Politica externă pe muchie de pahar sau Descreieratul nostru vs. descreieraţii lor

Dacă în perimetrul gardului naţional Băsescu îşi poate permite să-şi facă nevoile în mijlocul drumului, că nu se găseşte în politica noastră mică vreo faţă mai nătângă decât el să-i răspundă în aceeaşi notă dementă, iaca, peste garduri sunt alţii dispuşi să accepte demenţa drept valută valabilă. De exemplu verişorii ruşi, care n-au nici o problemă să pună umărul la dezvoltarea comerţului cu sărituri peste mătură instituit de talâmbul nostru preşedinte de contrabandă.

Aşa că, în urma renovărilor prin care-a trecut istoria României de-o vreme-ncoace, ce-au zis ruşii? “Dacă tot zugrăviţi cu reziduuri, luaţi o lopată de îngrăşământ organic şi de la noi.”

Şi uite-aşa, iubiţi credincioşi, odată cu aureola crescută-n capul lui Ion Antonescu şi-au redobândit şi ruşii virginitatea:

“Rusia îşi exprimă indignarea faţă de recentele declaraţii ale Preşedintelui Traian Băsescu, care a afirmat că "în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi eu aş fi trimis soldaţii români peste Prut", pentru participarea la agresiunea Germaniei Hitleriste împotriva URSS.

O asemenea declaraţie, făcută într-o zi în care s-a comemorat împlinirea a 70 de ani de la începutul Marelui Război Mondial pentru Apărarea Patriei, în care poporul nostru a pierdut 27 de milioane de vieţi, nu poate fi explicată nici de conjunctura politică internă, nici de referirile la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor.

Este foarte evident că o asemenea bravadă neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi pângăreşte memoria de milioane de jertfe în faţa nazismului, este de nepermis şi trebuie să primească o notă adecvată din partea Europei civilizate.” 

(Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse)

Steven Sharp Nelson

Crin, cu tunurile pe retardat

Crin către Regele Mihai

Majestate,

Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti, care-şi iubesc ţara şi îşi respectă istoria. Aţi fost jignit încă o dată şi am fost cu toţii jigniţi încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic şi din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioşilor mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre,Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă şi ticăloasă.

Suntem alături de Majestatea Voastră pentru ceea ce aţi reprezentat şi reprezentaţi, din respect pentru istoria şi demnitatea României.

Crin Antonescu  

Vom fi zvelţi, frumoşi şi sănătoşi

Codrin tocmai a public un post care la prima mână-ţi induce o reacţie firească de a te trage doi paşi în spate, din motive de radicalism neasortat cu anul 2011. Cum adică Dreapta Fascistă? Sigur că termenul e împins pe scări înspre o extremă care se vrea replică la imbecilitatea băsistă cu Alianţa Socialistă, provenită din mai vechile şi cronicizatele obiceiuri ale lui Băsescu şi Boc, din vremurile când făceau ei frumos pentru ştim noi cine. Pe de altă parte însă, luând mai fin la analiză argumentele lui Codrin, începe să devină coerentă direcţia înspre care bate el referitor la asemănările băsismului cu fascismul. De curând vorbeam şi eu de întoarcerea ăstora la stalinisme diverse. În alte rânduri şi în multe privinţe vorbim cu toţii de apucăturile lor comuniste, chiar securiste. Ce e de reţinut din tot balamucul ăsta de trăsături, una mai proastă ca alta, e că, pe lângă reorientările spectaculos-greţoase de la stânga la dreapta peste noapte, lipsa de identitate băsistoidă îşi mai trage, vorba aia, elementele nutritive şi din aspirarea a tot ceea ce e mai prost din cele mai extremisto-fanatice aberaţii ideologice ale istoriei. Evident că nu vom mai vedea niciuna dintre ideologiile alea revenind cu vreo forţă, nu ne-am tâmpit acu’ de tot s-o dăm pe concluzii d-astea, dar e de reţinut că tendinţa băsiştilor e mai degrabă înspre reluarea în forme uşoare şi caricaturale a stupizeniilor aberante din toate regimurile extremiste, chiar cu riscul contradicţiilor, decât înspre alinierea la mentalităţile societăţilor moderne.

