Monday, February 28, 2011

Doctore, eşti mare!


Sorin Oprescu, răsturnându-i lui Chiliman lăturile-n cap, în emisiunea lui Radu Tudor:
Evident, TOT s-au mai găsit luminaţi care să reuşească să nu înţeleagăUN BUGET GENERAL împărţit de Consiliul General în care primarii de sector sunt membri va genera PRIN ÎMPĂRŢIRE bugetele de sector, dar mult mai echilibrat decât acum. Dar va fi ÎMPĂRŢIT, daaaaaa? ÎMPĂRŢIT! DIVIZAT! După ce-şi susţin primarii de sector proiectele în faţa Consiliului General. (Chiliman, nu, aia cu “Îi trebe lui Vlad Moisescu neşte bani” nu se califică drept proiect de sector. =)) )


Sunday, February 27, 2011

Udrea nu e deşteaptă, dar Chiliman e prost

Adică ce vreau să zic? Udrea e doar foarte practică: vrea o chestie şi minte pragmatic pentru a obţine chestia în cauză. Chiliman însă, pe lângă faptul că-i validează nefericitei ăsteia demersul luptând cu ea din toate organele, nici nu ştie să explice de ce o face. (Mă rog, eu aş spune că ştie, dar sinceritatea l-ar plasa în aceeaşi găleată de “bune intenţii” afaceristice ca şi pe Udrea – sigur, nu neapărat pentru a beneficia el ca persoană de pe urma bişniţei, dar în juru-i este un cerc de indivizi foarte absorbanţi de bănet public.) Presupunând totuşi că Andrei Chiliman e bine intenţionat şi vrea să o-mpiedice pe Udrea de la aplicarea tărăşeniei storcătoare de bani publici, campania pe care o duce primarul sectorului 1 e din categoria “Plecări cu Sorcova, evadări în abstract şi ieşiri în decor”. Femeia Cocoş vine cu un mesaj simplu: mai puţini bani cheltuiţi cu administraţia, mai puţină birocraţie, viteză de mişcare crescută. Chiliman în replică(?) vine cu povestiri istorice despre cum se făcuse Bucureştiu' buric de lume în vremuri de feliere sectorială şi cum pleda Brătianu de frumos pentru cauza descentralizării. Come again? Adică băiatu’ îşi pierde firul logic de la mână pân’ la gură. Până să-şi formuleze mesajul de campanie a şi uitat că tema esenţială era dată nu de modelul administrativ, ci de intenţiile negre ale femeii Cocoş. Păi nene Chiliman, ţi-e aşa de greu să vezi că ai de livrat un singur mesaj, anume că planurile Lenei Cocoş cu Bucureştiul în oooooorice configuraţie sunt destinate subtilizării de bani publici şi deci niiiiiiiici o propunere venind dinspre Udrea nu poate să conţină vreodată vreun gând bun pentru bucureşteni? Şi aici ai avea la îndemână un argument banal: oricât de puţin s-ar cheltui cu administraţia într-o formă sau alta de organizare a conducerii Bucureştiului, dacă se deversează bani înspre firme-recipient ale băsiştilor prin licitaţii simulate şi suprataxarea serviciilor oferite de acestea, s-a dus pă gârlă economia dân administraţie!
E greu? (Acuma sigur, toată şmecheria e ca la sectorul 1 condus de Chiliman să nu existe contracte la fel de suspecte cu firme ale apropiaţilor lui..., că asta deja ar explica nefericit campania tâmpă a primarului... Tu eşti cuminte, Chiliman, nu-i aşa? Nu-i aşa???! =)))
Deci ai înţeles, Chiliman? Idea nu e să argumentezi pro-administraţie feliată, ci împotriva personajului odios Udrea. Atât. Ai nevoie de mult mai puţină istorie pentru asta şi în orice caz, mult mai recentă şi nu a muniţipului Bucureşti, ci a femeii Cocoş cu toţi băsiştii dimpreună. Greu? Pot să-ţi şi desenez dacă nu merge nicicum. :))

