Wednesday, 30 June 2010

Thursday, 24 June 2010

Nesfârşeala orgoliilor +
nesfârşeala altor orgolii =
ocoliţi rondoul X n

Anul ăsta (anii ăştia?) ne distrăm cu presa. Adică mai exact cum? Păi aşa cum vă spuneam anul trecut când avertizam jurnaliştii: “Fraţilor, sunteţi siguri că vă permiteţi terfeleala asta a lui Băsescu? Nu de alta, dar intrând cu Geoană în turul 2, ieşim cu Băsescu în mandatul 2.” Iacătă, Băsescu mă confirmă. Anul ăsta se spală omul de toate câte i s-au lipit de faţă în campania de anul trecut. Da da, despre asaltul asupra presei vorbesc. Au scos odihniţii-ntru Domnu’ o strategie pentru siguranţa naţională, care conţine tot felul de şerpi cu clopoţei şi pisici care stau în coadă, însă am să rămân pe subiectul legat de presă.
Găsiţi la Codrin Scutaru o analiză radicală de-a binelea, cu care sunt de acord în principiu, dar o privire mai echilibrată, pe care o prefer, vine dinspre Dan Mihalache, care detaliază foarte inspirat şi contextul în care a fost posibil ca nişte băieţi băsişti să ajungă la practici de genul ăstora pe care le discutăm. Mocirlogonia unui segment de presă şi a unui segment de politică – pentru că nu-mi place să iau domenii de-a valma – are la bază principiul lichenilor. Nu se poate una fără alta. Analiza lui Dan e una de ansamblu, ca la un centru de diagnoză generalistă. Eu însă am o singură problemă cu tărăşenia asta “dedicată” presei – şi rezum tema, adăugând explicaţiile:

Vorbesc domnii ăştia despre campaniile de subţiere a încrederii poporului în instituţiile statului, dimpreună cu surorile lor mai mari, manevrele cu vector precis înspre obţinerea de avantaje economice. Problema pe care o am cu paragraful cadorisit presei ar fi că
e parcat unde nu trebuie –- ce păcatele lor caută poveştile astea în strategia de securitate naţională? Bucata cu avantajele materiale este o boală tratabilă cu medicamente legislative în vigoare, n-are nevoie de altă formă de terapie intensivă, iar scoica ai’laltă, cu denigrarea instituţiilor statului, se înscrie într-o formă mai largă de patologie, anume Sindromul Inversării Punctului de Referinţă cu Corpul În Mişcare. Adică brusc ne pomenim că nu instituţiile statului trebuie să răspundă unor standarde, ci standardele se modifică după chipul şi asemănarea instituţiilor – vă daţi seama cu ce faţă trebuie să umble pe stradă standardele care iau chipul şi asemănarea instituţiei prezidenţiale? =)) Să mă ierte toţi sfinţii care ţin cu Băsescu, dar asta e soaţă cu aia cum că dacă economia e scăzută, înseamnă nu că trebuie să creştem economia, ci tocmai –ce credeţi voi? – să mai decupăm din veniturile bugetarilor, după mintea lui Băsescu, sau dacă preferaţi, să decupăm de la nenorociţii de bogaţi, după mintea colectivă PSD-istă. Adică ţineţi bunăstarea deoparte, că ne descurcăm noi cumva cu redistribuirea sărăciei – acelaşi principiu al inversiunii logice ca şi în afacerea cu cine denigrează pe cine.

Acum revin la analiza lui Dan Mihalache, ca să explic şi titlul post-ului ăstuia:
Nevoia de spălare a orgoliului politicienilor + promptitudinea cu care se căsăpesc jurnaliştii între ei = o continuă agitaţie circulară în jurul cozii: jurnaliştii care vor şi pot să-şi înfunde confraţii pe bază de sprijin dinspre zona politică fac exact asta fără să se gândească măcar o secundă că li se poate-ntoarce, iar junaliştii fără astfel de apucături sunt dispuşi să abandoneze lupta pentru respectarea drepturilor breslei din drag de-a privi cu nesaţ la scufundarea mizerabililor din prima categorie. Asta ca ulterior să se scufunde cu toţii de mânuţă. Un alt motiv pentru care insist mai degrabă pe o analiză rece ca aceea livrată de Dan ar fi că, aşa cum atenţiona şi Crin într-o intervenţie telefonică în emisiunea lui Mihai Gâdea, toate ni se trag dintr-o toleranţă bolnavă în faţa reciclării permanente a unor defecţi precum Lăzăroiu – tot aici intră şi Năstase, care tocmai a dat cu capul de Nirvana prin intermediul presei libere... Adică vin ăştia cu o tolbă de enormităţi, ni le toarnă-n cap, ba ne mai şi torturează cu ele, se ascund vreo 2-3 ani în nişte boscheţi şi peste 2-3 ani apar în halat alb, Colecţia “Îngerul a strigat”, să ne lumineze cam cum s-ar putea instaura normalitatea. Nu zic să dăm cu toporul, dar cu mătura parcă totuşi ar mai trebui dat din când în când.