Şi ca să-i ţin şi eu isonul lui Codrin cu fascismele, parcă vraiştea din sănătate începe să semene tot mai mult a eugenism prin eliminare – sau prin “ieşiri naturale din sistem”, cum zic băsiştii: nu vor supravieţui decât cei sănătoşi tun, restul fie vor crăpa din lipsă de asistenţă medicală, fie vor crăpa din imposibilitatea de a-şi acoperi cheltuielile cu tratamentul, fie vor crăpa chiar fără să ştie că sunt putrezi pe dinăuntru, în absenţa orcăror investigaţii medicale. Şi uite-aşa ne vom îmbunătăţi noi bagaju’ genetic şi ne vom transforma într-o rasă crăpândă de sănătate, fără nevoi asistenţiale, fără defecte pre sau post-natale.

Mai rămâne o singură-ntrebare: ce dracu’ facem cu Chioru’?! =))

Day 20 -- on drugs! :D

Băsismul târziu – cu ciorapul tras pe faţă

Există o specie nouă de băsişti – iniţial îi numisem neobăsişti, dar termenul conţinea o prospeţime complet disonantă cu colhăiala şi putrefacţia lui Băsescu, motiv pentru care am revizuit... nomenclatura, ca să folosesc un termen drag securistului proslăvit, în favoarea noţiunii de băsişti târzii. (Ar fi mers şi întârziaţi, dar gândind în perspectivă, zic să păstrăm termenul pentru perioada de după îngropăciunea Băsescului (politică, desigur :D), când se vor trezi unii să-l ridice-n slăvi post-coitum post-mortem.)

Şi Băsismul ăsta târziu constă în sărutul anal de aceeaşi intensitate şi greţoşenie ca şi în cazul băsismului timpuriu, doar că executat cu un ciorap în cap. Mai la ţintă: e vorba despre noua şleahtă băsistă care se dă pe teveuri şi blog-uri purtând în gură o jenă de discurs care merge pe linia “Nu că aş avea vreo simpatie faţă de el, da’ uite cât e de deştept Băsescu, uite ce şmechereşte ţine presa ocupată, vedeţi, opoziţia nu face aşa, de ce nu face şi opoziţia aşa? Uite ce le-a făcut-o iar golanu’, degeaba, e mare, nu-i prost Băsescu!” Adică un curvism şi mai jegos decât băsismul timpuriu – măcar ăia îşi asumau condiţia de băsist şi umblau cu excrementu’ de cioară-n frunte. Ăştia târzii îl poartă sub guler, dom’le, cică să nu se vadă, că ei sunt bă’eţi fini, nu se murdăresc ei cu Băsescu, ei numai observă detaşat cât e de minunat. Muuult mult mai infect!

Desigur, şi tema reorganizării teritoriale i-a găsit cu acelaşi discurs în gură: “Ce mai contează că a fuşărit repede un jaf de hârtie cu 8 judeţe de-aiurea pe ea, important e că a reuşit să fure tema cu care urma să iasă USL, publicul asta reţine, că Băsescu a fost primul – şmecher Băsescu ăsta, deştept!” Acum chiar presupunând că Băsescu e deştept, îngrămădiţii ăştia târzii de bună seamă că sunt proşti-găleată. În regulă, a fost primul. Şi? La ce dracu’ i-a folosit? A ieşit cu o tâmpenie pentru care îl urăşte toată ţara din toate măruntaiele, iar singura concluzie pentru public e că băsiştii şi ungurii se bat ca orbii-n guvern şi că Băsescu nu poate să-şi implementeze aberaţia aia retardoido-stalinistă decât dacă le decupează ungurilor o bucată de ţară să şi-o administreze autonom, numai să nu-i meargă majoritatea parlamentară la fund. Alternativa paşnică fiind că-şi poate băga disperatu’ cretinătatea aia-n fund, dimpreună cu revizuirea Constituţiei, deznodământ din care lumea cam poate să se prindă repede că băiatu’ dăştept nu prea mai poate să pună-n practică nimic din ce-şi propune. Cum ar veni, înţelege toată lumea că sfârşitul istericului sună tot mai insistent la sonerie.

