Wednesday, 30 November 2011

Patologia mersului metodic


Dacă eu nu încurajez aplicaţiile practice ale matematicii şi logicii formale, atunci nici naiba n-o mai face. Numai că eu le-ncurajez acolo unde are un sens abordarea matematică în sensul obţinerii unui rezultat, spre deosebire de alţii, care împing lucrurile-n boscheţi prin veşnica patologie rezultată pe bază de punere la treabă a excesului de zel: inadecvarea.

Iaca, asta e tema, presiunea inadecvată făcută prin mijloace matematice acolo unde încape orice altceva afară de matematică. Spre exemplu, de unde li s-a spus la şcoală că perseverenţa strategică îi poate ajuta să obţină atenţie, unii au dedus forţând nota că există şi o metodică perfect algoritmizabilă cu aplicabilitate în nevoia de a obţine atracţie. Nu numai în sens interpersonal – în sens general, de influenţare a preferinţelor. Sunt unii care, ori pe unde te prind, te-nghesuie cu structuri logice de stoarcere a concluziei că de fapt îţi place naiba ştie ce gen de muzică sau te miri ce film ori val de modă. Sigur, e cu atât mai sfâşietor de nervi dacă vorbim de interacţiuni interumane. Ştiţi, că vine cumva în zona “Uite, avem tot ce ne trebuie, putem să purcedem la acţiune”, e chiar împins peste gardul definiţiei funcţiilor în A, cu valori în B. Chiar nu merge. Mai sunt pe lumea asta şi lucruri care se-ntâmplă sau nu se-ntâmplă necontrolabil. Şi faptul că am ajuns aici pornind de la intenţia unora de a induce atracţia prin expresii matematice nu-nseamnă că nu-i valabilă şi simetrica, aia-n care unii-şi închipuie că atracţia/înclinaţia naturală poate fi înfrânată prin aplicarea de filtre raţionale. Manifestarea atracţiei poate fi înfrânată, dar magnetismul ăla în sine, nici vorbă! (De-asta-i o mare plonjare-n insuficienţă intelectuală şi dobitocenia aia cu conduita individului căsătorit – rahat, când îţi vine, îţi vine şi gata, mijloace de securizare a creierului partenerului sau de inhibare a creierului propriu încă nu s-au inventat. Şi atunci iluzionarea/autoiluzionarea în baza unui comportament neconform cu produsul creierului chiar nu ştiu ce altă funcţie poate să aibă afară de îndobitocirea ipocrită.)

Ca să-nchid povestea, când vine vorba de mecanismele atracţiei, ar fi şi de bun-simţ, şi constructiv, şi profitabil pentru ambele părţi implicate să vă trimiteţi în standby Sindromul Panoului de Control. Arată prost altfel.