Monday, 1 September 2014

Sloganul cel mai frumos

Vine pe filiera Cristian Bodea:
“Revoluţia bunului-simţ continuă la Senat.”
Ţinând deschis un ultim front de luptă internă în PNL împotriva invaziei viermilor care l-au impus pe Iohannis candidat la preşedinţie, Cristian lansează sloganul ăsta lipindu-le un peşte mort peste faţă mai ales oxiurilor care au profitat de bunăvoinţa lui Crin în toţi anii ăştia, după care n-au avut aaaabsolut nici o reţinere să-şi inventeze un milion de circumstanţe atenuante pentru faptul că s-au adăugat în coada trenului de curve aliniate la rând la pupat de cur în spatele lui Iohannis. Nu fac aici listă cu toate mizeriile din partid, că mi-i şi lene, şi nici n-am nici o miză în sensul ăsta. Fac însă trei nominalizări care contează, pentru că le-am acordat credit şi muuult mult timp şi atenţie, promovându-i în acelaşi timp peste tot ca pe pitele lu’ dumnezeu, sărind uneori pentru ei la gâtul unora precum Cristian, care-i criticau pentru că atârnau de Crin fără să-l sprijine în mod real – atunci când nu-l încurcau de-a binelea:
1. Dan Mihalache – un gunoi de care PSD-iştii s-au descotorosit fără jenă şi căruia Crin i-a dat o şansă de supravieţuire politică pe care băiatu’ nu s-a sfiit să şi-o însuşească, după care acum, sub pretextul salvării naţiunii de pericolul Victor Ponta, el fiind cel dintâi cetăţean al patriei, n-are nici o jenă să lingă cu aer filogerman în dosu’ bine definit al lui Iohannis.
2. Radu Zlati – un om de mare bun-simţ şi bine intenţionat, dar care nu s-a putut răbda să nu se adauge pe lista celor care totuşi n-ar rămâne nici pe dinafară, aşa că de ce să nu profite de pretextul campaniei în care toată lumea din partid trebe să tragă pentru candidatu’ desemnat? Urât! Şi mai ales păcat. Radu e chiar un individ cu creierii funcţionali.
3. Iulia Huiu, pentru care îmi pare cel mai şi cel mai rău. O tipă de asemeni cu un creier mai mult decat funcţional, şi de mare omenie, care însă suferă de păcatul dependenţei autoimpuse. Refuză cu îndârjire să umble pe picioarele proprii şi preferă să se facă indispensabilă pe la diverse case: a fost Tăriceanu – lumina, lumina! :)))) –, a urmat Dan Mihalache, apoi Eugen Nicolăescu – domnule fost ministru, îmi cer scuze, e vina mea, eu i-am arătat direcţia, mă pocăiesc! –, apoi Crin – frăţioare, idem Eugen Nicolăescu, mă iartă, nu mai fac! =)) Momentan e într-o derivă, atârnă benevol câte un pic de fiecare dintre ultimii trei. Sindromul liniei 2, n-am ce să-i fac, am încercat o grămadă de vreme s-o conving că n-are nevoie de simbioze inventate pentru a exista, degeaba, nu merge. Nu pot s-o ajut, dar nici nu pot să-i scuz curvismul involuntar prin toleranţă, rezultat din refuzul de a se delimita de Mihalache şi din tăcerea oribilă în legătură cu catastrofa Iohannis. Asumă-ţi, Iulia, bolile venerice se transmit şi prin simpla atingere, nu doar prin penetrare.

Ca să revin la bucuria vremii: Cristian rocks! :D
Crin trebuie să fie tare mândru de el. :)

Saturday, 9 August 2014

Către Antena 3: Odată ce mi-aţi accesat ficaţii, nu mai puteţi avea pretenţia să răspund cu inima

Nu mi-e milă câtuşi de puţin de gunoaiele de la Antena 3, oooorice li s-ar întâmpla. 
Orice li s-ar întâmpla, nimic nu compensează ce-au făcut ei cu Crin. Pentru că spre deosebire de Crin, ei chiar merită ce li se întâmplă. 