Saturday, February 26, 2011

Potoliţi-vă, conducerea UDMR nu contează

Din motive banale:
Conducerea centrală a UDMR nu poate impune o direcţie conducerilor locale, pentru că nu are cu ce ameninţa. “Vă dăm afară!”? Păi dacă-i daţi afară cu ce mai susţineţi majoritatea lu’ Băsea? Nu merge. Ba mai mult, nu are nici ce promite. “Vom obţine prag electoral de 3%!” Aşa, şi? Bizonu’ din teritoriu cum ştie că nu va nimeri în procentele alea care pică de la UDMR? Adică a promite prag de 3% e ca şi o confirmare a faptului că în 2012 vor fi mai puţini unguri în parlament, deci unii vor sfârşi cu coada-ntre picioare, de unde şi întrebarea din capul fiecărui bizon local:
“Why not me?”, mai ales pe fundalul frunţilor încreţite a încruntare ale electorilor unguri, care, vorba lui Dan Mihalache, nu “mănâncă pe ungureşte”.
Singura metodă valabilă de interacţiune cu ungurii pe care opoziţia o are la îndemână e fix aia care deja se întâmplă: zdrenţuirea UDMR în cât mai multe puncte la nivel local, pe model Bihor.
Care va să zică de jos în sus, cu presiune.
Aşadar, iubiţi unguri, despre congres am de zis un singur lucru:
nu aruncaţi PET-uri pe jos. :)

Wednesday, February 23, 2011

Takes Legs To Do It Right

Deformaţie profesională?

Pe timp de creştere economică
toate ţările defilau pe tocuri de 12 cm.
Când au dat prin hârtoapele crizei,
toate şi-au schimbat condurii
întru traversarea recesiunii.
Mai puţin România...,
care s-a aşezat în genunchi.

Friday, February 18, 2011

Week-End Of The Gods :)

Prince - Colonized Mind

Wednesday, February 16, 2011

Acum e real. And just a shot away.

Pentru cei care nu-nţelegeţi în limba română:
2014 is “just a shot away”!
(In the words of The Rolling Stones.)
Adică s-ar zice că un anumit nene, chiar şi fără suspendare, se pregăteşte ca peste 3 ani să ia viaţa-n piept. În sfârşit. Într-o ţară condusă la ora aia de oricine altcineva afară de PD. Vi se pare vouă că isteria lui de-acum e cinematografie? Mie nu, mai gândiţi-vă.
Până vă mai gândiţi voi, eu îi fac o dedicaţie – rare, unreleased. :))



Oh, a storm is threat'ning 
My very life today 
If I don't get some shelter 
Oh yeah, I'm gonna fade away 

War, children, it's just a shot away 
It's just a shot away 
War, children, it's just a shot away 
It's just a shot away 

Ooh, see the fire is sweepin' 
Our very street today 
Burns like a red coal carpet 
Mad bull lost its way [...]

Saturday, February 12, 2011

"We had hoped for Paradise,
we got the Anus Mundi"

Probabil v-am mai zis, chiar sper ca v-am mai zis de Of Time And The City-ul lui Terence Davies -- o bijuterie de "documentar" despre Liverpool asamblat din bucati bine de tot alese de prin praful arhivelor televiziunilor, cu un voiceover absolut genial scris si recitat chiar de Terence Davies, cu muzica aleasa dumnezeieste -- ce naiba, v-ati prins unde bat, ori il vedeti, ori iesiti pe pierdere! :))

“The trouble with being poor is that it takes up all your time.” -
Willem de Kooning

 “The trouble with being rich is that it takes up everybody else's.” - Terence Davies

Friday, February 11, 2011

Thursday, February 10, 2011

Taina înmulţirii pâinilor:
Audienţă minimă, randament maxim

Lilick scria ceva mai devreme:
Ratingul emisiunii în care a fost şeful statului a fost de numai 1,4 % (aproximativ 74.000 de telespectatori), în timp ce meciul de fotbal a adunat pe TVR 2 de trei ori mai mulţi privitori: 4,6% rating (242.000 de telespectatori). Lasa ca au aflat si restul, de la Gadea, tot ce a spus presedintele. :))”

De-aici am simţit nevoia să întind puţin subiectul şi avem aşa:
un nene rămas aproape singur care vorbeşte din când în când la TVR – un post cu audienţa prăbuşită iremediabil – şi nişte alţi domni, pe la Antena 3 şi Realitatea TV, care înregistrează audienţe aplaudabile şi care preiau aaaaaabsolut orice cretinism scuipă Băsescu pe la TVR şi trăiesc din el până la următoarea apariţie băsistă. Dacă ăsta nu-i un bun exemplu de randament excelent din partea lui Băsescu, atunci care? Adică omu’ poate să nu aibă audienţă deloc, nu-i chiar nici o problemă, el oricum va ocupa GRATUIT tot spaţiul de emisie al televiziunilor private. Parcă începe să sune a povestea aia cu prostul care azvârle o piatră-n băltoacă şi deştepţii care se-aruncă-n mocirlă s-o caute – doar că nu-s foarte sigură dacă nu cumva merg viceversa adjectivele...

