Wednesday, 23 July 2014

Povestiţi-ne şi nouă ce-aţi simţit

Mai am totuşi o restanţă conversaţională cu nişte liberali. Făcând bilanţul prezenţei publice a lui Crin din 2009 până acum, cu susţinătorii şi duşmanii lui cu tot, mi-a venit în cap o treabă: schimbarea de tabere în PNL. Există acum încă pe baricade un număr de susţinători aprinşi şi sinceri ai lui Crin, care în 2009 însă l-au susţinut pe Tăriceanu. Până-n ziua de azi n-am văzut pe niciunul dintre ei să-şi toarne cenuşă-n cap, “Dom’le, am fost un dobitoc, am avut o negură pe ochi, aveam gusturi de ____t, am gândit prin prisma beneficiilor personale, Tăriceanu-mi dăduse o pâine, eventual urma să-mi mai dea.”, habar n-am, ceva asa cumva. Nu, frate, nimeni n-are de-şi făcut analiza propriilor opţiuni în timp. Şi nu zic degeaba că mai am o treabă neconsumată cu ei. Pentru că vreau să-i văd recunoscând că în 2009 după congres dacă nu l-au chiar împiedicat pe Crin, atunci măcar au stat latenţi şi au oftat încă o lungă vreme după Tăriceanu. Şi doamne, cât ar fi contat în 2009 energia lor de-acum, care uite că nu mai contează. Practic nu mai contează, că altfel, sigur, la nivel uman şi la nivel simbolic, e totuşi un semn de evoluţie antropologică. Deci sincer vă spun, vreau să ne-mpărtăşiţi şi nouă din simţămintele de la congresu’ din 2009. Ia, băgaţi, ce simte firu’ ierbei, cum era în sufleţelu’ vostru? Crin băga emoţionale, talente literare, venea cu de-alea cu pasiunea, cu treburi de ţin de om în toată superioritatea lui biologică, venea cu un zâmbet cald, uman, radia tot, sala vuia de entuziasm – voi nu, frate, să vie Tăriceanu să zică de-alealalte cu “o Românie mândră şi prosperă”, cu economia duduindă, cu binele care să fie în loc de rău, cu rânjetu-i de câine rupt din desenele animate, plat la rându-i ca un desen animat, în ciuda corpolenţei. Deci vă rog frumos, vreau să ştiu, trebuie să ştiu cum era la voi în suflet! Ce vă mâna-n luptă să aplaudaţi şi să scandaţi “Tă-ri-cea-nu, Tă-ri-cea-nu!”? :)) Hai că puteţi, măcar acum, dacă tot ziceţi că v-aţi răzgândit între timp şi e mişto rău Crin, înseamnă că aţi înţeles-o pe aia cu asumarea, cu ieşitu’ pe interval! Chiar trebuie să ştim!

(În caz că vi se pare un post ironic, vă corectez acum, ca să nu mă-nţelegeţi şi pe mine prin 2019, ca pe Crin: e probabil cel mai dureros post pe care l-am scris vreodată despre PNL.)

Tuesday, 22 July 2014

Ai voştri sunt ca voi, al meu e ca mine

Ăsta e cam singurul meu mesaj pentru PNL-işti dupa votul de ieri din Delegaţia Permanentă, în care Iohannis şi cuplul tragic Ludovic-Eutanasiu au bifat ce-au avut de bifat. De-aici încolo, fieşcare-n dreptu’ căsii lui, vorba unui vecin deranjat de copiii care se jucau sub geamu’ lui. :))

(Crede cineva ca începând de ieri Iohannis, Orban, Eutanasiu sau marele câştigător, Ponta, sunt mai puţin complexaţi în raport cu Crin?)

Sunday, 20 July 2014

Candidatul din ficaţi

Mâine se desăvârşeşte lucrarea întreprinsă de cooperativa Ludovic-Eutanasiu, prin care Delegaţia Permanentă a PNL va desemna candidatul partidului pentru la toamnă în persoana lui Iohannis. (I-am zis totuşi persoană, dacă nici asta nu apreciaţi, sunteţi întruparea ignoranţei!) În linii mari, desemnarea asta se va face cu nasu-ntr-un sondaj făcut în urmă cu câteva zile. Şi mai de-a dreptul zis, cooperativiştii vor încerca să-şi ascundă decizia în spatele sondajului împricinat

Probleme:

1. Sondajele nu măsoară stări de spirit şi nu analizează calitatea umană a celor chestionaţi, ele culeg răspunsuri. Seci. Sondajele îţi spun câţi votează cu fiecare dintre opţiuni, nu şi cu ce stare de spirit – cu entuziasm, cu lehamitea lipsei de opţiuni, cu indiferenţă etc. Problema când alegi un candidat ca Iohannis e că în mod evident are în spate votanţi ca el: de lemn. De-ăia care răspund “DA” exact ca Iohannis, fără urmă de emoţie. De-ăia care merg la vot să nu stea acasă. Şi-mi permit să trag o concluzie atât de fermă în privinţa asta pentru că urmăresc activitatea pe internet a oamenilor interesaţi de politică. Şi văd o mână de oameni care se fac praf să-l susţină pe Crin, activi non-stop, cu mesaje emoţionale, cu determinarea de a-i convinge şi pe alţii că asta e opţiunea cea mai nimerită. Să mă şi trăsnească dacă am văzut vreun susţinător de-al lui Iohannis argumentând cu entuziasm în favoarea ăstuia! Vă puteţi traduce fenomenul în context de campanie electorală? Baiu’ nu e doar că ai lui Iohannis nu vor face campanie cu entuziasm – şi deci nu vor fi convingători – sau că nu vor face campanie deloc, baiu’ e că ăi’lalţi, ai lui Crin, îl vor detesta din toate viscerele pe Iohannis după votul de mâine din Delegaţie. Eh, ăştia sigur vor face campanie pasională! Împotriva neamţului. În plus, nici un rând de alegeri n-a fost câştigat pe argumente raţionale, starea de spirit şi reacţia emoţională sunt totul.

2. Sondajele nu măsoară fierbinţeala momentului. Degeaba întrebi astăzi omul ce va simţi în ziua votului, după o campanie intensă, cu toate reflectoarele pe candidatul care eventual a stat ascuns sub pat până la ora asta, cum e cazul lui Iohannis. Şi Geoană s-a târât cumva în 2009. Până la momentul temperaturilor maxime. (Dintre Crin şi Ponta întâlniţi într-un moment de maximă fierbinţeală, ceva-mi spune că ăla care-ar ieşi friptură ar fi totuşi Ponta. Dintre Ponta şi Iohannis...)

3. Opţiunea PNL în favoarea lui Iohannis, adică scoaterea lui Crin din competiţia împotriva lui Ponta, are o semnificaţie profundă şi foarte gravă: este acceptarea mesajului propagandei PSD-iste cum că în conflictul Crin-Ponta, Crin n-a avut dreptate. Practic PNL decide că meciul dintre Crin şi Ponta a fost câştigat de Ponta. Dacă ăsta e mesajul pe care-l dă partidul electoratului, eu cred că putem vota direct cu Ponta.

Deci ca s-o zicem perpendicular, decizia de mâine n-are legătură nici nu inteligenţa politică, nici cu principiile, nici măcar cu sondajele pe seama cărora va fi pusă. E mult mai simplu: din ficaţii Partidului Naţional Liberal va rezulta candidatul Klaus Iohannis.
Eu atâta vă spun: să vedeţi de ce-s în stare ficaţii electoratului!