Vedeţi, asta-i problema când comiţi o nedreptate în raport cu cineva, că în momentul în care universu' conspiră să-ţi primeşti porţia înapoi, nu există o limită a dimensiunii şi gravităţii nedreptăţii cu care-ţi plăteşti păcatele -- pentru că asta-i natura nedreptăţii, lipsa de măsură.

Friday, 8 August 2014

Dumnezeul vostru face minuni. Al meu face curat.

(Nu pot să scriu, pentru că mi se derulează-n creieri toate mizeriile slugoilor de la Antena 3 aruncate de doi ani de zile non-stop in Crin. Cine ştie cât ţin la omul ăsta, cine ştie şi ce fel de om e şi ce viaţă a avut înţelege de ce nu se poate ca nişte lingăi pentru bani, care la prima dificultate se apleacă şi-şi ridică fusta, să lovească într-un om care a stat drept şi a rămas curat, deşi greutăţile înfiorătoare prin care a trecut i-ar fi oferit o oarecare scuză pentru eventuale slăbiciuni spre căpătuire uşoară. Nu se poate ca nişte gunoaie care aglomerează o profesie dedicată curăţeniei să se transforme în instanţă de judecată securistoidă pentru un om rămas curat într-un domeniu definit de mizerie. Uite că într-adevăr nu se poate. Fapt pentru care continui să cred în dumnezeul meu intuitiv şi nedoctrinar care trage o mătură după el.)

Wednesday, 23 July 2014

Povestiţi-ne şi nouă ce-aţi simţit

Mai am totuşi o restanţă conversaţională cu nişte liberali. Făcând bilanţul prezenţei publice a lui Crin din 2009 până acum, cu susţinătorii şi duşmanii lui cu tot, mi-a venit în cap o treabă: schimbarea de tabere în PNL. Există acum încă pe baricade un număr de susţinători aprinşi şi sinceri ai lui Crin, care în 2009 însă l-au susţinut pe Tăriceanu. Până-n ziua de azi n-am văzut pe niciunul dintre ei să-şi toarne cenuşă-n cap, “Dom’le, am fost un dobitoc, am avut o negură pe ochi, aveam gusturi de ____t, am gândit prin prisma beneficiilor personale, Tăriceanu-mi dăduse o pâine, eventual urma să-mi mai dea.”, habar n-am, ceva asa cumva. Nu, frate, nimeni n-are de-şi făcut analiza propriilor opţiuni în timp. Şi nu zic degeaba că mai am o treabă neconsumată cu ei. Pentru că vreau să-i văd recunoscând că în 2009 după congres dacă nu l-au chiar împiedicat pe Crin, atunci măcar au stat latenţi şi au oftat încă o lungă vreme după Tăriceanu. Şi doamne, cât ar fi contat în 2009 energia lor de-acum, care uite că nu mai contează. Practic nu mai contează, că altfel, sigur, la nivel uman şi la nivel simbolic, e totuşi un semn de evoluţie antropologică. Deci sincer vă spun, vreau să ne-mpărtăşiţi şi nouă din simţămintele de la congresu’ din 2009. Ia, băgaţi, ce simte firu’ ierbei, cum era în sufleţelu’ vostru? Crin băga emoţionale, talente literare, venea cu de-alea cu pasiunea, cu treburi de ţin de om în toată superioritatea lui biologică, venea cu un zâmbet cald, uman, radia tot, sala vuia de entuziasm – voi nu, frate, să vie Tăriceanu să zică de-alealalte cu “o Românie mândră şi prosperă”, cu economia duduindă, cu binele care să fie în loc de rău, cu rânjetu-i de câine rupt din desenele animate, plat la rându-i ca un desen animat, în ciuda corpolenţei. Deci vă rog frumos, vreau să ştiu, trebuie să ştiu cum era la voi în suflet! Ce vă mâna-n luptă să aplaudaţi şi să scandaţi “Tă-ri-cea-nu, Tă-ri-cea-nu!”? :)) Hai că puteţi, măcar acum, dacă tot ziceţi că v-aţi răzgândit între timp şi e mişto rău Crin, înseamnă că aţi înţeles-o pe aia cu asumarea, cu ieşitu’ pe interval! Chiar trebuie să ştim!

