Wednesday, 17 December 2014

Ponta, împarte și cu prietenii!

Despre semnificația votului din 16 noiembrie nu se discută decât din perspectiva relației politicieni-electorat. E greșit. În special votul de anul ăsta a fost în primul rând despre o cu totul altă relație, anume relația presă-electorat. Sigur că populația a dat buzna în secțiile de votare cu foamea aia nebună pentru a-i servi lui Ponta cu presiune o binemeritată m_ie, vorba sloganului, pentru că pur și simplu ficații electoratului au cedat la o asemenea cantitate de căcat livrată la domiciliu, non-stop,  în regim de superpromoție. Dar în filmul ăsta Ponta nu a fost doar reprezentantul perfect al duhorilor din politică, a fost și reprezentantul traficanților de căcat care au încercat să ni-l îndese pe gât cu forța, acum pe el, al'dată pe alții, și mă refer evident la presă. Când presa care cumula probabil în jur de 90% din audiență s-a transformat în sectă fanatică pro-Ponta, în momentul în care se răstoarnă găleata cu m_ie din partea electoratului n-ai cum să dezlipești beneficiarul nominal, care a fost Victor Ponta, de beneficiarul colectiv reprezentat de individul ăsta. Practic, Antena 3 și dependințele ni l-au trimis pe Ponta pre pământu să-l recunoaștem drept Cristos, iar electoratul, inspirat de tura asta, a procedat ca la carte, literalmente, ca la Cartea Cărților: “Nu nu, facem cum am mai făcut, întâi îl răstignim ș-apoi vedem dacă se mai scoală.” :)) Și nu s-a mai sculat. De-aia zic, Ponta, tot ai primit atâta amar de chestie din aia de-ți ura lumea pe tot internetu’, fii bun, dă-le și pr’etenilor de la Antena 3 – în fond, au mâncat ei atâta rahat pentru tine anii ăștia, mai contează o secreție în plus sau în minus? (Zic Antena 3 ca sindrom, nu e nevoie de toată lista.)

Moment de seriozitate: Presa în ultimii anii s-a comportat ca prima putere în stat, confundând puterea de convingere cu puterea însăși, cu puterea executivă, ba chiar cu puterea absolută. Eh, pe 16 noiembrie iacătă electoratul a trimis-o înapoi unde-i e locul, că nici dictatura presei nu-i bună. Eu de-aia le-am tot zis anteniștilor și asemănătorilor: încercați măcar să egalați nivelul mediu de inteligență al publicului vostru. N-au putut ține pasu’. 