Friday, 18 July 2014

După moda guvernelor din umbră,
acum candidatul din groapă

Poate s-arunce cineva cu ceva lămuritor după mine în privinţa proiectului lu’ Iohannis cu PNL? Mă tot căznesc să mă prind cu ce i-a convins omu’ ăsta pe liberali să-l voteze ca pe Ceauşescu, la un scor de peste 90%, şi nu dă nici în ruptul capului epifania peste mine! Eu de la Iohannis până nu de mult n-am înţeles nici o secundă ce vrea cu viaţa lui, ce vrea cu PNL-ul de s-a-nscris într-însul şi ce caută în politică în general. Era pur şi simplu umbra lui Crin adusă peste noapte în PNL sub formă de închipuire de premier. Neştiind cum dracu’ a dat Crin peste Iohannis în viaţa asta, mai că-mi vine să cred că a fost viceversa – un fel de Meet Joe Black redistribuit cu Crin în loc de Anthony Hopkins şi neamţu’ pe post de Brad Pitt. (După cât de vivace e, nici nu cred că forţez nota dacă-l consider moartea.) Acum e în sfârşit clar care e proiectul lui Iohannis: să devină candidat. Nu preşedinte – că dacă şi-ar dori asta, mai ales că are muuuult mult de recuperat în raport cu Ponta şi timp nu e, l-am vedea activ public pă peste tot. Nu, el e activ doar în partid, şi acolo prin spălătoresele de dosuri Ludovic şi Eutanasiu. Aşa că pot să-i dau o lămurire şi lui Radu, care încercând la rându-i să priceapă ce gânduri de viitor are Iohannis, constata că spre deosebire de proiectul lui Crin, care ocupa toate locurile, proiectul neamţului e un tren gol şi bântuit de duhuri. Constata greşit Radu. Proiectul Iohannis e al naibii de complet. Numai că nu e tren, ci trotinetă, e cu un singur loc, nu include şi PNL-u-n poveste. Proiectul “Iohannis candidat cu orice preţ. SFÂRŞÂT.” indică două situatii posibile, poate chiar trei: 1.Iohannis n-are toţi boii acasă; 2.Iohannis e plantat să-l scoată pe Crin din cursă. 3.eventual ambele. Practic nici nu mai contează răspunsul – doar catastrofa care vine cu el şi care e un pariu sigur. În condiţiile astea, întrebarea mult mai importantă e următoarea: ce doriţi să-i aducă Moş Crăciun lui Iohannis anul ăsta?

Thursday, 17 July 2014

Renaşterea PNL în era Iohannis (sau Iehova, ghidându-ne după “programul politic” model sectă neoprotestantă negociat cu PDL)

M-am corectat ulterior dupa indicatiile lui Flutur: 
o săgeată, un cerculeţ, steluţele UE, culorile PPE. 
Sper că mi-a ieşit corect:

Monday, 14 July 2014

Dileme onomastice

Decizia ca partidul rezultat din fuziunea PNL-PDL să se numească PNL este corectă. Problema e că motivul pentru care e corectă nu-i argumentul istoric, ci mai degrabă pana de inspiraţie – şi în privinţa unei titulaturi noi, dar mai ales în privinţa unei direcţii noi. Nu poţi face partid de dreapta pentru mase şi să-i zici liberal. Partidele liberale nu sunt de masă, ca să fie clar pentru toată lumea. Liberali pe bune găseşti foarte puţini. Da’ foarte puţini găseşti chiar în actualul PNL! Votanţii PNL sunt de fapt în mare parte votanţi de dreapta care au identificat corect impostura PDL. Cât de liberali? Probabil foarte puţin liberali. Chiar în ce mă priveşte pot spune clar că am trăsături conservatoare profunde din multe puncte de vedere. Partidul de dreapta care vrea să se opună PSD-ului trebuie să aibă o mare şi singură grijă: potenţialul de expansiune al bazinului electoral. Ori dacă tu te duci cu un partid care în cele mai ferice zile ale lui, cu o grămadă de parlamentari şi aleşi locali în spate, a scos 14% - adică tot cam cât a scos şi pe vremea când era mult mai îngust administrativ şi legislativ – şi te aştepţi să devii pol de dreapta, eşti clar lipsit de inteligenţă politică. PNL este in mod fatal limitat la 15%, hai să zicem 20% într-o nesperată ipoteză roz. Îi atârni în coadă un PDL mizerabil care va adăuga strict ceea ce ţine de organizarea din teritoriu, nimic la nivel de magnetism ca brand în sine, dimpotrivă. Sa zicem că ieşi, habar n-am cum, da’ să zicem, la 30%. Ce te faci mai departe? PMP? Ăla se va dizolva bucată cu bucată în PSD. Da’ poftim, să zicem că-l iei şi pe ăla. Egal 35%. Aşa, şi? Mai departe?! Te-ai prostituat cu PSD-ul, ai fuzionat cu PDL-ul, ai înghiţit PMP-ul eventual, mai urmează şi să te aliezi spre şantaj crunt cu UDMR-ul – ce atracţie să prezinţi pentru public, doamne iartă-mă? Ideea era ca făcând un partid nou să produci chestia aia pe care n-a produs-o PNL-ul: extensia doctrinară. Şi să porneşti nu de la imbecilitatea că livrezi idealisme cu danteluţă, ci să afirmi din topor că vrei să instalezi bipartidismul în România. Asta abia ar fi o revoluţie politică pe bune! Să afirmi cu subiect şi predicat că vrei să trimiţi PSD-ul în şomaj şi UDMR-ul la groapă. Adică ştii, cine sunteţi voi? Noi suntem ăia din capătu’ ăl’lalt. Asta e singura idee de care e nevoie pe bune. Vă asigur eu că dacă începem să enumerăm ce înseamnă să fii opusul PSD-ului iese de-o biblie-n trei volume neportabile. Evident, mă refer la direcţii legislative şi administrative, nu la resursa umană, care e nu numai un factor dinamic, dar şi un factor comun cu PSD-ul în materie de caractere – sunt convinsă că nu doriţi exemple. (Da’ pe scurt, putem lua un studiu de caz mic: la ce i-a folosit PNL-ului atragerea marelui şi luminatului Mircea Diaconu în sânu-i primitor? Simţiţi că a fost mai de caracter decât EBA? Eu nu. A fost fix-fix-fix aceeaşi manevră, 1 la 1: “Vreau pe liste, măgarilor, care s’teţ’ voi măgari, candidez independent, mama voastră, că vă m’ânc pe toţ’!” După care telenovela cum că sunt voturile lui, că nu trădătorii din PNL, că mugur de fluier – o, lăsaţi.) Deci nu, nu despre calitatea persoanelor vorbesc, ci despre capacitatea noului partid ca, deşi plin de curve, să aibă totuşi tăria de a ţine de volan pe o direcţie anume. Adică ar veni aşa: “Dacă ne votaţi, vă luăm în remorcuţa noastră mizerabilă, o să mirosiţi a balegă, o să vă umpleţi de purici, o să vă doară toate oasele şi avem să vă băgăm prin toate hârtoapele pe drum, de-o să vă zdruncinăm creierii, da’ vă ducem ACOLO, unde-i infinit mai bine decât unde sunteţ’ acum! Spre deosebire de PSD, care pe lângă toate oribilităţile de transport, vă mai descarcă şi la groapa de gunoi la final.” Bun, din lipsă de lideri, partidul fuzioniştilor nu poate face treaba asta – că nu-i văd nici pe Blaga, nici pe Ludovic să aibă asemenea veleităţi într-ale reaşezărilor politice de mare anvergură. Despre Iohannis nu discut, pentru că nu s-a născut. Şi atunci, aşa cum Cristoiu avertizează că se va elibera un brand, PDL, pentru că Vasile îl dă pe nimic, tot aşa vin şi eu şi zic: dacă tot nu e să fie un partid vânjos care să rupă tot, măcar să nu se elibereze brand-ul PNL întru popularea de către câinii vagabonzi. Nu de alta, da’ poate peste ceva ani se adună o mână de băieţi mai virili să vânture toţi adormiţii întru domnu’ din vârfu’ partidului şi să se pună pe treabă, şi ar fi păcat să aibă de pornit de la o varză fără introducere, cuprins şi încheiere, măcar să aibă la-ndemână nişte istorie, pentru impresie artistică. Deci PNL.

P.S.: Poate cineva să-mi explice şi mie cu ce e mai mare asaltu’ asupra istoriei PNL prin renunţarea la nume decât prin călcarea în picioare a principiului ăluia dumnezeiesc al liberalismului de-i zice meritocraţie? Mie nu-mi iese aritmetica. (Hai, recunoaşteţi, lupta curvească din interiorul PNL n-are nici o treabă cu meritocraţia.) Dacă suntem cât de cât zdraveni la cap, cred că putem accepta că istoria nu poate fi ştearsă, din simplul motiv că e istorie! (Poate fi terfelită în schimb.) S-a întâmplat, s-a consumat, a produs efecte, nu-i pe bază de păreri, nu mai mer’e cu ştersu’ urmelor. Bine-ar fi să putem şterge hălci de istorie, vă jur! Mi-aş face şi io un partiduţ de-ăsta mai mic, vorba lu’ Tăriceanu, şi m-aş apuca metodic să şterg măcar ditamai bucata dintre 1947 si 1989. Deci nu, istoria nu poate fi ştearsă, dar în acelaşi timp, nu poate fi continuată prin simpla păstrare a unui nume de partid, care partid în practică se comportă la fel de mizerabil ca PSD-iştii continuatori ai istoriei PCR-ului în multe privinţe, fără să-i fi păstrat numele. Că io de-aia zic: nici ipocriţi şi nici căzuţi în cap dacă se poate, că n-ar fi valoros.