Fraţilor, pentru a 32534567657-a oară: nimic din ce face acum Băsescu nu e produsul vreunei strategii, e disperare din toate poziţiile, încetaţi să mai judecaţi lucrurile din perspectiva voastră. Dacă tot vreţi să vă jucaţi de-a descifratul psihologiilor, ia încercaţi să măsuraţi lumea cu ochii unui individ care simte ura venind din toate părţile, cu ochii unui individ plin-ciorchine de infracţiuni, aflat la ultimul mandat şi care, chiar în condiţiile finalizării mandatului, fără suspendare, fără alte evenimente, mai are 3 ani şi un pic până la marea şansă de a da piept cu închisoarea! Care strategie, băieţi?! E încrâncenarea isterică de a întârzia momentul măcar cu doi ani. Dacă scapă hăţurile din mână în 2012 e cu doi ani mai aproape de... “ieşirea din sistem”. Aia e singura strategie: “Încă doi ani, vă rog, încă doi ani!”

Aşa că, băsiştilor târzii, dacă şi-n mintea unui beţiv măcinat de spaima închisorii mai identificaţi deşteptăciuni de strategie, atunci chiar că sunteţi de-o inteligenţă profund avicolă. (Chiar şi dacă o faceţi pe bani – asta denotă că profesional valoraţi atât de mult încât aţi ajuns la mila unui gunoi în drum spre ieşire. Superb!)

Asta aşteptam s-aud, Crin! :)

Circulatia sangelui in natura

Pardon, am vrut sa zic in conditii naturale. :))

Mai bine Uniune Socialistă decât Coaliţie Stalinistă

Ieri Radu Tudor posta pe blog o explicaţie foarte clară a sursei din care s-a inspirat Băsescu propunând reducerea numărului de judeţe în aşa hal încât să le poată număra şi Roberta pe deşte: este vorba despre organizarea teritorială stalinistă din 1948, în regiuni şi raioane.

Aşadar, că tot o ţin ei cu gluma nereuşită cum că USL e Uniunea Socialistă, ne bucură că electoratul va avea la-ndemână de-acum încolo alternativa băsistă: Coaliţia Stalinistă.

Braaaaaaavo, braaaaaaavo! =))

