Friday, 19 June 2015

Vi-l mai arăt şi pe ăsta

Acu’ o grămadă de ani, când puţini îl admirau, predominant din motive de plete, şi o grămadă îl detestau, predominant din aceleaşi motive profunde, eu îl ridicam în toate slăvile pe Crin, pentru luările alea de cuvânt din parlament. A trecut mult până să-l văd preşedinte de partid – treabă la care nici nu-ndrăzneam să sper de altfel, a venit de nicăieri minunea, ca toate minunile. Şi înainte, şi după ce-a devenit preşedinte de partid, şi acum, când practic omu’ s-a retras în pustnicie politică, mi-am luat şi îmi iau sticle şi borcane-n cap din toate părţile pentru că l-am susţinut şi nu mă dezic de el nici în ziua de azi, şi nici în perspectivă. Odată cu ieşirea lui (fie şi neoficială) din activităţile specifice, m-am gândit să mai încep un pariu politic, în legătură cu un personaj care se-ntâmplă că-i şi seamănă foarte bine ca parcurs, ca structură, ca inteligenţă şi ca lejeritate cu vorbele: Ovidiu Raeţchi. Văd la el aceeaşi tenacitate în a se construi ca om politic riguros şi curat, cu o răbdare şi o discrecţie care iniţial îmi dăduseră senzaţia că-s rodu’ timidităţii – m-am liniştit între timp: pe măsură ce s-au înmulţit apariţiile-i publice mi-a devenit clar ca omu’ chiar are vână, doar că nu avuse prileju’ să-şi dea drumul până acum. Când am să văd primele discursuri ample, vorbite liber de la tribuna parlamentului, am să ştiu sigur că e un pariu câştigat – până atunci merg pe instinct. :) Are absolut toate calităţile unui viitor preşedinte de partid în stare să se-apuce de ceva şi alături de care şi pentru care să nu-ţi fie ruşine să faci campanie. În acelaşi timp, aşa cum m-a bucurat viziunea lui Crin despre un PNL cu accente conservatoare mult mai vizibile, m-ar bucura ca direcţia asta să aibă ocazia să fie reluată în forţă de către Ovidiu odată ajuns la conducerea partidului. (Profit de contextul legat de direcţia viitoare a partidului ca să clarific o întrebare cu care mă tot împiedică lumea, anume de ce pe de o parte am susţinut că e necesară fuziunea cu PDL-ul, iar acu’ mă dezgustă total. Nu e o contradicţie: fuziunea în sensul asimilării PDL trebuia făcută, în scopul de a ne îndrepta spre bipartidism. Dar în sensul ăla, cu PDL-ul în genunchi după nişte europarlamentare terminate cu PNL la vreo 20-22% şi PDL la 12%, nu în halul în care s-au petrecut lucrurile în 2014! PDL-ul trebuia adus în faţa opţiunilor de a dispărea printr-o catastrofă la prezidenţiale sau de a se lăsa înghiţit fără să mai pună condiţii înainte să li se-ntâmple pocinogu’ în văzu’ lumii. Dacă liberalii au găsit prioritar să i-o tragă lui Crin, foarte frumos, acum au obţinut un mare şi minunat rahat pe care-l poartă cu mândrie în vârfu’ capului, fiind totodată reprezentaţi perfect meritocratic de cuplul bielă-manivelă Blaga-Gorghiu. La mai mare! Asta e toata diferenţa, eu speram într-adevăr ca PDL-ul să intre în PNL pe uşa din dos, dar... ce ziceam eu şi ce-au înţeles ei – în final s-a-ntâmplat că le-a intrat PDL-ul în dos. Atât au putut. Să le fie de bine, nu-i partidul meu – singura-mi sugestie în legătură cu nou’ “PNL” e să introducă ghilimelele în siglă.) Revenind la subiectul zilei, si mai ales al anilor următori, dacă mi s-or lega şi de tura asta previziunile, Ovidiu arată bine, în toate felurile. :) E de la mare distanţă cel mai fin politician al ultimelor promoţii. Vi l-am arătat din timp, ca să faceţi ce ştiţi voi mai bine – adică una dintre alea două variante: fie să-l ignoraţi în continuare şi să vă minunaţi la un moment dat “de unde-a mai apărut şi ăsta”, fie să-l flegmaţi de sus până jos pe unde-l prindeţi. Despre partid n-am nici o îndoială ca va face exact ce trebuie cu el. 
(Hai, PNL, f__e-l şi pe ăsta, e clar că poţi!) 