Saturday, 12 July 2014

Tuesday, 8 July 2014

În sfârşit e bine-n Sănătate!

Mă', eu am fixurile mele şi din ele nu mă scoate nimeni: o mare încântare pentru mine e să constat că odată cu ieşirea liberalilor de la guvernare, şi deci implicit odată cu plecarea lui Nicolăescu de la MS, toaaaaate, da' frate, TOAAAAAAAATE problemele sistemului medical s-au rezolvat! Medici fericiţi, pacienţi fericiţi, bani suficienţi, materiale bugăte, medicamente de ultimă generaţie şi suficient de compensate, condiţii de spitalizare de-ţi vine să-ţi faci concediu' la ortopedie şi revelionu' la infecţioase! Ce s-o mai lungim, iubiţi credincioşi, când e bine, şi la dracu-i place! Sindicatele au izbândit! E bine, ...tu-i mama mă-sii de presă obiectivă, exodu’ medicilor nu numai că fu stăvilit, da’ chiar se-ntorc specialiştii ca paserile călătoaaaare, cârduri-cârduri de cardiologi, chirurgi, gastroenterologi, anestezişti şi asistente brăzdează văzduhu’, aterizând lin şi tihnit ca-ntr-un final de pribegie păcătoasă! Doamne, că mare ţi-i puterea şi dubioasă statistica...

Tuesday, 1 July 2014

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, îndrăzniţi mai mult!

(Preluare de la Radu Zlati.)

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, îndrăzniţi mai mult!
  

Îndrăzniţi mai mult decât vă permit cei care vor să lovească în Crin Antonescu sacrificându-vă! Par mulţi, par mari, par importanţi, dar nu sunt nici mulţi, în niciun caz mari şi cu atât mai puţin importanţi – sunt doar uniţi şi hotărâţi să scape de dumneavoastă în maxim 4-5 luni. Au convingerea că v-au găsit punctul slab – anume dorinţa cu orice preţ de a candida în toamnă, cu orice rezultat şi cu orice consecinţe – pentru a vă da ocazia să deziluzionaţi partidul într-o simetrie perfectă cu scorul uriaş cu care aţi fost votat preşedinte PNL. Demonstraţi-le şi demonstraţi-ne că nu au dreptate! Acel grup de oameni mici, cu aspiraţii mici, vrea să vă convingă că nu veţi putea fi niciodată un mare preşedinte al Partidului Naţional Liberal, un preşedinte de bătaie lungă şi pentru proiecte mari, un preşedinte care la un moment dat să devină premier. Şi, de ce nu, un premier care la următoarele alegeri prezidenţiale să poată candida cu şanse reale, nu închipuite, nu inventate, un candidat care să devină meritocratic preşedinte de ţară, eventual preluând prieteneşte cheile de la un alt mare preşedinte dat tot de PNL, Crin Antonescu – la fel cum tot prieteneşte sâmbătă aţi preluat cheile conducerii PNL de la acelaşi Crin Antonescu. Rămâneţi prietenul lui Crin Antonescu şi refuzaţi să deveniţi un preşedinte de partid care n-a apucat să dea nimic, dar cere totul, asociat cu nişte oameni care deşi sunt de-o viaţă în PNL, n-au avut să dea decât foarte puţin partidului, dar cer totul. Toate uneltirile şi negocierile de târg mizerabil care s-au făcut înainte de congres n-au vizat decât funcţiile de vicepreşedinţi, alegerea dumneavoastră ca preşedinte al PNL nu este rodul acelor manevre murdare, nu le datoraţi nimic trăgătorilor de sfori. Alegerea dumneavoastră ca preşedinte al PNL este rodul prieteniei cu Crin Antonescu şi rodul încrederii bazei partidului. Vă invităm să rămâneţi alături de Crin Antonescu şi alături de oamenii mulţi şi curaţi, care vă susţin întotdeauna luaţi împreună şi niciodată luaţi separat. Desprindeţi-vă acum de cei care v-au înconjurat ca să vă ia oxigenul şi care deşi nu vă pot face preşedintele României, cu siguranţă vă pot face nimic.