(În caz că vi se pare un post ironic, vă corectez acum, ca să nu mă-nţelegeţi şi pe mine prin 2019, ca pe Crin: e probabil cel mai dureros post pe care l-am scris vreodată despre PNL.)

Tuesday, 22 July 2014

Ai voştri sunt ca voi, al meu e ca mine

Ăsta e cam singurul meu mesaj pentru PNL-işti dupa votul de ieri din Delegaţia Permanentă, în care Iohannis şi cuplul tragic Ludovic-Eutanasiu au bifat ce-au avut de bifat. De-aici încolo, fieşcare-n dreptu’ căsii lui, vorba unui vecin deranjat de copiii care se jucau sub geamu’ lui. :))

(Crede cineva ca începând de ieri Iohannis, Orban, Eutanasiu sau marele câştigător, Ponta, sunt mai puţin complexaţi în raport cu Crin?)

Sunday, 20 July 2014

Candidatul din ficaţi

Mâine se desăvârşeşte lucrarea întreprinsă de cooperativa Ludovic-Eutanasiu, prin care Delegaţia Permanentă a PNL va desemna candidatul partidului pentru la toamnă în persoana lui Iohannis. (I-am zis totuşi persoană, dacă nici asta nu apreciaţi, sunteţi întruparea ignoranţei!) În linii mari, desemnarea asta se va face cu nasu-ntr-un sondaj făcut în urmă cu câteva zile. Şi mai de-a dreptul zis, cooperativiştii vor încerca să-şi ascundă decizia în spatele sondajului împricinat

Probleme:

1. Sondajele nu măsoară stări de spirit şi nu analizează calitatea umană a celor chestionaţi, ele culeg răspunsuri. Seci. Sondajele îţi spun câţi votează cu fiecare dintre opţiuni, nu şi cu ce stare de spirit – cu entuziasm, cu lehamitea lipsei de opţiuni, cu indiferenţă etc. Problema când alegi un candidat ca Iohannis e că în mod evident are în spate votanţi ca el: de lemn. De-ăia care răspund “DA” exact ca Iohannis, fără urmă de emoţie. De-ăia care merg la vot să nu stea acasă. Şi-mi permit să trag o concluzie atât de fermă în privinţa asta pentru că urmăresc activitatea pe internet a oamenilor interesaţi de politică. Şi văd o mână de oameni care se fac praf să-l susţină pe Crin, activi non-stop, cu mesaje emoţionale, cu determinarea de a-i convinge şi pe alţii că asta e opţiunea cea mai nimerită. Să mă şi trăsnească dacă am văzut vreun susţinător de-al lui Iohannis argumentând cu entuziasm în favoarea ăstuia! Vă puteţi traduce fenomenul în context de campanie electorală? Baiu’ nu e doar că ai lui Iohannis nu vor face campanie cu entuziasm – şi deci nu vor fi convingători – sau că nu vor face campanie deloc, baiu’ e că ăi’lalţi, ai lui Crin, îl vor detesta din toate viscerele pe Iohannis după votul de mâine din Delegaţie. Eh, ăştia sigur vor face campanie pasională! Împotriva neamţului. În plus, nici un rând de alegeri n-a fost câştigat pe argumente raţionale, starea de spirit şi reacţia emoţională sunt totul.

2. Sondajele nu măsoară fierbinţeala momentului. Degeaba întrebi astăzi omul ce va simţi în ziua votului, după o campanie intensă, cu toate reflectoarele pe candidatul care eventual a stat ascuns sub pat până la ora asta, cum e cazul lui Iohannis. Şi Geoană s-a târât cumva în 2009. Până la momentul temperaturilor maxime. (Dintre Crin şi Ponta întâlniţi într-un moment de maximă fierbinţeală, ceva-mi spune că ăla care-ar ieşi friptură ar fi totuşi Ponta. Dintre Ponta şi Iohannis...)

