbă română accesibilă şi politicienilor cu care genetica s-a dovedit nemiloasă şi austeră în oferta de mobilier intelectual, CANDIDAŢII, iubiţi credincioşi! Ăia de se holbează lumea la ei în campanie, îi trag de ţoale să-i pupe sau să-i scuipe, să le urle că mor de foame şi-n final, ăia de se potriveşte/nimereşte parafa electorală pe numele lor sau pe lângă! Nu scăpaţi pe jos piisaju’ de ansamblu, bă’eţi! Adică..., uite ce feţe de cretini îndoielnici aţi numit drept candidaţi în Neamţ şi Maramureş! Aşa nu se poate, fraţilor, combinaţia de spaime că se fraudează oricum şi oricât, independent de voinţa voastră şi a electorilor, şi de candidaţi de cea mai hidoasă faţadă închipuibilă... tehnic, matematic, psihologic, sociologic şi mai cum vreţi voi NU ARE CUM să ridice prezenţa la vot şi NU ARE CUM să vă treacă pragul de 50%! Pentru că NU ARE DE CE.
Şi unde cauză nu e, nici efect nu e.

Şi pentru că nu-mi închipui că de-aici încolo PSD-ul va numi candidaţi mai răsăriţi (poate nici PNL-ul), după reprizele astea parţiale am rămas cu acelaşi gând ca şi înainte: UDMR sau nimic. Pentru simplul motiv că se poate. Şi pentru simplul motiv că încă mai sper multe de la capacitatea de convingere şi inteligenţa de negociator ale lui Crin. Încă.

Notă de sprijin: Ieri Karoly Borbely se oripila şi refuza realitatea ilegalităţilor de la Neamţ în emisiunea Gabrielei Firea! USL, asta nu-ţi spune nimic? Eu zic să-ţi spună! De exemplu să-ţi spună că fraudele nu cu noi trebuie să le discuţi, ci cu UDMR! Înţelegi, Ponta? NU CU MINE ŞI CU MAMA!!! CU UNGURII, băiatule, CU UNGURII, că ei, ungurii, sunt singurii capabili să scoată fieru’ de călcat din priză! Nu mai reglaţi temperatura şi aburii, că e defect! Umblaţi la priză, copii!

Monday, 22 August 2011

După 15 ani, ...

...azi mi-am schimbat parfumul! :))
E important, serios, 15 ani nu-i lucru puţin. E sănătos de observat unde şi de ce dezvoltăm stabilitate şi cu ce ocazie intervenim cu schimbarea dupa muuuulţi mulţi ani de bună statornicie. Reflexul şi fixaţia nu-s acelaşi lucru, stoarceţi-vă creierii şi analizaţi-vă apucăturile de lungă durată, că spun o grămadă de treburi. :)

Sunday, 21 August 2011

Friday, 19 August 2011

M-am gandit sa v-anunt

Am o seara tare misto, a trecut o vreme de la ultima.
Era pacat sa nu notez undeva, nu? :)

Tuesday, 16 August 2011

Monday, 15 August 2011

Thursday, 4 August 2011

“Nu-i nimic, în 15 zile găsim unul fără onoare”

Titlul post-ului e rezumatul reacţiei lui Kelemen Hunor la demisia lui Cseke. Nătăfleţul de la Sănătate şi-a dat demisia – de onoare, se zice, deşi ştim cu toţii că-n cazul lui Cseke Attila numai de onoare nu-i vorba, eventual de orgoliu – pentru că ministrul de finanţe nu l-a consultat pe tema rectificării bugetare. Kelemen a sărit prompt pe teveuri să ne-anunţe că nu contează, coaliţia rezistă. Aşadar, dacă Cseke nu poate accepta din motive de onoare să se spele pe jos cu el, Kelemen ne linişteşte urgent: UDMR nu duce lipsă de indivizi fără probleme cu onoarea, care să accepte tonele de rahat în cap şi în alimentaţie, întru mai buna aderenţă ungurească la guvernare şi pe mai departe. Cu ocazia asta, pot zice clar că greaţa pe care mi-o provoacă băsiştii e absolut neglijabilă în raport cu greaţa pe care mi-o provoacă UDMR! Rămâne de văzut dacă USL îmi va provoca infinit mai multă greaţă decât PD şi UDMR la un loc, prin netranşarea raporturilor cu ungurii odată pentru totdeauna. Lucrurile sunt clare: PD-ul rămâne la guvernare atâta timp cât UDMR rămâne la guvernare, iar UDMR rămâne la guvernare atâta timp cât USL stă cu poarta deschisă pe termen nelimitat. Ca atare, singura atitudine coerentă din partea USL în momentul ăsta ar fi să-i anunţe oficial şi definitiv pe unguri că episodul demisiei lui Cseke nu are decât două variante de finalizare:

1. UDMR iese de la guvernare şi se alătură USL.
2. UDMR numeşte un nou ministru, dar îşi asumă o super campanie negativă de imagine din partea USL, aşa încât în mintea electoratului de oooorice etnie să fie clar şi de neşters semnul egalităţii dintre PD şi UDMR în materie de vinovăţie pentru atmosfera de al doilea război mondial cu care ne-am ales.

Oameni buni, principiul e simplu: UDMR funcţionează EXCLUSIV pe principiul şantajului, indiferent dacă-l practică sau îi suportă consecinţele. Păi ş-atunci de ce am încerca noi să facem apel la moralitate, la principii de înălţimi inductoare de ameţeală?! Strângeţi-i, fraţilor, cu uşa aia odată dacă vreţi să-i vedeţi trecuţi de prag! Altfel putem rezuma tot piisaju’ politic până la alegeri cam în linia:
USL şi UDMR negociau paşnic sub tocu’ uşii.

Tuesday, 2 August 2011

Încetiniţi cu drag!

Când ştii cum se termină, cum faci să se termine mai târziu?
Sunt pe lumea asta şi treburi minunate care depind doar în mod secundar de timp. Intervalul ăla de timp dintre zero si final nu influenţează cu mare lucru ieşirea din ecuaţie. Şi ştii şi cam câte mişcări încap între zero şi final. Aşa că te-apuci şi eşalonezi lucrurile în aşa fel încât să dai de ieşire cât mai târziu. Asta înseamnă că între episoade ai mai mult timp. Să recapitulezi, să anticipezi, să te prinzi mai bine cum stă treaba. Nu vă grăbiţi fără creieri, iubiţi credincioşi. Când vă ia binele de mână, nu luaţi liftul! :)