Aşadar, vă rugăm să evitaţi “împărţirea apelor” în PNL care ar rezulta în urma competiţiei interne dintre dumneavoastră şi Crin Antonescu, faceţi-ne şi faceţi-vă un bine: nu ne daţi de ales! Nu vă măsuraţi puterile cu Crin Antonescu, măsuraţi-vi-le împreună cu Crin Antonescu. Fiţi dumneavoastră întâiul susţinător al lui Crin Antonescu în campania pentru prezidenţiale, aşa cum Crin Antonescu a fost prima voce care în 2009, când nimeni nu mai vedea soluţii, a strigat “Klaus Iohannis premier!” şi prima voce care în 2014 a strigat “Klaus Iohannis preşedinte al PNL!”.

“Cine trădează încetează să existe. Eşti ceva, şi când trădezi, nu mai exişti.” (Crin Antonescu) Îndrăzniţi mai mult!

Monday, 30 June 2014

Iohannis, nu poţi să fii şi rocker,
şi Adormirea Maicii Domnului în acelaşi timp

De la congresul PNL încoace, stau şi mă tot crucesc de catastrofa de imagine care e Iohannis. Când era Geoană candidatul PSD mi se puseseră mie deja la ficat sutele de kilograme de băşcălie zilnică pe care le atrăgea biata vieţuitoare. Când a-nceput-o Tăriceanu cu măgăriile tratabile instituţionalizat şi săriturile cu trambulina la groapa cu îngrăşământ organic, am zis “Geoană, tată, eşti răzbunat!” – mă usturau ochii de la ce se rostogolea pe tot internetu’ şi prin toată presa fără aţă! (By the way, si de tura asta, cu ocazia congresului PNL, a promis că le amputează ăstora o mână ş-un picior, şi nu le-a produs decât o fisură anală.) Ş-am zis gata, fraţilor, pân-aci ne-a fost, p-ăsta nu-l mai depăşeşte nici dracu’! Mă declar învinsă: n-am imaginaţie! S-a suit Iohannis în vârfu’ trebii şi ne-a demonstrat că el e la avansaţi. Genetic. Tot ce se leagă de numele lui degenerează în băşcălie prin simpla descriere sau filmare, după caz. De la prima ridicare de pe scaun, tooot mi se-mprăştia neamţu’, cât era de mare, la tribună sta proptit in poziţie de alternativă la Turnu’ din Pisa şi fiecare legănare model Rambo îţi dădea fiori, de-ţi venea să-i lipeşti în frunte bulină roşie, ca pe clădiri. După care a-nceput adevărata suferinţă: şi-a deschis gura. Şi n-a ieşit nimic. După care a-nchis-o la loc. Şi s-a uitat în sală. Şi n-a nimerit pe nimeni cu privirea. Şi iar a deschis gura. Şi a zis domnul: “Astăzi începem un congres foarte important.” Şi s-a oprit. Si sălii nu-i venea a crede! Nu că începe un congres foarte important, ci că s-a oprit! Iar! Şi tot aşa, din scremere în scremere şi din platitudine în platitudine, liberalii au răzbit cu greu şi cu durere, după câteva ceasuri bune în lagăru’ de concentrare – de concentrare la botu’ calului. (N-am zis măgarului, da’ cu greu m-am ţinut.) Eh, şi alăturând imaginii ăsteia declaraţia de avere a... calului, că aşa am rămas, te şi trăsneşte în regim de şoc electric: atât de prost şi atât de prosper... Omu’ a zis că s-a-mbogăţit din meditaţii. Noi, ca fraierii, una-două am crezut că-i vorba despre meditaţii de fizică şcolară, şi l-am suspectat de impertinenţă la adresa logicii. Acu’ fac eu însă legătura! La cât vorbeşte, musai că erau meditaţii de yoga. La alea, recunosc, nu le ştiu mercurialele, s-ar prea putea să fie la cote imobiliare. Mai ales dacă-s în limba germană. La cât e de urât şi de împotriva firii graiu’ ăstora, nu m-aş mira să fie mai greu de tăcut în limba germană decât de vorbit, poate chiar scoţi bani frumoşi cu o privire fixă şi cu fălcile-ncleştate, n-aş putea să vă spun. Dumnezeu cu mila, să-i dorim omului o bulă imobiliară – una mai mică, numai pentru el şi familia lui. Dincolo de asta însă, catastrofa reală nu e că vorbeşte puţin omul – dacă nu-i vine, nu-i vine şi basta – catastrofa e că vorbeşte totuşi! Şi când vorbeşte, puţinul care-i curge din gură îl stropeşte de sus până jos – metaforic vorbind – după cum s-a arătat în “Pilda eja... onomasticii precoce”, prin care ne-a demonstrat cum dintr-o microscopie tehnică precum numele partidului contopist poate inventa o încrâncenare de tip rezistenţa din munţi. Deci problema lui Iohannis nu-i că vorbeşte puţin, problema e că-i vine de la stomac, şi depindem cu toţii de ce mănâncă.