3. Opţiunea PNL în favoarea lui Iohannis, adică scoaterea lui Crin din competiţia împotriva lui Ponta, are o semnificaţie profundă şi foarte gravă: este acceptarea mesajului propagandei PSD-iste cum că în conflictul Crin-Ponta, Crin n-a avut dreptate. Practic PNL decide că meciul dintre Crin şi Ponta a fost câştigat de Ponta. Dacă ăsta e mesajul pe care-l dă partidul electoratului, eu cred că putem vota direct cu Ponta.

Deci ca s-o zicem perpendicular, decizia de mâine n-are legătură nici nu inteligenţa politică, nici cu principiile, nici măcar cu sondajele pe seama cărora va fi pusă. E mult mai simplu: din ficaţii Partidului Naţional Liberal va rezulta candidatul Klaus Iohannis.
Eu atâta vă spun: să vedeţi de ce-s în stare ficaţii electoratului!

Friday, 18 July 2014

După moda guvernelor din umbră,
acum candidatul din groapă

Poate s-arunce cineva cu ceva lămuritor după mine în privinţa proiectului lu’ Iohannis cu PNL? Mă tot căznesc să mă prind cu ce i-a convins omu’ ăsta pe liberali să-l voteze ca pe Ceauşescu, la un scor de peste 90%, şi nu dă nici în ruptul capului epifania peste mine! Eu de la Iohannis până nu de mult n-am înţeles nici o secundă ce vrea cu viaţa lui, ce vrea cu PNL-ul de s-a-nscris într-însul şi ce caută în politică în general. Era pur şi simplu umbra lui Crin adusă peste noapte în PNL sub formă de închipuire de premier. Neştiind cum dracu’ a dat Crin peste Iohannis în viaţa asta, mai că-mi vine să cred că a fost viceversa – un fel de Meet Joe Black redistribuit cu Crin în loc de Anthony Hopkins şi neamţu’ pe post de Brad Pitt. (După cât de vivace e, nici nu cred că forţez nota dacă-l consider moartea.) Acum e în sfârşit clar care e proiectul lui Iohannis: să devină candidat. Nu preşedinte – că dacă şi-ar dori asta, mai ales că are muuuult mult de recuperat în raport cu Ponta şi timp nu e, l-am vedea activ public pă peste tot. Nu, el e activ doar în partid, şi acolo prin spălătoresele de dosuri Ludovic şi Eutanasiu. Aşa că pot să-i dau o lămurire şi lui Radu, care încercând la rându-i să priceapă ce gânduri de viitor are Iohannis, constata că spre deosebire de proiectul lui Crin, care ocupa toate locurile, proiectul neamţului e un tren gol şi bântuit de duhuri. Constata greşit Radu. Proiectul Iohannis e al naibii de complet. Numai că nu e tren, ci trotinetă, e cu un singur loc, nu include şi PNL-u-n poveste. Proiectul “Iohannis candidat cu orice preţ. SFÂRŞÂT.” indică două situatii posibile, poate chiar trei: 1.Iohannis n-are toţi boii acasă; 2.Iohannis e plantat să-l scoată pe Crin din cursă. 3.eventual ambele. Practic nici nu mai contează răspunsul – doar catastrofa care vine cu el şi care e un pariu sigur. În condiţiile astea, întrebarea mult mai importantă e următoarea: ce doriţi să-i aducă Moş Crăciun lui Iohannis anul ăsta?

Thursday, 17 July 2014

Renaşterea PNL în era Iohannis (sau Iehova, ghidându-ne după “programul politic” model sectă neoprotestantă negociat cu PDL)

M-am corectat ulterior dupa indicatiile lui Flutur: 
o săgeată, un cerculeţ, steluţele UE, culorile PPE. 
Sper că mi-a ieşit corect:

Monday, 14 July 2014

Dileme onomastice

Decizia ca partidul rezultat din fuziunea PNL-PDL să se numească PNL este corectă. Problema e că motivul pentru care e corectă nu-i argumentul istoric, ci mai degrabă pana de inspiraţie – şi în privinţa unei titulaturi noi, dar mai ales în privinţa unei direcţii noi. Nu poţi face partid de dreapta pentru mase şi să-i zici liberal. Partidele liberale nu sunt de masă, ca să fie clar pentru toată lumea. Liberali pe bune găseşti foarte puţini. Da’ foarte puţini găseşti chiar în actualul PNL! Votanţii PNL sunt de fapt în mare parte votanţi de dreapta care au identificat corect impostura PDL. Cât de liberali? Probabil foarte puţin liberali. Chiar în ce mă priveşte pot spune clar că am trăsături conservatoare profunde din multe puncte de vedere. Partidul de dreapta care vrea să se opună PSD-ului trebuie să aibă o mare şi singură grijă: potenţialul de expansiune al bazinului electoral. Ori dacă tu te duci cu un partid care în cele mai ferice zile ale lui, cu o grămadă de parlamentari şi aleşi locali în spate, a scos 14% - adică tot cam cât a scos şi pe vremea când era mult mai îngust administrativ şi legislativ – şi te aştepţi să devii pol de dreapta, eşti clar lipsit de inteligenţă politică. PNL este in mod fatal limitat la 15%, hai să zicem 20% într-o nesperată ipoteză roz. Îi atârni în coadă un PDL mizerabil care va adăuga strict ceea ce ţine de organizarea din teritoriu, nimic la nivel de magnetism ca brand în sine, dimpotrivă. Sa zicem că ieşi, habar n-am cum, da’ să zicem, la 30%. Ce te faci mai departe? PMP? Ăla se va dizolva bucată cu bucată în PSD. Da’ poftim, să zicem că-l iei şi pe ăla. Egal 35%. Aşa, şi? Mai departe?! Te-ai prostituat cu PSD-ul, ai fuzionat cu PDL-ul, ai înghiţit PMP-ul eventual, mai urmează şi să te aliezi spre şantaj crunt cu UDMR-ul – ce atracţie să prezinţi pentru public, doamne iartă-mă? Ideea era ca făcând un partid nou să produci chestia aia pe care n-a produs-o PNL-ul: extensia doctrinară. Şi să porneşti nu de la imbecilitatea că livrezi idealisme cu danteluţă, ci să afirmi din topor că vrei să instalezi bipartidismul în România. Asta abia ar fi o revoluţie politică pe bune! Să afirmi cu subiect şi predicat că vrei să trimiţi PSD-ul în şomaj şi UDMR-ul la groapă. Adică ştii, cine sunteţi voi? Noi suntem ăia din capătu’ ăl’lalt. Asta e singura idee de care e nevoie pe bune. Vă asigur eu că dacă începem să enumerăm ce înseamnă să fii opusul PSD-ului iese de-o biblie-n trei volume neportabile. Evident, mă refer la direcţii legislative şi administrative, nu la resursa umană, care e nu numai un factor dinamic, dar şi un factor comun cu PSD-ul în materie de caractere – sunt convinsă că nu doriţi exemple. (Da’ pe scurt, putem lua un studiu de caz mic: la ce i-a folosit PNL-ului atragerea marelui şi luminatului Mircea Diaconu în sânu-i primitor? Simţiţi că a fost mai de caracter decât EBA? Eu nu. A fost fix-fix-fix aceeaşi manevră, 1 la 1: “Vreau pe liste, măgarilor, care s’teţ’ voi măgari, candidez independent, mama voastră, că vă m’ânc pe toţ’!” După care telenovela cum că sunt voturile lui, că nu trădătorii din PNL, că mugur de fluier – o, lăsaţi.) Deci nu, nu despre calitatea persoanelor vorbesc, ci despre capacitatea noului partid ca, deşi plin de curve, să aibă totuşi tăria de a ţine de volan pe o direcţie anume. Adică ar veni aşa: “Dacă ne votaţi, vă luăm în remorcuţa noastră mizerabilă, o să mirosiţi a balegă, o să vă umpleţi de purici, o să vă doară toate oasele şi avem să vă băgăm prin toate hârtoapele pe drum, de-o să vă zdruncinăm creierii, da’ vă ducem ACOLO, unde-i infinit mai bine decât unde sunteţ’ acum! Spre deosebire de PSD, care pe lângă toate oribilităţile de transport, vă mai descarcă şi la groapa de gunoi la final.” Bun, din lipsă de lideri, partidul fuzioniştilor nu poate face treaba asta – că nu-i văd nici pe Blaga, nici pe Ludovic să aibă asemenea veleităţi într-ale reaşezărilor politice de mare anvergură. Despre Iohannis nu discut, pentru că nu s-a născut. Şi atunci, aşa cum Cristoiu avertizează că se va elibera un brand, PDL, pentru că Vasile îl dă pe nimic, tot aşa vin şi eu şi zic: dacă tot nu e să fie un partid vânjos care să rupă tot, măcar să nu se elibereze brand-ul PNL întru popularea de către câinii vagabonzi. Nu de alta, da’ poate peste ceva ani se adună o mână de băieţi mai virili să vânture toţi adormiţii întru domnu’ din vârfu’ partidului şi să se pună pe treabă, şi ar fi păcat să aibă de pornit de la o varză fără introducere, cuprins şi încheiere, măcar să aibă la-ndemână nişte istorie, pentru impresie artistică. Deci PNL.