Sunday, 23 November 2014

Monday, 17 November 2014

Lecţia de igienă personală:
ziua-n care România s-a șters la fund și a tras apa

Faptul că votul de ieri a fost imposibil de anticipat pe bază de opțiuni politice măsurabile și argumente sociologice tradiționale exact asta arată, că a fost vorba despre cu totul altceva. A fost vorba despre un gest de minimă igienă.
Scorul de ieri nu e rezultatul unui vot politic, ci al unui vot profund biologic. Dacă te-ntrebi ce ți s-a-ntâmplat, Viorel, răspunsul ăsta e: au cedat ficații românilor. Nimic altceva. Găleata de căcat pe care ai turnat-o prin secta aia fanatică adunată la Antena 3, cu toate dependințele, a fost mult prea mare, mult prea plină și mult prea puturoasă. Disprețu-mi total față de Iohannis e intrat în folclor deja, inutil să menționez că nu vorbesc de pe poziția susținătorului – de altfel nici nu l-am votat, n-am votat deloc, mi-a fost la fel de greață de ambii candidați. Totuși, diferența a făcut-o fenomenul din spatele ăstor doi. Dacă în spatele lui Iohannis se afla o adunătură de găinari preocupați cu intrigi ieftine și conduși de aspirații mult peste potențialul lor genetic, în spatele lui Viorel a fost vorba despre STRUCTURI în toată regula, despre mașinării capabile să facă rău în mod organizat, să strivească mase întregi. ACL a venit pur și simplu cu o ofertă de doi bani – n-o să-mi schimbe nimeni părerea despre mutu’ ăla, veci. PSD a venit cu o strategie întreagă. Cu o strategie de călcat oamenii pe cap. Cu mecanisme de anihilare. Părerea mea, care i-a oripilat pe mulți, nu mă-ndoiesc, a fost că e preferabil ca Ponta să câștige alegerile, pentru ca tot gunoiul să se deconteze într-o singură parte și PSD-ul să intre în sfârșit într-un declin ireversibil. (Pe de altă parte, dreapta merita să primească lecția că nu poți la nesfârșit să îndeși pe gâtul electoratului orice candidați de toată jena, mizând strict pe anti-PSD-ism – eh, poate al’dată.) Nici în cele mai profund aspiraționale halucinații de bine ale mele nu visam eu că românii au ajuns deja la maturitatea de a respinge cu atâta presiune mocirla PSD-istă! Este categoric cea mai frumoasă surpriză electorală de care-am avut parte până la vârsta asta. Dacă nici măcar n-a fost nevoie să-l facem președinte pe Viorel ca să înceapă prăbușirea iremediabilă a celui mai infect partid de pe piață, înseamnă că mai avem totuși niște resurse sănătoase-n noi, sistemul imunitar e încă funcțional. Într-un fel e trist că de valul ăsta nu s-a profitat pentru a da un președinte pe bune, și nu un președinte gol de conținut ca Iohannis – nu prinzi des conjuncturi din astea, în care manelăria majoritară să fie anihilată de greața ajunsă stil de viață. Pe de altă parte însă, e foarte bine că mamutul PSD și candidatul omniprezent și-au luat-o pe coajă de la un non-candidat – asta arată clar ca votul a fost unul 100% anti-PSD. Ba mai mult, faptul că alternativa a fost o stafie de candidat probabil că a permis multora să-l ignore total și să-și lase viscerele să se manifeste din plin împotriva gunoiului absolut. (N-am văzut un singur votant entuziasmat de Iohannis. :)) Jenează-te, nătăflețule, e o pseudovictorie care te face și mai penibil decât erai oricum.)
Deci Viorel, mamă dragă, să-ți explic pe românește de ce ți-ai luat acest mare și minunat pește mort peste față:
- pentru că ai vrut toate jucăriile, motiv pentru care ți-ai pus toți slugoii să lovească-n Crin în cel mai mizerabil mod cu putință.
- pentru că ai greșit cantitățile și te-ai introdus peste tot cu forța, lipindu-te de imaginea unor oameni care chiar muncesc pe bune și nu practică impostura ca tine, fie și pentru că nu le permite domeniul de activitate: te-ai urcat în varfu’ eforturilor colosale ale Simonei Halep, le-ai violat mediatic pe copiluțele alea care pentru gimnastică s-au maturizat accelerat de la 5-6 anișori, renunțând la cea mai fericită perioadă din viață ca să-și zdrelească mânuțele și să-și impună durerea ca formă de perfomanță, ai vrut să demonstrezi că-n țara asta lumea compune muzică exclusiv cu gândul la tine, scrie literatură inspirată de tine, joacă piese de teatru gândindu-se că poate ești prin lojă etc. Ficioraș, nu mer’e așa! În țara asta nu e toată lumea condusă de carierism cinic și superficialitate.
- pentru că..., of,  Antena 3 Trandafiri. Pastoru’ Gâdea, analistu’ militar, fătucele ascultătoare, istericu’ bătăuș... – hai că-i știi după moliciunea și catifelarea limbii. :)) Un cuib de propagandă mai mocirlos și mai plin de boli venerice nici că s-a pomenit! Și e totuși final de 2014, Viorel, e târziu pentru așa ceva.
Alte note despre consecințele rezultatului de ieri:
Tăriceanu, mai suporți? A câta mare __ie pe care ți-o iei din drag de Ponta e asta? Mai încape, mai reziști? Pare o nevoie biologică de-a dreptul.
Limbricilor din jurul lui Iohannis, vă doresc să mergeți cu el la Cotroceni, pentru că asta vă doriți și voi în fond – pentru un căcat de post de consilier ați fi în stare să vă vindeți și părinții la kilogram, sunteți în stare să umblați cu un rahat de urs în vârfu’ capului pe stradă, într-un fel ați și facut-o deja. Dar n-o să fiți niciodată mai mult decât sunteți. Oameni mici cu satisfacții și aspirații mici. Niște cifre și niște virgule pe-un stat de plată, aia sunteți. Merit pentru rezultatul de ieri? Zero.
Un lucru e de ținut pe scaunul din față: faptul că victoria asta împotriva PSD-ismului nu va însemna nimic dacă dreapta nu se igienizează urgent, așa încât să poată da un sens votului de ieri. La fel cum victoria din decembrie 2012 împotriva băsismului n-a însemnat nimic, din motivele pe care le știți.
Una peste alta, să ne bucurăm așa cum ne putem bucura pentru că am evitat groapa cu rahat și am călcat doar într-un gâinaț. Sau dacă vreți o metaforă mai tare, am scăpat de holeră, ce mai contează că ne-am ales cu oxiuri?