Tuesday, February 08, 2011

Ajahn Brahm -- Wisdom And Stupidity

"When everybody thinks the same
no one thinks at all." -- Ajahn Brahm

Sorin Oprescu, spre disperarea PNL Bucureşti

Nesimţirea şi aritmetica nestudiată la timp pot face trăsnăi serioase pe creierul (teoretic) uman. Gata, aia e toată introducerea.
Acum direct:

Datorită unei "boli" ereditare cunoscută în toată lumea atât pentru ravagiile pe care le produce în societate, cât şi pentru beneficiile pe care le aduce manipulatorilor avizi de subiecţi, la care se adaugă o cantitate nefericită de proastă creştere, o bună parte din membrii PNL Bucureşti încearcă să suprapună imaginea doctorului
Sorin Oprescu peste cea a chiombului de la Cotroceni
. Aş putea lichida subiectul scurt, dorindu-le ca de câte ori caută un medic precum Sorin Oprescu, să nimerească unul cu caracterul lui Băsescu – dacă tot nu există nici o diferenţă, mă gândesc că le doresc de bine. Sau invers nu merge? Numai cum ne avantajează când ne urmărim scopurile furnicăreşti în raport cu ceea ce ni se întâmplă contextual? Nu credeţi voi că sunteţi un pic cam porci pentru aşternuturile care v-au fost aruncate din avion ca la neajutoraţi?

Să mă explic: nişte omuleţi de Bucureşti au nişte trebuşoare, nişte afaceri mizerabile de bifat, iar nerodul de Crin nu le permite să se desfăşoare pe de-a lungul. Spre exemplu, vine cu nesimţiri de genul “candidat comun cu PSD la primăria generală”. Vaaaaaaaai de mine! Dar cum e posibil aşa cevaaaa, soro, nu se poaaaaate, nu se poaaaate! Micuţii de ei chiar cred că procentele lui Crin pe Bucureşti au vreo legătură cu prestaţia lor jalnică şi cu personajele sinistre pe care le propulsează pe la sectoare – nu fac listă acum, că e prea lungă şi necesită şi poze, stric tot feng shui-u’ post-ului. :)) Şi în baza iluziei ăsteia, cum că stau tare bine în sondaje, au senzaţia că pot câştiga primăria generală în faţa lui Sorin Oprescu. Încă nu i-am auzit să propună UN NUME de om sănătos la cap ŞI ambalabil drept candidat! Însă aud aberaţia cum că la primărie se votează partidul, nu omul – isteţilor, întrebaţi-l pe Mazăre ce partid îi ţinea elasticul la nădragi când a câştigat prima dată Constanţa. O s-aveţi o surpriză. Sau poate vreţi să mă convingeţi că minorităţile lui Iohannis sunt vreun partid-mamut? Ori poate PNTCD-u’ lui Ciuhandu e o adevărată revoltă politică în masă? =)) Nu, minunaţiile voastre firave şi hipersensibile şi fotofobe, nu se votează partidul, se votează omul! Omul ăla pe care voi nu-l aveţi. Omul cu popularitate, omul care inspiră o doză de încredere, eventual omul care în primul mandat, cu bunele şi relele lui, a prestat mult peste nivelul idioţilor de dinaintea lui.

Că nu cunoaşteţi nici sociologie, nici aritmetica de clasa a 5-a, pot să tolerez, nu e vina voastră, am mai zis, e ereditar. Mă scoate însă din minţi că, pentru a vă susţine inepţiile pentru care nu aveţi argumente raţionale, aruncaţi cu rahat la modul gratuit într-un om ca Sorin Oprescu, care, departe de-a fi demn de-o cruce roşie-n Calendaru’ Creştin Ortodox, are-n spate “deformaţia” profesională a celeilalte cruci roşii, care necesită, mai ales într-o ţară ca asta, în care medicii sunt puşi veşnic pe raftul de jos şi veşnic li se varsă diverse-n cap, o grămadă de caracter uman şi alte câteva tone de renunţare la reflexul acţiunii în spiritul pronumelui personal la persoana 1 singular. Şi pe omul ăsta v-aţi găsit voi să-l comparati cu Băsescu. Pentru ce, pentru discursul uneori radical, uneori cu tente populiste? Atât vă trebuie vouă ca să echivalaţi un medic chirurg foarte iubit de pacienţi şi ajuns cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureştiul de-o bună vreme-ncoace cu un securist infect cu apucături de dictator în caricatură, care-mparte capete-n gură şi la propriu, şi la figurat şi care.... pffffffffff, nici nu ştiu cum să le scriu în ordine! Să vorbesc de bugetariatul prosper al familiei extinse? Să vorbesc de imaginea noastră în exterior? Despre ce? Despre arestări la comandă? Mai bine despre nimic. Pentru că afară de nimic, nu văd ce-aţi fi capabili să digeraţi intelectual.