P.S.: Poate cineva să-mi explice şi mie cu ce e mai mare asaltu’ asupra istoriei PNL prin renunţarea la nume decât prin călcarea în picioare a principiului ăluia dumnezeiesc al liberalismului de-i zice meritocraţie? Mie nu-mi iese aritmetica. (Hai, recunoaşteţi, lupta curvească din interiorul PNL n-are nici o treabă cu meritocraţia.) Dacă suntem cât de cât zdraveni la cap, cred că putem accepta că istoria nu poate fi ştearsă, din simplul motiv că e istorie! (Poate fi terfelită în schimb.) S-a întâmplat, s-a consumat, a produs efecte, nu-i pe bază de păreri, nu mai mer’e cu ştersu’ urmelor. Bine-ar fi să putem şterge hălci de istorie, vă jur! Mi-aş face şi io un partiduţ de-ăsta mai mic, vorba lu’ Tăriceanu, şi m-aş apuca metodic să şterg măcar ditamai bucata dintre 1947 si 1989. Deci nu, istoria nu poate fi ştearsă, dar în acelaşi timp, nu poate fi continuată prin simpla păstrare a unui nume de partid, care partid în practică se comportă la fel de mizerabil ca PSD-iştii continuatori ai istoriei PCR-ului în multe privinţe, fără să-i fi păstrat numele. Că io de-aia zic: nici ipocriţi şi nici căzuţi în cap dacă se poate, că n-ar fi valoros.

Saturday, 12 July 2014

Tuesday, 8 July 2014

În sfârşit e bine-n Sănătate!

Mă', eu am fixurile mele şi din ele nu mă scoate nimeni: o mare încântare pentru mine e să constat că odată cu ieşirea liberalilor de la guvernare, şi deci implicit odată cu plecarea lui Nicolăescu de la MS, toaaaaate, da' frate, TOAAAAAAAATE problemele sistemului medical s-au rezolvat! Medici fericiţi, pacienţi fericiţi, bani suficienţi, materiale bugăte, medicamente de ultimă generaţie şi suficient de compensate, condiţii de spitalizare de-ţi vine să-ţi faci concediu' la ortopedie şi revelionu' la infecţioase! Ce s-o mai lungim, iubiţi credincioşi, când e bine, şi la dracu-i place! Sindicatele au izbândit! E bine, ...tu-i mama mă-sii de presă obiectivă, exodu’ medicilor nu numai că fu stăvilit, da’ chiar se-ntorc specialiştii ca paserile călătoaaaare, cârduri-cârduri de cardiologi, chirurgi, gastroenterologi, anestezişti şi asistente brăzdează văzduhu’, aterizând lin şi tihnit ca-ntr-un final de pribegie păcătoasă! Doamne, că mare ţi-i puterea şi dubioasă statistica...