Sunday, 31 July 2011

Analgezice de sezon

Stricaţi-vă din când în când, că habar n-aveţi ce mecanisme de compensare găseşte organismul! :)

Thursday, 28 July 2011

De câte ori vă vine să ziceţi că nu se poate, ...

...indiferent ce, gândiţi-vă la asta:
Huainan, China
Concluziile definitiv-confortabile împinse-n faţă pentru a vă scuti de efort transmit un singur lucru: sunteţi greşiţi genetic.

Wednesday, 27 July 2011

Dacă al 3-lea război mondial se declanşează pe Feisbuc, avem cu cine

Mai ştiţi cum vă povesteam eu de frumos despre valurile de tineri care ar trebui sa se reverse în politică, împinşi de elanu’ spiritului întreprinzător şi al mişcărilor de ziduri umane? Nah, pe principiul “Ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi se poate îndeplini.”, au început s-audă tinerii despre politică, frate. Gata e! Suntem pierduţi! Pentru că, aşa cum vă mai spuneam cândva, poporul român are norocul de-a i se împlini dorinţele doar pe jumătate – vă dădeam exemplul cu “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, din care ne-am ales cu locul întâi la mortalitate infantilă şi accidente rutiere. Aşa am păţit-o şi eu: tinerii încep să năvălească în politică, numai că fără spiritul întreprinzător. Cică ăla intră la extraopţiuni indisponibile pentru moment. Şi dacă e indisponibil, lucrăm cu ce avem. Baiu’ ăl’ mare e că nu prea avem. După ce se plictisiră de salvat balenele pe Hi5 şi câinii fără reşedinţă pe Feisbuc, acu’ le-a dat în cap să facă ordine şi-n politică, pe bloguri. Dar numai pe bloguri. Şi sigur, eu, fiinţă insistentă şi perfecţionistă cum mă ştiţi, am intervenit prompt cu drăcuielile şi recitalu’ de sfinţi şi Cristoşi: “Copchilaşi cu păru’ bălai, da’ nu şedeţ’ doar pă Feisbuc şi pă bloguri, ieşiţi şi râdeţi la suare, întru dispersarea norilor de vreme nătângă!”

Futu-i, şi au ieşit! Şi iar m-am ales cu juma’ de dorinţă îndeplinită, că de râs, râd ei bieţii, da’ râd ca proştii şi consecinţele nu-ntârzie, că ele dragele-s singurele care ţin cont de mersul trenurilor. Aşa stând lucrurile, în loc să se facă frumos şi senin, iacată pică dân văzduh numai articole de menaj şi îngrăşăminte organice.

Gata, intro-ul literar se termină aici. De-acu’ înjurăm aplicat:

Numai bunu’ dumnezeu cel incolor, inodor şi insipid îşi mai aduce aminte de când le tot cânt tinerilor minunaţi să lase prostiile şi să pună mâna pe-o statistică, pe-o cifră verificabilă, pe-o întâmplare cu martori/dovezi şi să le traducă în dulcele grai de stradă. Nime’ nimic. Explicaţia e săritoare-n ochi: ei n-au treabă cu strada. În plus, statistica şi cifrele-n general de fapt sunt grele, nu se găsesc pe YouTube, nu mer’e cu link-u’ vesel. Şi mai ales nu se-ntâmplă fără de creier şi fără un pic de muncă.

Ce pun ei în locul pragmatismului ăstuia? Păi ce-ar putea să pună? Orice necesită nici mai mult nici mai puţin decât un dat de ochi peste cap şi o gură reglată în formă de parabolă pe formula zâmbetului ipocrit. Şi iaca aşa ne-am ales cu reconectarea la priză a monarhiei – tot pe Feisbuc şi pe bloguri, desigur, într-o notă perfect comparabilă cu salvatul de câini şi balene—, cu interviuri imbecile cu politicieni mâncaţi de molii, cu lupte istorice pentru dregerea grabnică a glasului eroilor revoluţiei, cu meditaţii de corectură morală a deviaţiilor politicienilor (pe care pretind că-i susţin) de la principiile cele ‘nalte – pe care le-nţeleg doar în modul şi generalist, că integrarea în context e deja aplicaţie practică şi le repugnă – şi multe alte astfel de minunăţii feciorelnice, toate exprimate în comentarii literare echipate cu un frumos limbaj descins hotărât fie din manualul de agronomie, fie din almanahul “Împliniri strălucite ale industriei petrochimice româneşti”.