De ce vă-nchipuiţi că România bunului-simţ merge mână-n mâna cu Capitala neamului prost? N-aveţi nici o legătură cu Crin, absolut nici o legătură! Sunteţi nişte mărunţi, asta e toată povestea despre PNL Bucureşti.  

Da, Sorin Oprescu va lua şi mandatul 2. Get used to it!

Friday, February 04, 2011

Pe alocuri, da, în general, nu chiar aşa

Codrin a lansat o provocare de întâmpinare a evenimentului legat de apariţia Uniunii Social-Liberale, invitându-ne să ne dăm cu părerea despre aşteptările corecte în relaţie cu schimbările posibile. Dincolo de buna intenţie a lui Codrin însă, aş vrea să îmblânzesc puţin anumite idei lansate de el şi să imping mai înspre “sălbăticie” anumite altele, pe care le găsesc un pic prea pacificatoare şi îmbibate cu toleranţă. Analiza mea ar merge cam aşa:

Mai întâi ca privire de ansamblu aş avea de obiectat în raport cu teoria rupturii între clasa politică şi societate. Nu există aşa ceva. Dacă ar exista o astfel de polarizare, pe de o parte n-am mai asista la realegeri de retardaţi şi criminali în stil lent, dar intens, pe de altă parte, am asista la proteste dure peste care nu s-ar putea trece cu mare uşurinţă. Noi pe ansamblu, într-un mod înspăimântător de omogen şi cu mult prea puţine excepţii, suntem un popor incult – nici nu-i de mirare, dacă ne uităm când era scrisă Divina comedie în comparaţie cu Scrisoarea lui Neacşu, nivelul nostru este ăsta pe care-l ştim şi ne costă cât ne costă. Ca atare, un popor de inculţi întotdeauna va avea nevoie să fie tractat înspre ceva de un lider puternic sau de o mână de lideri puternici, însă niciodată nu va avea inteligenţa să şi-i aleagă. De aici e clar că numai o conjunctură fericită şi forţată va putea aduce la vârful politicii lideri de calitate, cărora însa prea puţini vor avea inteligenţa să le recunoască meritele şi probabil prea târziu – după ce-i vor fi aruncat la gunoi şi vor fi revenit la vechile obiceiuri. Spre exemplu, Constantinescu e acum o lumină, dar a fost repede măturat de poporu’ minunat la vremea lui. Mă aştept ca dacă într-un final Crin Antonescu va deveni preşedinte, în cel mai scurt timp, indiferent de cât bine ar face, să-l vedem prăbuşindu-se la capitolul încredere în favoarea vreunui nou Băsescu reîncarnat într-un personaj la fel de şleampăt intelectual. Prin urmare, lucrurile trebuie privite şi în spiritul ideii că liderii sunt emanaţiile mulţimii electoare şi că schimbările benefice vor fi întotdeauna întâmpinate cu un maxim de rezistenţă imposibil de gestionat altfel decât prin asumarea discrepanţei între o conducere sănătoasă la cap si societatea nesănătoasă care trebuie redresată prin educaţie măcar, dacă despre înalta cultură şi valorile specifice ei nu ne-a fost dat să putem vorbi în cunoştinţă de cauză ca neam – un copil care creşte bântuind muzeele din Londra nu poate fi comparat nici cu un mic navetist de pe dracu’ ştie ce coclauri şi nici măcar cu un tânăr prosper din Bucureşti. Nu suntem egali, obişnuiţi-vă. Discrepanţa reală nu e între politicienii şi societatea românească, ci între România şi ţările în mijlocul cărora ne-am trezit defilând în fundu’ gol. Din toate astea concluzia care trebuie să ne intre bine-n cap e aceea că unui popor de inculţi (şi nu e acuzator termenul) nu-i poţi impune idei bune doar explicându-i beneficiile, ci e nevoie să-i induci dependenţă de rezultatele pozitive – aceasta e singura şansă a unei conduceri politice bine intenţionate de a nu fi canibalizată în dimineaţa de după. Da, sună mai degrabă a dresaj decât a educaţie, dar este primul pas pentru a ne forma reflexe sănătoase care să ne permită ulterior construcţia unei platforme de asemeni sănătoase având ca primă miză educaţia, cu prima ei consecinţă care trebuie urmărită: ierarhizarea corectă.