Sunday, 20 June 2010

I'm Indecently Ssssunny! :)

Năstase şi patologia dedicaţiilor

De ceva vreme Adrian Năstase şi-a fixat un reper în politica românească, în persoana lui Crin Antonescu. Prima observaţie ar fi că şi-a ales corect reperul. A doua ar fi că se raportează greşit la el. După frecvenţa bombiţelor aruncate de către Năstase peste gardul lui Crin, înclin să cred că omul adoarme şi se trezeşte cu Crin al nostru în gând. În principiu, n-ar fi rău, dacă nu s-ar manifesta aproape patologic – îmi cer scuze că forţez termenul, dar pasiunea cu care se manifestă Adrian Năstase în strădania de a se reformula politic
printr-un contrast devenit conflict cu Crin e sărită rău şi peste cal, şi peste vacă. Însă dincolo de zootehnia fenomenului, conştinciozitatea cu care-i dedică lui Crin Antonescu  bucheţele de vorbe dezechilibrate ne lămureşte că omul încă nu şi-a înţeles evoluţia politică. Domnule Năstase, problema care vă trage-n jos nu este prezentul lui Crin, ci trecutul dumneavoastră. Poate-aţi crezut că odată cu retragerea-n pivniţa PSD pe fundalul preluării conducerii partidului de către Mircea Geoană v-am uitat. Nu vă faceţi griji, domnule Năstase, n-aţi fost neglijat în tot acest timp – la fiecare alunecare în abstract a lui Băsescu v-am pomenit şi pe dumneavostră, măcar în gând, în formule de tip: “Năstase, n-ai să plăteşti veci destul pentru că ai făcut posibil valul negativ care ne-a încălţat cu Băsescu.”

Nu ştiu despre ce sondaj vorbeşte Adrian Năstase pe blog, din care chipurile ar rezulta că opţiunea numărul 2 a votanţilor PNL este PD. Ştiu doar ca anul trecut în turul 2 votanţii lui Crin au optat în proporţie de 70% pentru înlăturarea lui Băsescu şi a PD. E foarte adevărat că de atunci s-a petrecut o schimbare în PSD: a reapărut în linia 1, de-o insistenţă nu tocmai fermecătoare, domnul Adrian Năstase. Asta ar putea fi o cauză a dezorientării votanţilor liberali, dar în nici un caz în sensul susţinerii PD-ului, ci mult mai probabil în sensul culturii absenteismului sau chiar al emigrării. Ca atare, domnule Năstase, nu mai folosiţi formule greşite cum ar fi “atacurile liberalilor asupra PSD” – nu cu PSD avem o problemă în momentul acesta, domnule Năstase, cu dumneavoastră avem o enciclopedie întreagă de probleme. Lăsaţi-l pe Victor Ponta să-şi manifeste calităţile sau defectele de lider şi să culeagă roadele sau să tragă ponoasele, că asta înseamnă leadership, responsabilitate. Nu ne dorim un PSD slab, pentru că în ipoteza nu tocmai improbabilă a evaporării PD-ului, nu ne-ar folosi la nimic faptul că alternativa la PNL ar fi un PSD a cărui unică armă de campanie ar fi populismul extrem, specific partidelor incapabile de a oferi alternative bazate pe principii concurenţiale reale. Trebuie însă menţionat faptul că un PSD modern
cu Adrian Năstase aşteptându-ne cu braţele deschise e o glumă la fel de proastă ca şi Adrian Minune în deschiderea unui concert
Peter Gabriel. Nu mai insistaţi, domnule Năstase, însuşi titlul blogului dumneavoastră e revelator: Adrian Năstase, ministru --> prim ministru --> blogger. Puteţi încerca să vă ascundeţi de fulgerele lui Crin în cuşca lui Faraday, dar de curba lui Gauss nu puteţi scăpa.
V-a trecut vremea, rămâneţi blogger, apreciez sincer calitatea scriiturii, chiar dacă Science-Fiction-ul nu e genul meu preferat.

Domnule Victor Ponta, aţi afirmat în repetate rânduri că
Adrian Năstase v-a făcut un bine aducându-vă în politică. E rândul dumneavoastră să-i faceţi un bine, scoţându-l din politică înainte să evolueze ireversibil de la nesuferit la caraghios, prin ieşiri publice cu strategiile rupte-n fund.