Saturday, 15 November 2014

Mai faceţi şi altceva, reluăm duminică mocirla

E la liber, pentru ăia care se mişcă-ncet. Intenţionat. :)


Wednesday, 12 November 2014

PNL în etapa cacarsisului.
(Dacă vreţi pot să scriu şi cu “ch”.)

Iohannis, pentru tine am să pun varianta contrasă chiar în deschidere, ca să nu zici că te marginalizez:
Pentru tot restu’ lumii:
Se cade să încep în mod natural cu definirea neologismului.
Cac(h)arsisul este o formă de purificare prin împachetări cu căcat – o varietate perfecţionată a împachetărilor cu nămol.
Ei, după confruntarea de aseară desfăşurată între Iohannis şi Ponta numai şi numai ca urmare a ritualului (presupus PSD-ist) de sacrificare a găinilor voodoo în scopul reconstituirii scenei măcelului, versiunea avicolă, pot spune cu certitudine că odată cu desemnare neamţului drept candidat liberalii au intrat într-o etapă de reconstrucţie interioară care presupune nu traversarea deşertului, ci traversarea fosei septice. Aşa stând lucrurile, oamenii au purces la implementarea terapiei ca atare: şi-au tras un preşedinte de partid şi candidat cu caracter de căcat, căruia, desigur, i-au făcut o campanie de căcat, cu mesaje de căcat scrise de oameni (cu caracter) de căcat şi ei – Mihalache, Huiu, voi sunteţi, mă'? :)) –, iar în confruntarea amintită, mitologicul Iohannis a reuşit să se umple de căcat de sus până jos.
(Frăţioare Crin, acu’ pricepi de ce ai beneficiat de tratamentul ăla de căcat? Nu era nimic personal.)

Mă opresc aici cu umoru’ negru. Pardon, maro.
Moment de seriozitate: băi frate, ăştia din PNL sunt zdraveni la cap?! Că Iohannis ne-am convins că nu e. Mă rog, nici Ludovic, da’ restu’ zic. Ieri Gorghiu abera ceva despre găinile căzute-n lupta pentru apărarea statului de drept, dup-aia a ieşit Iehova ăsta al lor şi ne-a zis că se simte ameninţat cu moartea pe filieră semiologică, pentru ca ulterior să-şi sfârşească ziua în mod catastrofal în confruntarea cu tocilaru’ Viorel, devenit erou naţional cu ocazia asta. Dragii mei, un partid întreg, recent compus din două prezer... partide găurite, ne propune drept preşedinte de ţară, şi deci preşedinte CSAT, un individ aflat într-o totală derivă, un individ care întârzie verbal şi absentează intelectual?! Eu v-am tot zis că mie nu-mi plac fanatismele de niciunele. Şi nu-mi plac, dincolo de caracterul lor patologic, pentru că produc automatisme model Pavlov prin care se anihilează de fapt exact subiectele sanctificate/demonizate. Primele lături în cap mi le-am luat în momentul în care am lăsat-o mai moale cu promovarea monarhiei, observând valul ipocrit de “neomonarhişti” apăruţi peste noapte, de unde iniţial eram vreo 3 fraieri pe care ne ironiza toată lumea. Acum mi-o iau peste cap în aceeaşi idee pentru că trădez idealurile anti-PSD-ismului. Nu, eu n-am de gând să salvez ţărişuara din ghearele golanului PSD-ist votând un imbecil limitat genetic. Şi revin mereu: nu după ce liberalii au aruncat la gunoi un supercandidat, supervorbitor, supercaracter, superlider ca să-l înlocuiască în mod mizerabil cu mai sus descrisul imbecil greşit împachetat genetic şi prost crescut de la mama lui de-acasă. Domnule, eşecul ăla umblător şi-a luat-o ieri pe coajă nu de la vreun versat ca Băsescu, mă-nţelegeţi? Şi-a luat-o de la Viorel! Geoană în faţa ditamai golanului de Băsescu s-a descurcat admirabil prin comparaţie, ce naiba! Şi insist, eu am serioase dubii de natură medicală în privinţa lui Iohannis, eu pe ăla preşedinte nu-l fac, să fie clar! Ne-om trezi dracului cu conflicte-n zonă şi ăsta s-a prezenta la şedinţele CSAT trăgând o raţă de plastic după el – te poţi aştepta la orice!