Saturday, 31 January 2015

Cado’ pentru ăștia care "v-ați luat țara înapoi"

Portretul vechiului și noului vostru președinte, să vi-l atârnați deasupra patului, ca să vă amintească zilnic cât de cretini sunteți:
sursa: sri.ro

Tuesday, 20 January 2015

Budismul medical în România

De când a dat Nicu Bănicioiu peste ei, pe medicii români i-a lovit o stare de beatitudine cum rar mi-a fost dat să văd. Practic, la noi n-a fost nevoie ca guvernanții sa ridice steagu’ alb al păcii si să cedeze în fața cerințelor medicilor, a fost suficient să ridice Bănicioiu steagu’ roșu al PSD-ului, și medicii, într-un moment de iluminare, au constatat că fericirea e o stare sufletească sublimă ce poate fi atinsă chiar și dacă ești rupt în ___. Ați auzit voi de lupte pe bugetul sănătății pentru 2015? Eu nu. Adică... ne amintim prin ce trecuse Eugen Nicolăescu, frate, oamenii din medicină erau puși pe treabă, mitinguri, greve, ba i-au adus ăstuia și coroane mortuare, de nu pleca la bună vreme erau în stare să-l și împingă în groapă, nu-i exclus nimic. Eh, și din toată isteria aia (pe care, fie vorba-ntre noi, n-o făcuseră nici când li s-au tăiat salariile cu UN SFERT!) n-a mai rămas nici probă de laborator din scaun odată ce s-a pogorât Măria Sa Nicu Băniciou pre pământu. Eh, păi atunci, dragii noștri, dacă jucați politic, minunați-vă de ce nu vi se alătură pacienții și de ce sunteți blamați la grămadă. E urât să fiți transformați în milogi cu studii superioare, care depind de plățile informale ale pacienților, dar e infinit mai urât să vă transformați singuri-singurei în milogii PSD-iștilor (sau ai oricărui alt partid, ca să n-avem vorbe). Măcar pacienții când vă întregesc salariile o fac totuși conștientizând pe pielea proprie valoarea muncii pe care o faceți, politicienii pentru care-nchideți gura și-nghițiți... diverse nu dau doi bani pe voi – poate că ăsta e statutul care vi se potrivește cel mai bine, eu de-aici încolo nu vă mai contrazic, facă-se voia voastră.

(Pentru medicii cărora le stă pe limbă să mă-ntrebe aroganțe din alea din categoria “Da’ când te duci la doctor și te scoate din suferință e bine, nu?”: când îți pune voi de-o campanie de PR întru reabilitarea imaginii medicului român, eu cred că-i o idee proastă să mă luați fix pe mine drept exemplu nominal de beneficiar de pe urma succeselor mărețe ale sistemului sanitar din România – pentru detalii, sunați-i pe colegii voștri care mă cunosc, eventual chiar pe cei care m-au mătrășit ca la carte. Urmarea fiind că eu m-am bătut în continuare și mai abitir pentru statutul lor profesional, ca ei să poată face blaturi politice  – cu Bănicioiu acum, cu alții pe viitor.)

Wednesday, 17 December 2014

Ponta, împarte și cu prietenii!

Despre semnificația votului din 16 noiembrie nu se discută decât din perspectiva relației politicieni-electorat. E greșit. În special votul de anul ăsta a fost în primul rând despre o cu totul altă relație, anume relația presă-electorat. Sigur că populația a dat buzna în secțiile de votare cu foamea aia nebună pentru a-i servi lui Ponta cu presiune o binemeritată m_ie, vorba sloganului, pentru că pur și simplu ficații electoratului au cedat la o asemenea cantitate de căcat livrată la domiciliu, non-stop,  în regim de superpromoție. Dar în filmul ăsta Ponta nu a fost doar reprezentantul perfect al duhorilor din politică, a fost și reprezentantul traficanților de căcat care au încercat să ni-l îndese pe gât cu forța, acum pe el, al'dată pe alții, și mă refer evident la presă. Când presa care cumula probabil în jur de 90% din audiență s-a transformat în sectă fanatică pro-Ponta, în momentul în care se răstoarnă găleata cu m_ie din partea electoratului n-ai cum să dezlipești beneficiarul nominal, care a fost Victor Ponta, de beneficiarul colectiv reprezentat de individul ăsta. Practic, Antena 3 și dependințele ni l-au trimis pe Ponta pre pământu să-l recunoaștem drept Cristos, iar electoratul, inspirat de tura asta, a procedat ca la carte, literalmente, ca la Cartea Cărților: “Nu nu, facem cum am mai făcut, întâi îl răstignim ș-apoi vedem dacă se mai scoală.” :)) Și nu s-a mai sculat. De-aia zic, Ponta, tot ai primit atâta amar de chestie din aia de-ți ura lumea pe tot internetu’, fii bun, dă-le și pr’etenilor de la Antena 3 – în fond, au mâncat ei atâta rahat pentru tine anii ăștia, mai contează o secreție în plus sau în minus? (Zic Antena 3 ca sindrom, nu e nevoie de toată lista.)