Eu vă spun că n-aţi văzut mai nimic! Pentru că s-a prăvălit peste el toată băşcălia de care-a fost capabilă opinia publică, acum are să se enerveze şi-n curând îl vedem încercând să fie Crin. Crin e un fel de Elvis Presley pentru el, tot ce e Crin, vrea să fie şi el. Luaţi aminte la titlul post-ului ăstuia! Vi-l mai amintiţi pe Geoană ţopăind în noaptea aia? Ascundeţi-vă!

Sunday, 29 June 2014

Paralizia instinctului la vaci. Astăzi, PNL.

Am urmărit vineri şi sâmbătă Congresul PNL. Nu atât pentru evenimentul în sine cât pentru a observa felul în care se manifestă organic partidul. Ca să rezum, imaginea de ansamblu a fost aceea a unei cirezi de vaci intr-o ogradă împrejmuită cu gard electric, în care majoritatea vacilor, desi poarta e larg deschisă, preferă să se trântească insistent de gardu’ electric, într-o anestezie totală a instinctului de autoconservare. Aşa şi liberalii: de-a lungul anilor au constatat că preşedinţii “serioşi” i-au băgat prin toate bălăriile şi că abia când i-a condus unul cu viaţă şi cu emoţie în el au început să simtă că au o direcţie de mers mai degrabă inteligentă decât previzibilă. Şi că e profitabil pentru cireadă. Pardon, pentru partid – am uitat să închei metafora. Şi cu toate astea, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-nchidă poarta şi să revină la activitatea lor preferată: trântitul insistent de gardu’ electric. Poarta n-au închis-o chiar de tot – Crin e încă prin preajmă – dar gardu’..., of, ce frumos e gardu’... :))

Deci: şi l-au tras pe Iohannis preşedinte de partid. De ce s-au îmbulzit să-l voteze cu peste 90%? Pentru că în marea lor majoritate, cu toate pretenţiile de fiinţe cu aspiraţii individuale şi cu creativitate decizională, liberalii sunt şi ei, chiar dacă mai umblaţi pe la şcoală decât PSD-iştii, nişte clişeişti şi nişte foşti elevi cuminciori, care dacă le-a zis profesoara să scrie de 100 de ori “Mihail Sadoveanu este un mare scriitor.” nu numai că au făcut-o şi pe asta, dar au şi început să creadă ce-au scris, fără nevoia de-a-i mai citi cărţile lu’ Sadoveanu. Aşa şi liberalii: “Klaus Iohannis este un neamţ riguros, organizat şi gospodar.” – noul slogan de partid. Nu-şi pune mai nimeni problema “Şi la ce ne foloseşte?”. Că ştiţi, gospodari riguroşi care au făcut un ritual din a pune mâna pe mătură primul lucru când se trezesc sunt o grămadă. Cum anume se califică un bun măturător de ogradă pentru poziţia de lider, n-aş putea să vă spun. Da’ hai, treacă de la mine, pentru prima dată în istoria lor recentă liberalii îşi doresc din suflet să aibă şi ei ograda măturată. Bine, copii, trageţi-vă un bun măturător ca Iohannis, fie primit! Da’ parcă totuşi, să-mi spuneţi că vreţi să ni-l daţi preşedinte de ţară şi să vă aşteptaţi să ne-ncolonăm cu toţii, e prea groasă. Revin la problema vacilor care se trântesc de gardu’ electric: PNL arată ca un partid care şi-a pierdut instinctul politic. Are o direcţie, corectă, aia de a fi nucleul unui viitor partid de dreapta opozabil PSD-ului, direcţie susţinută de perspectiva de a da un preşedinte de dreapta în toamnă, dar nu-i de-ajuns. Fără instinct eşti captivul unor calcule de risc făcute de tot felu’ de analişti care exclud complet natura imprevizibilă a unui context instabil, şi cu atât mai mult a unui individ rigid aruncat într-un context instabil. Asta e proprietatea dominantă, aproape că aş putea spune unica proprietate, a lui Iohannis: rigiditatea. În toate privinţele: n-are idei, n-are cuvinte, n-are adaptabilitate la schimbare, n-are nimic din ce înseamnă spontaneitate şi flexibilitate. Ia în braţe – atenţie, nu generează! – o direcţie pe care i-o indică toate manualele ca fiind aia corectă, şi o ţine aşa în linie dreaptă, indiferent că se bagă sub roţile camioanelor, în groapa cu lei, în groapa cu rahat. Mai ales în groapa cu rahat. Şi când eşti genul ăsta de nătâng care nu se uită unde nimereşte şi-n ce calcă, tot ce ţi se-ntâmplă stă sub semnul celei mai crâncene forme de ratare în relaţia cu publicul: inadecvarea.