În plus, o repet, am o curiozitate deosebită, care mă face să-i doresc lui Iohannis un binemeritat eşec: vreau si eu să văd ce fac liberalii cu el după.  

Thursday, 6 November 2014

Candidatul “Mi se cuvine/îmi trebuie/daţi-mi”

M-am decis final: votez cu Victor Ponta. Pentru că e singurul care îşi doreşte pe bune să ajungă preşedinte.
Am de ales între două curve ordinare care l-au _____ pe Crin. Dacă Ponta are o oarecare scuză, că i-au cerut baronii să candideze, baronii care l-au făcut om, Iohannis dimpotrivă, i-a tras-o FIX ăluia care l-a inventat.
Iar acum e campanie, între alea două tururi, şi cel mai bine explică atmosfera şi atitudinea candidaţilor Ion Cristoiu:

"Au trecut deja patru zile de la primul tur. Ca mâine e cel de-al doilea tur.
Ce constatăm?
Candidatul clasat pe locul al doilea – Klaus Iohannis – parcă nici n-ar exista.
Nu merge la televiziuni, nu face nici o alianță, nu curtează nici un alt electorat.
Nu face nimic original, nimic surprinzător, nimic care să ne lase cu gura căscată și să ne amintim peste vremi cu uimire invidioasă.
Din cînd în cînd ține cîte o conferință de presă.
Monica Macovei i-a pus niște condiții. Ar fi trebuit să răspundă imediat. N-a făcut-o. Poate o va face.
Victor Ponta, cel căruia diferența de 10 la sută ar trebui să-l facă să se culce pe o ureche, e omni prezent. Face alianțe, merge la televiziuni, inclusiv dușmane, fie cu Tăriceanu, fie cu Meleșcanu, curtează electoratul celorlalți candidați, pînă și pe cel al Monicăi Macovei și al Elenei Udrea.
Parcă el și nu Klaus Iohannis ar avea de recuperat 10%.
Dacă urmărești presa și televiziunile, vei constata, uluit, că pentru Klaus Iohannis, cu Victor Ponta, se bat jurnaliștii. Se bat pe viață și pe moarte.
Jurnaliștii de la Gândul cheamă la demonstrații de stradă împotriva lui Victor Ponta. Jurnaliștii de la Reporter virtual se roagă de Dan Diaconescu să-i dea voturile lui Klaus Iohannis. Jurnaliștii de la ziare.com și HotNews cheamă lumea la vot împotriva PSD.
Dumnezeule!
Nu se mai scriu texte. Se scriu lozinci. Nu se mai rostește. Se strigă.
Parcă toți ar lucra la Gazeta de perete a șantierului Bumbești-Livezeni al ACL.
Dincolo de chibițăreala care contrazice minima morală profesională – ziaristul nu-i un agent electoral, indiferent de simpatiile și antipatiile sale politice – remarc în aceste zile dintre cele două tururi o premieră nu numai în Istoria României, dar și în Istoria lumii:
Jurnaliștii țin locul unuia dintre candidați!"

Deci avem de-a face cu un candidat din partea ACL care consideră că lui I SE CUVINE, iar noi trebuie să ne spetim SĂ-I DĂM. Eh, dacă entuziasm nu poate genera monumentu’ ăsta de întârziere, enervare poate! Atât de bine poate, încât eu simt o nevoie biologică să votez împotriva unuia care-mi dictează că TREBUIE să-l pup în cur şi să-i servesc preşedinţia pe tavă, fără ca el să-şi mute dosu’ un milimetru. Ei, nu, bovină, nu mer’e aşa, nu ţi se cuvine nimic.