Că-s puţini la minte, e clar. Că i-a îndobitocit şi şcoala în regim promoţional, iar e clar. Că nu e vina lor, pot să accept. Şi cu toată toleranţa asta, am totuşi o problemuţă cu ei: când îşi lipesc în frunte o siglă de partid, în prostia lor devin o masă behăitoare de manevră numai bună pentru adversarii politici. Uite de-asta îmi retrag dorinţa aia cu tinerii în politică. Decât să ne-alegem cu toţi copiii "deştepţi şi talentaţi" cu care nu se joacă nimeni, mai bine fără, thanks for the effort.

Saturday, 23 July 2011

Thursday, 21 July 2011

Pe termen nelimitat

Nu-mi vine sa va zic nimic pe fundal de dureri infioratoare, descurcati-va cu Eno.

Sunday, 17 July 2011

Saturday, 16 July 2011

Sunday, 10 July 2011

Udrea sau Clavecinul bine intenţionat

A zis Leana Cocoş că românii cei răi sunt neşte măgari nerecunoscători, că au urlat la dânsa cu însufleţire din plămânii cu care-au venit de la ei de-acasă. =)) Mă rog, formularea lu’ tanti a fost că “nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” – într-un fel, avea dreptate, dat fiind că fapta bună coaptă de dânsa se referă la nişte bani publici greuceneşti intraţi în nişte buzunare bune prietine.
Una peste alta, că’taţi audienţele pe blog-ul lui Victor Ciutacu şi dacă o urâţi pe Udrea la fel de gospodăreşte cum o urăsc eu, ziceţi şi voi din suflet: la mai mare, Lenuţă, la mai mare! =))

Tuesday, 5 July 2011

Palada, eşti slinos şi atât!

Pentru care vă bateti de ultimul sondaj al băsistului ăstuia târziu, şăf la CCSB, la marja de eroare adăugaţi şi faptul că băiatu’ s-a luat de la diverse cu liberalii, motiv pentru care, de unde tot el ni-i dădea pe liberali pe trend ascendent şi ajunşi pe la 27%, acum îi da la 19%, cu un procent peste PD. =)) Aaaaaaaaaaaaaaabsolut penibil.
Ca să-nţelegeţi ideea, pe de o parte îşi face datoria de prostituată băsistă de a-şi pupa sub coadă mentoru’ de Cotroceni, încercând să inducă ideea că PD-u’ e la un pas de a sări deasupra PNL, pe de altă parte încearcă să-i slăbească susţinerea din partid lui Crin, ridicându-i în cap liberalii care au fost împotriva formării USL, şi care acum ar trebui să se panicheze că se duce partidul la fund, vezi doamne. :))
Încă o dată, vorba lui Crin: “Băsescu e un fel de sanitarul pădurii”, scoate curvele la iveală – şi, ca să ştie şi Palada, tot el le devorează în final. 

Monday, 4 July 2011

Dar ştiam asta, măgarule!