Teroarea ultimei cărţi citite

Ziceam cândva diverse despre hidoşenia educaţiei în România, servită sub sentimentul obligatoriu de frică – dădeam atunci exemplul examenelor prezentate nu ca pe-o oportunitate de afirmare, ci ca pe-o ameninţare, un pericol iminent care 99% are să te trântească zdrobitor cu dosu’ de pardoseală. Afară de cazul în care abandonezi ooorice altă îndeletnicire în favoarea statului cu nasu-n cărţi. Ei, nenorocita asta de mentalitate se reflectă înfiorător de retardoido-conformistico-clişeistic şi mai târziu în viaţă, după ce retardaţii conformişti-clişeişti părăsesc instituţiile de învăţământ. Şi te izbeşti de ei în fiecare cuib de snobi, pregătiţi oricând cu o listă de titluri-etalon şi citate memorabile, unde pentru ei memorabile înseamnă tocibile, şi cu glonţu’ “fatal” mereu pe ţeavă: întrebarea crucifixă, “Care-i ultima carte pe care ai citit-o?” Fireşte, tonul şi moaca adiacentă transformă întrebarea în: “Spune repede care-i ultima carte citită, incultule/inculto!!!”, cu un aer de superioritate scurs din fundu’ fundului creierilor îmbâcsiţi şi buimăciţi de texte citite fuşărit şi la vârsta inoportună în goana de a spori cantitatea, cantitatea şi... cantitatea de materie profund cultă, într-o subconştientă disperare de a farda puţinătatea inteligenţei cu care s-au ales la despachetarea bagajului genetic. Si uite-aşa, dragii mei, s-a înfiinţat lectura ca reflex condiţionat, echivalentă în demersul ei de îndobitocire şi paralizare a spontaneităţii cu mai vechea noastră prietină, religia. Dacă voi vedeţi vreo diferenţă între dobitocul care-ţi recită pe nemestecate pasaje din biblie şi dobitocul care nici la o nenorocită de cafea nu poate discuta liber şi musai să-ţi vomeze ritmic din Dostoievski sau, dacă-i mai îndârjit, din Lovinescu, eu nu găsesc aaaabsolut nici o deosebire între moluştele mai sus dezbătute. Sigur că se vor găsi unii să-nţeleagă din post-ul ăsta că sunt contra lecturii. De bună seamă că nu pentru ei scriu – ăştia nu mai au cale de redresare. Totuşi, pentru mai multă claritate, un caz comparabil e acela că dacă vrei să arăţi bine, să nu te faci cât toată intrarea principală de la Teatrul Naţional Bucureşti, probabil că mănânci mai de calitate, mai o legumă în loc de cadavrele prăjite la fast-food în uleiul refolosit de 32134656 de ori în regim de tinereţe-fără-bătrâneţe, mai un frunct în loc de vreun desert din carton colorat, mai un ceai în loc de suc natural cu aromă de detergent de vase etc., dar asta se va reflecta în faptul că ai s-arăţi mai bine, nu-i nevoie să-ţi provoci greţuri în public, să vadă toată lumea ce sănătos ai consumat în privat. Aşa-i şi cu cărţile, sigur că-i bine să citeşti câte ceva, mai mult în perioada de formare şi mai selectiv în perioada de transformare, dar asta se va vedea în felul cum vorbeşti, în eleganţa şi spectaculozitatea frazei, în ce mai poftiţi voi, nu-i nevoie să vâri citate în loc de virgule şi nume de autori celebri în loc de argumente, că nu-i nici atrăgător, nici convingător – doar foaaaaarte foarte plictisitor şi eventual obositor. Fraţilor, etapa concurenţei pe viteza de acces la informaţie s-a încheiat cu insucces de multă vreme, acu’ zboară informaţia ca praful din covoarele nespălate. Iacătă, veni vremea selecţiei şi a conexiunilor deştepte, creative, surprinzătoare, inductoare de unicitate şi deci de personalitate, răsturnătoare de reguli, inventatoare de noi reguli şi cum mai vreţi voi atâta timp cât discutăm despre inovaţie, despre contribuţia individuală prin filtrarea neaşteptată a informaţiei brute pentru care n-avem nici un merit că ne-am împiedicat de ea sau că ne-au introdus-o alţii pe gât cu puterea convingătoare a fricii de examene.

Să vă mai vând un pont: uitaţi-vă voi la oamenii realmente biblioteci umblătoare în sensul de cultură riguroasă, nu de intoxicaţie. Ei, p-ăştia n-aveţi să-i vedeţi cu feţe ipocrite şi cu ochi daţi pe spate în timp ce scotocesc prin văgăunile creierilor ca tocilarii după firu’ vreunui citat deştept care “mergea bine aici”. O, nu, oamenii ăia, în rarele momente când apelează la vreo fărâmă de cultură împachetată-n ghilimele, radiază efectiv, îţi dăruiesc treaba respectivă cu dragul de-a împărtăşi, nu cu încrâncenarea de a domina. Acolo se ajunge greu şi nu industrial, nici snobeşte.

Aşa că, iubiţi credincioşi, în regim de selecţie rapidă, eu la întrebarea cu lista de lecturi actualizată răspund ca bizonu’: “Eu nu mai citesc de-o bună vreme.” Aici se desparte mulţimea în două lumi: unii înţeleg ideea şi se concentrează pe calitatea discuţiei, alţii o iau pe derdeluş în jos: “Vaaaaaai de mine, eu n-aş putea, eu dacă nu citesc măcar 5 cărţi pe săptămână..., nu ştiu, cred că aş înnebuni!”

Şi cu lumea astfel secţionată transversal, parcă şi viaţa-i mai uşoară şi apa mai potabilă. :))

Day 6 On Drugs

Fineturile de duminica - Plant & Krauss

First sunny day since starting on drugs! :)

I'm gettin' back my pulse, stay tuned! :D