Monday, 3 November 2014

Tot nu m-aţi convins, băieţi liberali

Sar peste analiza rezultatului de ieri. Aşa, pur şi simplu. Revin poate al’dată.
Zic însă aşa:

Ştiţi ce e nasol? E nasol că am ajuns într-un tur 2 cu nişte băieţi despre care nu ştiu pe care să-l detest mai rău. Atâta noroc doar că mi-e clar care e mai nociv -- sunt două lucruri diferite al naibii. Totuşi, încă am o reţinere majoră în privinţa participării la vot pe 16 noiembrie. Aceeaşi reţinere care m-a făcut să absentez în 2004: n-am putut accepta că PNL-ul îmi pune sula-n coaste să votez un cretin ca Băsescu. Acum e mai rău chiar, în 2004 candidatul iniţial al PNL era mortu' de Stolojan, măcar Băsescu era mai mult decât viu, venea ca o reparaţie tehnică -- acum însă nu mai au nici o scuză liberalii pentru faptul că mi-au tăiat de pe listă candidatul pentru care m-aş fi dus şi-n Uzbekistan să votez, ca să-mi pună sula-n coaste să-l votez pe mortu' de Iohannis. Deci nu, tare mi-e că nu votez nici în turul 2, cum n-am votat nici ieri. Pentru că din principiu nu votez cu sula-n coaste. 

Saturday, 25 October 2014

Thursday, 2 October 2014

Vreau un PNL “incoerent şi inconsecvent”

Ieri noapte, după o discuţie cu creierul liberal pe care-l consider numărul 2 ca potenţial genetic după Crin, şi la distanţă mică, m-a trăsnit revelaţia: cel mai greşit lucru în legătură cu Partidul Naţional Liberal e că gloata nu-şi citeşte numele – deşi băieţii-s gata să-ţi ia gâtu’ dacă pomeneşti de schimbarea numelui. În moţiunea lui Crin de la congresul din 2010 exista un punct interesant, care vorbea despe extensia doctrinară, despre exploatarea particulei “naţional”, care implică o doză mai mult decât generoasă de conservatorism. Oare omu’ ăsta e singurul care-a citit antetu’ de pe adeziune când a pătruns în partidul ăsta? Adică... oricât de liberali v-aţi da, verişorilor, a-ţi zice partid naţional nu-i lucru puţin, obligă totuşi la nişte grijă pentru tradiţii de toate felurile, valori specifice, capacitate de autodeterminare – că despre asta era şi aia cu “Prin noi înşine”. Păi prin voi înşivă, da’ n-o luaţi ca pe o trimitere strict la musculatura individuală. Fibra naţională pe care încă n-aţi dat-o afară din nume trebuie să se manifeste şi dânsa. Am primit în decursul timpului şi conversaţiilor observaţii cum că invit la contradicţie ideologică, la incoerenţă doctrinară şi inconsecvenţă la nivel de politici publice. Nu, serios..., chiar aşa? Hai să vă spun cum e cu conservatorismul şi liberalismul utilizate deodată. Nu ştiu dacă aţi observat fenomenul, dar faptul că eventual nu l-aţi observat nu-nseamnă că el nu există, înseamnă doar că vă fură peisaju’ şi scăpaţi cadre: românii plecaţi din ţară sunt cei mai patrioţi. Sunt patrioţi la modul cel mai conştient asumat, îi vezi recapitulând istorie naţională, reîncălzind tradiţii, vorbind despre România ca despre noua ţară sfântă, reacţionând emoţional la prezenţa drapelului. Nu ştiu vouă a ce vă sună, poate vă sună a PSD-ism populist de campanie, “Mândri că suntem români”. Mie îmi sună a conservatorism sincer, profund, curat, sănătos. Totuşi, cine-s românii ăştia plecaţi din ţară? Păi probabil că-s unii dintre cei mai liberali conaţionali de care dispunem (teoretic, şi de care dispun alţii, practic). Sunt ăia care n-au întins mâna să le dea Iliescu, să le dea Năstase, să le dea Ponta. Sunt ăia care şi-au luat singuri, şi ne-au mai dat şi nouă. (Este că sună a plusvaloare?) Conservatorism..., liberalism... :) – şi cu toate astea, deşi ăla e publicul cel mai bine mulat pe ceea ce ar trebui să însemne ideologia Partidului Naţional Liberal, FIX ălora nu li se adresează partidu’-cu-blazon, fir-ar să fie! Nu, PNL-iştii concurează în rural cu PSD-ul, că atâta-i duce capu’. (Din 2009 vorbesc singură cu liberalii despre cum trebuie să abandoneze electoratul din rural – am zis electoratul, nu categoria socială, scutiţi-mă cu morala de doi bani. La un segment de populaţie te poţi raporta electoral sau nu, fără să te-mpiedice nimeni ca odată ajuns la guvernare să faci să le fie bine şi oamenilor ălora, nefiind nevoie pentru asta ca în prealabil să le exploatezi sărăcia şi suferinţa pentru voturi.) Deci am văzut că se poate să fii şi megaconservator, şi megaliberal deodată. Da’ să ştiţi că vă puteaţi prinde de chestia asta din şcoala primară, când aţi mers prima dată în excursie cu clasa la grădina zoologică într-un oraş pe care nu-l cunoşteaţi: dacă în interiorul şcolii ăia mai cu apucături liberale dintre voi aveaţi tendinţa să vă rupeţi de disciplina de grup, odată ajunşi în orasu’ zoologic, să-i zic aşa, oricât de evadaţi din puşcărie v-aţi fi simţit, oricât de Free-Nelson-Mandela v-aţi fi dat fugind prin tufe cu prima drăguţă, tooot la grup trăgeaţi cu coada ochiului şi toooot dându-vă cu picioarele-n dos alergaţi la autocaru’ cu uşile semiînchise. Sesizaţi cum funcţionează şmecheria? Liberalism de interior, conservatorism de socializare externă. Chiar nu pot să cred că-i greu de priceput!
Deci dacă la asta se referă haosu’ doctrinar despre care-mi povesteau unii şi alţii când le ziceam că eu mi-s cam conservatoare cu dungi groase de liberalism, atunci da, categoric îmi doresc un PNL răvăşit ideologic în felu’ ăsta! AZI! Să vie!