Moment de seriozitate: Presa în ultimii anii s-a comportat ca prima putere în stat, confundând puterea de convingere cu puterea însăși, cu puterea executivă, ba chiar cu puterea absolută. Eh, pe 16 noiembrie iacătă electoratul a trimis-o înapoi unde-i e locul, că nici dictatura presei nu-i bună. Eu de-aia le-am tot zis anteniștilor și asemănătorilor: încercați măcar să egalați nivelul mediu de inteligență al publicului vostru. N-au putut ține pasu’. 

Sunday, 23 November 2014

Monday, 17 November 2014

Lecţia de igienă personală:
ziua-n care România s-a șters la fund și a tras apa

Faptul că votul de ieri a fost imposibil de anticipat pe bază de opțiuni politice măsurabile și argumente sociologice tradiționale exact asta arată, că a fost vorba despre cu totul altceva. A fost vorba despre un gest de minimă igienă.
Scorul de ieri nu e rezultatul unui vot politic, ci al unui vot profund biologic. Dacă te-ntrebi ce ți s-a-ntâmplat, Viorel, răspunsul ăsta e: au cedat ficații românilor. Nimic altceva. Găleata de căcat pe care ai turnat-o prin secta aia fanatică adunată la Antena 3, cu toate dependințele, a fost mult prea mare, mult prea plină și mult prea puturoasă. Disprețu-mi total față de Iohannis e intrat în folclor deja, inutil să menționez că nu vorbesc de pe poziția susținătorului – de altfel nici nu l-am votat, n-am votat deloc, mi-a fost la fel de greață de ambii candidați. Totuși, diferența a făcut-o fenomenul din spatele ăstor doi. Dacă în spatele lui Iohannis se afla o adunătură de găinari preocupați cu intrigi ieftine și conduși de aspirații mult peste potențialul lor genetic, în spatele lui Viorel a fost vorba despre STRUCTURI în toată regula, despre mașinării capabile să facă rău în mod organizat, să strivească mase întregi. ACL a venit pur și simplu cu o ofertă de doi bani – n-o să-mi schimbe nimeni părerea despre mutu’ ăla, veci. PSD a venit cu o strategie întreagă. Cu o strategie de călcat oamenii pe cap. Cu mecanisme de anihilare. Părerea mea, care i-a oripilat pe mulți, nu mă-ndoiesc, a fost că e preferabil ca Ponta să câștige alegerile, pentru ca tot gunoiul să se deconteze într-o singură parte și PSD-ul să intre în sfârșit într-un declin ireversibil. (Pe de altă parte, dreapta merita să primească lecția că nu poți la nesfârșit să îndeși pe gâtul electoratului orice candidați de toată jena, mizând strict pe anti-PSD-ism – eh, poate al’dată.) Nici în cele mai profund aspiraționale halucinații de bine ale mele nu visam eu că românii au ajuns deja la maturitatea de a respinge cu atâta presiune mocirla PSD-istă! Este categoric cea mai frumoasă surpriză electorală de care-am avut parte până la vârsta asta. Dacă nici măcar n-a fost nevoie să-l facem președinte pe Viorel ca să înceapă prăbușirea iremediabilă a celui mai infect partid de pe piață, înseamnă că mai avem totuși niște resurse sănătoase-n noi, sistemul imunitar e încă funcțional. Într-un fel e trist că de valul ăsta nu s-a profitat pentru a da un președinte pe bune, și nu un președinte gol de conținut ca Iohannis – nu prinzi des conjuncturi din astea, în care manelăria majoritară să fie anihilată de greața ajunsă stil de viață. Pe de altă parte însă, e foarte bine că mamutul PSD și candidatul omniprezent și-au luat-o pe coajă de la un non-candidat – asta arată clar ca votul a fost unul 100% anti-PSD. Ba mai mult, faptul că alternativa a fost o stafie de candidat probabil că a permis multora să-l ignore total și să-și lase viscerele să se manifeste din plin împotriva gunoiului absolut. (N-am văzut un singur votant entuziasmat de Iohannis. :)) Jenează-te, nătăflețule, e o pseudovictorie care te face și mai penibil decât erai oricum.)
Deci Viorel, mamă dragă, să-ți explic pe românește de ce ți-ai luat acest mare și minunat pește mort peste față:
- pentru că ai vrut toate jucăriile, motiv pentru care ți-ai pus toți slugoii să lovească-n Crin în cel mai mizerabil mod cu putință.
- pentru că ai greșit cantitățile și te-ai introdus peste tot cu forța, lipindu-te de imaginea unor oameni care chiar muncesc pe bune și nu practică impostura ca tine, fie și pentru că nu le permite domeniul de activitate: te-ai urcat în varfu’ eforturilor colosale ale Simonei Halep, le-ai violat mediatic pe copiluțele alea care pentru gimnastică s-au maturizat accelerat de la 5-6 anișori, renunțând la cea mai fericită perioadă din viață ca să-și zdrelească mânuțele și să-și impună durerea ca formă de perfomanță, ai vrut să demonstrezi că-n țara asta lumea compune muzică exclusiv cu gândul la tine, scrie literatură inspirată de tine, joacă piese de teatru gândindu-se că poate ești prin lojă etc. Ficioraș, nu mer’e așa! În țara asta nu e toată lumea condusă de carierism cinic și superficialitate.
- pentru că..., of,  Antena 3 Trandafiri. Pastoru’ Gâdea, analistu’ militar, fătucele ascultătoare, istericu’ bătăuș... – hai că-i știi după moliciunea și catifelarea limbii. :)) Un cuib de propagandă mai mocirlos și mai plin de boli venerice nici că s-a pomenit! Și e totuși final de 2014, Viorel, e târziu pentru așa ceva.
Alte note despre consecințele rezultatului de ieri:
Tăriceanu, mai suporți? A câta mare __ie pe care ți-o iei din drag de Ponta e asta? Mai încape, mai reziști? Pare o nevoie biologică de-a dreptul.
Limbricilor din jurul lui Iohannis, vă doresc să mergeți cu el la Cotroceni, pentru că asta vă doriți și voi în fond – pentru un căcat de post de consilier ați fi în stare să vă vindeți și părinții la kilogram, sunteți în stare să umblați cu un rahat de urs în vârfu’ capului pe stradă, într-un fel ați și facut-o deja. Dar n-o să fiți niciodată mai mult decât sunteți. Oameni mici cu satisfacții și aspirații mici. Niște cifre și niște virgule pe-un stat de plată, aia sunteți. Merit pentru rezultatul de ieri? Zero.
Un lucru e de ținut pe scaunul din față: faptul că victoria asta împotriva PSD-ismului nu va însemna nimic dacă dreapta nu se igienizează urgent, așa încât să poată da un sens votului de ieri. La fel cum victoria din decembrie 2012 împotriva băsismului n-a însemnat nimic, din motivele pe care le știți.
Una peste alta, să ne bucurăm așa cum ne putem bucura pentru că am evitat groapa cu rahat și am călcat doar într-un gâinaț. Sau dacă vreți o metaforă mai tare, am scăpat de holeră, ce mai contează că ne-am ales cu oxiuri?