Mda, ştiu, am făcut o introducere cât toate zilele. :)

Acum pe bucăţi:

Codrin scrie aşa: “Alianţa Social-Liberală are şansa de a marca finalul politicii de învinovăţire.” – n-aş zice că asta e problema politicii româneşti, noţiunea de vină este vitală într-un sistem social, ca şi aceea de merit! Problema noastră este că am dezlegat total caracterul de vinovăţie de consecinţele asociate în mod normal. Aşadar, boala politicii româneşti nu este învinovăţirea, ci vina fără consecinţe, care permite supravieţuirea şi reinventarea periodică a celor mai mari responsabili de varza stricată cu care ne-ntreţinem. Un exemplu simplu este contrabalansarea actuală a decăderii lui Băsescu în încredere cu creşterea lui Adrian Năstase.

Mai departe:
“De la lupta ÎMPOTRIVA lui Băsescu la lupta PENTRU oameni” – zice Codrin în subtitlul celui de-al doilea paragraf. Băsescu este un personaj extrem de reprezentativ pentru o maaaaaare mare parte din societatea românească. Dacă discutăm în termeni de personaje şi indivizi luaţi ca mulţime, eroarea e maximă: nu mai luptăm împotriva lui Băsescu, ci pentru o mulţime identică lui. Ce e asta? O mare varză. Noi avem o problemă nu cu Băsescu, care singur n-ar fi putut exista niciodată, ci avem o problemă cu mentalitatea Băsescu, pe care, aşa cum am trăit-o în 2009, o regăsim peste tot în masa populaţiei. Concluziv pe tema asta, avem de luptat şi împotriva, şi pentru: împotriva unor principii aiuristice şi pentru un set de principii de la minima decenţă în sus. Când îţi arde casa, nu poţi să zici: “Eu nu lupt împotriva focului, doar pentru pace şi iubire pe pământ.” :))

Oamenii urmează oameni” – în acelaşi timp, oamenii generează oameni. Nu putem arunca lucrurile dintr-o extremă în alta, dinspre responsabilitatea liderului înspre responsabilitatea electoratului sau invers. Există o pendulare a responsabilităţii, o echilibrare a lucrurilor care se manifestă pozitiv atunci când electoratul generează lideri pe principii meritocratice, iar liderii, odată ajunşi în poziţii decizionale, îşi înţeleg responsabilitatea şi nu-şi pierd minţile.

Apoi Codrin propune acel program în patru paşi, din care mi-a atras atenţia punctul 1: taxe corecte - taxe care să returneze bani în buzunarul cetăţeanului” – nu aceasta înseamnă taxă corectă, a returna bani cetăţenilor nu înseamnă nimic, ceea ce trebuie returnat este un nivel de trai ridicat. În sensul ăsta, eu nu sunt din principiu pro-taxe mari sau mici – doar faptul că discutăm despre România mă face să-mi doresc musai fiscalitate redusă, pentru că ştiu cât de prost e administrat banul colectat de către stat. N-aş fi mult mai fericită nici dacă ni s-ar întoarce bani mai mulţi în buzunar, pe fundal de inflaţie paralizantă. Întrebaţi-i pe norvegieni ce taxe plătesc. Dar nu uitaţi să-i întrebaţi şi despre nivelul de trai. Asta e singura relaţionare corectă: capacitatea statului de a justifica utilizarea fiecărui bănuţ. Nu există soluţie universal valabilă, ci soluţii adaptabile contextului. Sindromul nostru se numeşte Sacul fără fund.

Ca să închei, aş vrea totuşi să temperez puţin elanul eroic al lui Codrin – care nu e condamnabil, e doar o diferenţă de percepţie. Nu cred că întâmpinarea cea mai inspirată a întâlnirii ACD-PSD este un morman de înalte aşteptări, ci înţelegerea pur şi simplu a faptul că nu există soluţie mai fericită la acest moment, că suntem strânşi cu uşa şi că o formă de ridicare a presiunii este necesară. Nu de entuziasm avem nevoie, ci de minima aia raţiune care veşnic iese pe locul doi, din motive de spirit de tribună fotbalistică. Eu n-am de vă transmis decât atât în legătură cu felul în care ar trebui să priviţi mişcările politice de-aici încolo: Hai să urlăm mai încet
şi să ne uităm din când în când şi la picioare.