(Ştiu că nu v-am zis cine-i creierul număru’ 2 din PNL, nu mi-a scăpat, dar pur şi simplu n-are nici un sens acum, ştiu cum merge treaba în PNL, am mai trecut prin asta şi cu Crin – a fost nevoie să-l privesc în linişte timp de 10 ani, de prin 1998 începând, până să se prindă şi liberalii că omu’ e chiar mare de tot.) 

Tuesday, 30 September 2014

Breaking News:
Crin se implică în campania lui Klaus Iohannis! Total!

Deci e aşa: Crin s-a retras întru viaţă tihnită. Şi stătea acolo liniştit, fără să scârţâie o podea, fără să trântească o uşă. Caz rar în politică – ştim cum lasă puterea din mână ai noştri de prin toate partidele, cu secreţii, cu dat foc la casă, cu arătat de cur din tren. Crin, nimic. Discreţie totală. Le-a trebuit liberalilor candidat-clişeu, cu candidatu’-clişeu i-a lăsat şi şi-a văzut de cârmojile lui. I-au zis ispravnicii lui Iohannis că are -80% în sondaje, şi la intenţie de vot, si la încredere – omu’ şi-a însuşit, a zis, frate, doar n-o să mă atârn bolovan la gâtu’ eroului. Băi dragă, n-a fost bine nici aşa. S-au apucat iluminaţii lui Iohannis să-i arunce cu cartofi în fereşti, să-i lipească ciungă pe clanţă, să-i lase pisici moarte la uşă. Ba l-au mai învăţat şi pe nefericitu’ ăla să fie obraznic şi să zică peste tot că până la urmă toooot o să-l susţină Crin la strada mare – da’ ce, e după el? Eh, uite c-au reuşit să-l convingă. Astăzi Crin s-a implicat... practic iremediabil în campania lui Iohannis. În rolu’ cărătorului de picioare-n burtă. Nu ştiu sincer dacă a rămas ceva nedezintegrat din Ansamblu' Rezidenţial Klaus Iohannis  – urâtă ironie, ştiu.

(Am să pun şi înregistrarea minunăţiei când o apărea pe site-ul ăstora. Meanwhile, un rezumat, aici.)