Observ că se coagulează o categorie de isteţi care vin să ne lămurească, dragă, ce necesară era bravura cu BAC-u’ Funeriu, că în sfârşit s-a găsit cineva curajos să ne-arate cum stă treaba de fapt. Ar fi totuşi o problemuţă: genul ăsta de curaj echivalează cu vitejia medicilor care-ţi arată cancerul pe pacientul deschis chirurgical, în loc să găsească o metodă de diagnostic mai de bun-simţ, o biopsie acolo, mai puţin invazivă şi care să nu-mprăştie dezastrul în tot organismul. Altfel spus, în primul rând, măgarule, pregătirea proastă a elevilor nu era un secret, puteai întreba profesorii universitari despre asta. Şi mai departe, dacă ţineai să demonstrezi şi proasta pregătire a studenţilor, puteai întreba angajatorii ce deficit de performanţă găsesc în rândul absolvenţilor de facultăţi deştepte. Dar cel mai important, dacă ţineai musai să pui pe masă dovada punctual legată de BAC, PUTEAI OBŢINE FIX ACELEAŞI REZULTATE LA O SIMULARE DE EXAMEN RIGUROS ORGANIZATĂ, cretinule! Pentru că, să ne-nţelegem, copiii ăia sunt în întreţinerea părinţilor contribuabili, adică asta înseamnă că părinţii sunt beneficiarii sistemului public de învăţământ care le dă posibilitatea de a le oferi odraslelor o educaţie, iar copiii sunt PRODUSUL SISTEMULUI NAŢIONAL DE EDUCAŢIE şi deci NU POT FI ACUZAŢI DE VARZA REZULTATELOR! Pentru că dacă pruncii ăştia sunt vinovaţi de calitatea învăţământului, atuci şi inflaţia-i o curvă cu voinţă proprie care se pomeneşte crescând ca proasta când ţi-e lumea mai electorală. Dar sigur, după ce am stabilit că pensionarii şi nou-născuţii sunt vinovaţi de parazitism asistenţial, că bolnavii sunt vinovaţi pentru că-s bolnavi şi că proaspetele mame-s nişte căpuşe leneşe, mi se pare perfect adecvat să-i facem tâmpiţi şi neserioşi şi p-ăstia de gată 12 clase.
Aia cu evaluarea prin simulare de examen recunosc, era ostenitoare şi costisitoare – după ce observam rezultatele horror era nevoie de cursuri suplimentare în sprijinul elevilor, cu nişte profesori cu salariile ciuntite, care pentru a da randament ar fi trebuit plătiţi suplimentar, treburi dinastea care nu cadrează nicicum cu nevrozele lui Băsescu.

Funeriu, maică, dacă tot eşti aşa de curajos, te ţine să mergi cu rezultatele astea de la BAC în frunte la părintele-ţi politic de la Cotroceni să-i explici că e un dobitoc şi că dacă astea-s rezultatele unor elevi crescuţi într-un sistem subfinanţat (că era nasol şi până-n 2008), generaţiile următoare, crescute într-un sistem aproape voluntarial, aşa cum a devenit după tăierile salariale, vor fi nu slabe, ci ANALFABETE?! Ştii, că aşa, curaj de aruncat cu piatra de prin tufe şi fără ţintă precisă, toată lumea-şi găseşte prin buzunare. Până una-alta, rămâi un băieţandru agramat şi cu deviaţii comportamentale, în mare nevoie de atenţie. 

Saturday, 2 July 2011

Schmidt

Pleşu, bucheţel de trandafiri

Pleşu a mai trântit o producţie de mare curbură spinală, organizată în două părţi: una în care ne arată că ştie şi el ce poamă-i Băsescu, alta în care ne arată că nici el nu-i mai breaz. Despre prima parte n-aveam nici un dubiu, pentru că nu l-am crezut niciodată prost. Dar nici despre partea a doua n-aveam îndoieli, pentru că natura-i... prostituţîonală a fost tot timpul la vedere. Nu dezvolt acum opinii despre prima parte, că aia e gălăgios de evidentă pentru toată lumea. A doua parte însă are nevoie de nişte puneri la punct:

1. “Se vor găsi destui care să mă ia şi pe mine la întrebări. Dacă ştii şi crezi toate astea, de ce l-ai „sprijinit“? Primul meu răspuns ar fi că cer să mi se arate texte. Texte de sprijin euforic, pagini omagiale, ode îndrăgostite.” – maestre, voturile nu se numără după concentraţii, înţelegi? Iar simpla prezenţă în tabăra băsistă – că sunt convinsă că nu te-ai dus la Cotroceni cu buzunarele plesnind de grenade – e UN SPRIJIN, o participare, o punere de umăr la “proietul” băsist, nu e nevoie de îndrăgosteli ca să ai o răspundere pentru un DA aşezat în dreptul unui securist incult, beţiv şi mârlan.