Lipsa de sensibilitate, lipsa de instinct şi inadecvarea rezultantă sunt alea trei lucruri care au făcut ca ieri, în cea mai mare zi din viaţa lui politică, Iohannis să reuşească să aducă la exasperare o sală-ntreagă prin discursurile-i căzute ca nişte bolovănoi, aruncaţi cu precizie nemţească, ce-i drept – mai puţin ăla prin care a reuşit să-şi pună tot PDL-ul în cap anunţând cu un rânjet venit de nicăieri şi plecat niciunde că partidul rezultat din fuziune se va numi PNL, pen’că a rezolvat el şi PDL-iştii înghit. Problema nu e că n-ar fi înghiţit-o şi pe asta PDL-iştii, problema e ca au trebuit s-o-nghită de la televizor, şi nu de la conducerea partidului – ăsta e un exemplu de inadecvare care într-o secundă poate f_te toate sondajele în baza cărora liberalii se lasă prostiţi de Orban şi Atanasiu, care vor să scape de Iohannis întru preluarea partidului de către ei, profitând de lipsa de leadership din PNL (care de altfel a făcut posibilă şi paraşutarea unui extraterestru în varfu’ partidului). Că tot am adus vorba, chiar şi despre sondaje e de zis aşa: important e nu cine intră cu cel mai mare scor în turul 2, important e cine iese cu cel mai mare scor din turul 2!

Mai există totuşi nişte suflet în PNL – s-a văzut în explozia sălii la momentul acceptării de către Crin a propunerii de a reveni în postura de posibil candidat la prezidenţiale. Problema cu sufletu’ liberal e că stă tare comod în cur pe scaun. Şi nu s-ar chiar scula în două labe să-l vedem şi noi, “curat, în lumină, în picioare”.

Crin a înviat, şi cu el, o halcă groasă rău din PNL – atât de groasă, încât prima decizie eroică a viteazului Iohannis din postura de preşedinte de partid a fost să se ascundă sub masă, retrăgând de pe ordinea de zi rezoluţia privind desemnarea candidatului PNL la prezidenţiale, pe care tocmai el o ceruse insistent cu o zi înainte. Păi dacă voinicu’ ăsta care sparge gura târgului n-a avut curajul să intre într-o confruntare cu Crin în faţa partidului, cu Crin ăla care are vreo -80% în sondaje, în vreme ce el tocmai fusese ales cu un scor de partid comunist preşedinte PNL, atunci la ce acte de vitejie să ne aşteptăm într-o confruntare nu doar cu Ponta, dar cu toată maşinăria PSD-istă, cu toată propaganda PSD-istă? Mai ales acum, că şi-a ostilizat şi PDL-ul, chiar şi PMP-ul rupt din PDL, în prima zi de vodă al celui mai important partid de dreapta. Eu n-am aici nimic de-mpărţit cu Orban şi Atanasiu – ei sunt doar golani. Eu am cu restul liberalilor care se lasă manipulaţi – ăştia-s proşti în toată regula. Iar ălora care nu se lasă manipulaţi, dar nici nu pricep că nu poţi să-l susţii pe Crin nefăcându-i rău, le transmit că nu stingi focul doar pentru că nu torni benzină.

Ca o notă laterală, povesteam ieri cu Iulia despre următoarea treabă: vedeta congresului de ieri a fost Crin, cu nişte aplauze nebuneşti în spate, nu Iohannis, ales cu peste 90% – emoţie vs. cifre. 
Ştiu şi io cum e cu sondajele...? Mai meditaţi, mai exersaţi.