Update, minunea:

Saturday, 27 September 2014

La soare te puteai uita, dar la dânşii ba

Există evenimente la care merită să te duci şi la capătu’ pământului. Astăzi am aflat însă că există şi evenimente de la care merită să lipseşti, tot la capătu’ pământului. Şi am mai aflat şi de ce e sociologic imposibil, acum mai mult ca niciodată, ca PNL să atingă pragul de 20%: oricât de îngrijorător ar creşte cifrele din statisticile bolilor psihiatrice, e tehnic imposibil să găseşti 20% persoane suficient deranjate mintal încât să voteze echipa aia de scăpaţi de la balamuc pe care-am văzut-o... reproducându-se pe scena mitingului ACL de lansare a nereproductibilului Iohannis. Nu numai că n-ai cum să găseşti atâţia români... speciali, dar ăstora li se suspendă şi dreptul de vot. Eu vă jur că aşa ceva nu doar că n-am mai văzut, dar n-aş fi crezut veci că se poate întâmpla, practic! Adică... două partide mărişoare bine se-ntâlnesc la cel mai mare miting pe care l-au produs oricare dintre ele vreodată, şi ce fac? Îşi urcă vedetele din conducerile partidelor pe scenă, unul câte unul, să ragă şi să ţivlească într-un mare hal, ca să ne transmită toată disperarea care-a cuprins tabăra ACL cu sfintele sondaje-n faţă. (Că-s sfinte, nu-i aşa, Iohannis? Nu-i aşa, Ludovic?! N-am stabilit noi că sondajele sunt unicul şi supremul argument în privinţa candidaţilor?!) Bun, Ludovic puteam să presupun că va răcni şi se va scălâmbăia în stilu-i devenit folcloric, Falcă a fost o surpriză urlândă pe care am digerat-o cu multă veselie, Blaga ne-a reconfirmat că are şi el o vârstă, nu mai e nici rezistenţa nervoasă ca la 30-35 de ani, dar Alina Gorghiu...., pffffffffff! Ştiţi, domniţa aceea frumuşică foc, elegantă tot timpul, drăguuuuţă-drăguţă în orice-mprejurare! Mă usturau ochii, că urechile mi se-nfundaseră deja în regim de autoprotecţie. Doamne, apără şi-nconjură! Oare chiar ATÂT de rău e?! Exact ca nişte sectanţi din ăia care-şi dau singuri palme spre iertarea păcatelor s-au comportat, numai cât nu s-au trântit pe jos! Da’ nu-i timpul pierdut, ferească dumnezeu să fie cinic până la capăt Băsescu şi să-l lase pe neamţ în cursă, că numai Tatăl, Fiul şi cu Duhu’ Sfânt ştiu de ce-s capabili ăştia la mitingul de final de campanie! (By the way, nebunia de azi a început pe fundalul unui cânticel care zice “Wake me up when it’s all over” – iniţial mi-a părut o ironie involuntară, dar după ce-am văzut ce-a urmat, a devenit tragic de-a binelea.) Eh, după toată demonstraţia asta psihiatrică, iacătă veni şi rândul “omului zilei”, ca să-l citez şi numai ca pretext pentru a-l aminti pe Temişan, prezentatorul... evenimentului, care Temişan a fost şi el în perfectă armonie(?) cu plămânii fruntaşilor ACL-işti. Şi “omul zilei”, Klaus Werner Iohannis, ne-a demonstrat că se poate tăcea şi în timp ce vorbeşti – există şi infertilitate comunicaţională, ejacularea verbală nu-i musai să producă urmări.

Un singur lucru a fost îmbucurător în legătură cu catastrofa aia pe care-au produs-o ACL-işti pe şoşeauă: absenţa lui Crin. Asta a sunat într-adevăr impecabil. :) Ziceam de multe ori că raportarea mea la Crin e exact aşa cum trebuie să fie relaţia între electorat şi politicienii pe care-i votează/susţine: acolo unde e prezent el, sunt şi eu reprezentată. Eh, e valabil şi în cazu’ absenţelor. Dacă s-ar fi dus între descreieraţii ăia, aş fi simţit că m-a cărat şi pe mine cu forţa la balamuc. Mulţam frumos, frăţioare! (Că tot veni vorba: vezi, om frumos, pentru cine-ai stat cinci ani singur în linia-ntâi să încasezi toate mizeriile băsiste, PSD-iste şi anteniste? Pentru ăştia! Ba nu, eu sper că pentru noi. Ăi’lalţi.)

Privind din afară, rezumatul a ceea ce li se-ntâmplă acum liberalilor cu Iohannis, pe care s-au aruncat ca nişte fanatici religioşi la picioarele Mântuitorului (şi pentru care l-au aruncat pe Crin la gunoi), se regăseşte perfect în vorbele lui Terance Davies: “We have hoped for Paradise, we got the Anus Mundi.” (Of Time And The City)