2. “În al doilea rînd, mi s-a părut că e o problemă de civilizaţie interioară, de minimă politeţe, să nu trec de la Cotroceni direct în tabăra adversă.” – aha, care va să zică ai adoptat o atitudine profund catolică, supunându-te mai întâi experienţei de purgatoriu. Aproape că aş fi tentată să gust argumentul ăsta nu cu mult mai răsărit decât o producţie marca Vanghelie, dacă n-aş şti că din braţele lui Băsescu nu te-ai retras într-o latenţă înţeleaptă şi spăşitoare, ci te-ai apucat de împărţit topoare în capetele lui Crin şi Ponta, tot ca un serviciu adus Băsescului – că, iartă-mă, maestre, altfel nu-mi explic de unde insomniile de grija vorbelor ăstor doi din opoziţie, pe fundal de tăcere purgatorială în raport cu demenţele băsiste PUSE ÎN PRACTICĂ şi suportate de o ţară-ntreagă.

3. “În al treilea rînd, n-am avut loc, ca să zic aşa, de atîtea voci gîtuite de ură cîte s-au perindat, seară de seară, pe la diferite emisiuni de televiziune. Am preferat să tac, uneori, lîngă Liiceanu, decît să urlu lîngă echipele de caftangii de la Antene, sau de la Realitatea.” – aici recunosc într-adevăr performanţa! Performanţa penibilului, fireşte. Dacă pentru ca un intelectual să-şi manifeste o reacţie – aşteptată de către societate, de altfel – e nevoie ca toată presa critică la adresa lui Băsescu să tacă, atunci clar ne ducem dracului. Dacă o voce de intelectual nu se poate face auzită de vocile puţinilor jurnalişti care au refuzat să se pună la dispoziţia beţivului, atunci într-adevăr ai făcut şpriţ din toată cultura-ţi, maestre.

4. “În al patrulea rînd: chestia cu regele mi-a pus capac.” – bine că n-ai aşteptat să declare război Rusiei, apreciem “promptitudinea” capacului.

5. “În al cincilea rînd: cred că am dreptul să spun ce cred eu de cuviinţă, cînd cred eu de cuviinţă, în felul în care cred eu de cuviinţă. Nu se pot impune nimănui momentul, amplasamentul şi tonul opiniei proprii. Şi, mai ales, nu se poate readuce în scenă delictul de opinie.” – corect, la fel cum şi noi avem dreptul să ne formăm o părere proastă despre intelectualii care nu schimbă cu nimic dezbaterea publică şi deci nu se manifestă ca formatori de opinie, aşa cum ar trebui să se întâmple. Educaţia, cultura unui popor e măsurată prin vârfurile lui intelectuale. Cu o condiţie: ca acestea să se manifeste pentru a conta în vreun fel.

“A fi pro-Băsescu e la fel de îngăduit ca şi a fi anti-, cu condiţia să nu ai alte motivaţii în afara convingerilor personale. Întrebări de genul „de ce nu dai în Băsescu?“ sau „de ce de-abia acum?“ sînt întrebări prosteşti, cu un subton dictatorial.” – aici critica e conţinută în formularea însăşi. La fel şi explicaţiile pentru faptul că suntem unii care tot întrebăm “De ce taci, maestre?” Sunt legate între ele: întrebăm de ce taci, PENTRU CĂ ŞTIM CÂTE UNA-ALTA DESPRE “ALTE MOTIVAŢII ÎN AFARA CONVINGERILOR PERSONALE”, ca să preiau formula.

6. “Un ultim cuvînt: nu-i fac lui Traian Băsescu un proces de rea intenţie. Sînt dispus să accept că a vrut să facă ceva marcant şi durabil. Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui.” – oare de ce sună asta atât de asemănător cu o altă analiză măreţ-îngăduitoare a cuiva, anume că Ceauşescu ar fi fost un preşedinte bun dacă se oprea după primii 10 ani? Hmm..., hmm.... =)) Maestre, DE-ASTA E IMPORTANTĂ CENZURA NEBUNILOR/INCULŢILOR PRIN PROPAGAREA EDUCAŢIEI şi DESCHIDEREA OCHILOR MULŢIMII de către intelectualitate!

7. “Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc...” – totuşi, e un pas înainte că nu le-ai mai scris şi numele. (Crin, Ponta, vă rog să apreciaţi ca atare faptul că aţi fost reabilitaţi din iresponsabili, imaturi etc. în “ceea ce se conturează la orizont”. Vis! =)) )

Maestre? Slinos, ca-ntotdeauna.

Fashion Handled Carefully