Monday, 24 May 2010

Friday, 21 May 2010

Avem unde, n-avem cu cine

Am fi putut face opoziţie dură, am fi putut genera un punct de intersecţie între stânga şi dreapta pe tema respingerii categorice a practicilor băsiste. Ia ghiciţi de ce nu putem? Păi nu putem pentru că ne-am nimerit pe acelaşi mal al râului cu tânărul Ponta, care a decis că lucrul cel mai bun ar fi să lupte din toate celulele cu partidul de pe locul 3, şi nu cu cel aflat la guvernare. Tot Ponta a considerat că vrea să umble cu moţiunea de cenzură lipită pe frunte, să nu cumva să-i fure Crin boabele de mazăre de pe ea. Traducere: vorbim de o moţiune care cu cât vine din partea unei opoziţii mai dezbinate, cu atât are şanse mai mari să cadă – deci cu atât serveşte mai mult pentru a reconfirma puterea lui Băsescu faţă de opoziţie şi, ce-i drept, capacitatea social-democraţilor de a depune moţiune singuri, spre deosebire de liberali. Ce să cred despre un om care doreşte întărirea lui Băsescu şi slăbirea opoziţiei? Ce vreau eu, nu? Dacă motivele ar fi serioase, aş înţelege, dar a explicat foarte frumos Crin cum e cu stângismul ăsta:

Eu filosofia asta a stângii o cunosc de 20 de ani, dânşii de 20 de ani au practicat această virtute a virtuţilor în a lua de la cei bogaţi -- n-au mai apucat faza a doua a operaţiunii: să dea la cei săraci.


Totuşi, Crin rămâne axat pe unica prioritate reală -- frânarea abuzurilor lui Băsescu – refuzând să participe la jocul cretinesc al lui Ponta, model Cine-ajunge ultimul cu semnătura pe moţiunea de cenzură e cel mai prost.

Fragment lămuritor din emisiunea Ora de foc – 20.05:

Tuesday, 11 May 2010

Teorema oglinzii

Codrin Scutaru a lansat ieri o provocare pe tema regalităţii în România. Am avut tentaţia de a intra intr-o poveste destul de tehnică despre avantajele monarhiei, menţionând în acelaşi timp şi de ce în momentul de faţă nu s-ar potrivi aşa ceva în România, însă am bătut în retragere dintr-un motiv nefericit de simplu: încercând să adun opinii de la prieteni pe tema monarhiei am constat ceea ce nu era greu de intuit, anume că lumea nu e în stare să lege două vorbe despre Casa Regală a României. Unde s-o fi dus perioada aceea din memoria naţională şi de ce? Din păcate, îmi vine în minte o singură explicaţie: monarhia nu a fost o formă de expresie a caracterului nostru naţional, a fost un import neasimilat de către poporul român, o formă temporară de înlănţuire a nefericitelor apucături pur româneşti prin statura greu de concurat sau combătut a exemplului personal -- manifestat ca exemplu instituţional - de provenienţă străină. Altfel spus, nu o avem în sânge şi gata. Perioada actuală este mai uşor de comparat cu perioada monarhiei decât cu preşedinţia lui Ion Iliescu sau a lui Emil Constantinescu, pentru că este o desfigurare pas cu pas a tuturor trăsăturilor conducătorului monarhist:
- regele conducea, dar nu guverna – Băsescu e şi mamă, şi tată, şi lingură, şi furculiţă.
- autoritatea regelui însemna că orice eroare decizională trebuia imediat redresată, atât pentru a întoarce valul efectelor negative asupra ţării, cât şi pentru a salva onoarea Casei Regale – Băsescu nu trebuie decât să iasă cu un “Am greşit. Hă hă hă.” şi poporul iubit se-nmoaie şi se udă tot de emoţie şi-l iartă.
- puterea exemplului Casei Regale avea scopul (în mare parte atins) de a educa şi influenţa pozitiv societatea, corectându-i tendinţele înspre incorectitudine, ilegalitate şi neasumare – Băsescu este monumentul inculturii, ilegalităţii şi măsurilor diferite în tratamentul aplicat clientelei politice şi cetăţeanului simplu, precum şi un munte de iresponsabilitate incurabilă.

În principiu, perioada regalităţii în România a fost uitată pentru că nu ne aparţine şi nu ne conţine.