Saturday, 15 November 2014

Mai faceţi şi altceva, reluăm duminică mocirla

E la liber, pentru ăia care se mişcă-ncet. Intenţionat. :)


Wednesday, 12 November 2014

PNL în etapa cacarsisului.
(Dacă vreţi pot să scriu şi cu “ch”.)

Iohannis, pentru tine am să pun varianta contrasă chiar în deschidere, ca să nu zici că te marginalizez:
Pentru tot restu’ lumii:
Se cade să încep în mod natural cu definirea neologismului.
Cac(h)arsisul este o formă de purificare prin împachetări cu căcat – o varietate perfecţionată a împachetărilor cu nămol.
Ei, după confruntarea de aseară desfăşurată între Iohannis şi Ponta numai şi numai ca urmare a ritualului (presupus PSD-ist) de sacrificare a găinilor voodoo în scopul reconstituirii scenei măcelului, versiunea avicolă, pot spune cu certitudine că odată cu desemnare neamţului drept candidat liberalii au intrat într-o etapă de reconstrucţie interioară care presupune nu traversarea deşertului, ci traversarea fosei septice. Aşa stând lucrurile, oamenii au purces la implementarea terapiei ca atare: şi-au tras un preşedinte de partid şi candidat cu caracter de căcat, căruia, desigur, i-au făcut o campanie de căcat, cu mesaje de căcat scrise de oameni (cu caracter) de căcat şi ei – Mihalache, Huiu, voi sunteţi, mă'? :)) –, iar în confruntarea amintită, mitologicul Iohannis a reuşit să se umple de căcat de sus până jos.
(Frăţioare Crin, acu’ pricepi de ce ai beneficiat de tratamentul ăla de căcat? Nu era nimic personal.)

Mă opresc aici cu umoru’ negru. Pardon, maro.
Moment de seriozitate: băi frate, ăştia din PNL sunt zdraveni la cap?! Că Iohannis ne-am convins că nu e. Mă rog, nici Ludovic, da’ restu’ zic. Ieri Gorghiu abera ceva despre găinile căzute-n lupta pentru apărarea statului de drept, dup-aia a ieşit Iehova ăsta al lor şi ne-a zis că se simte ameninţat cu moartea pe filieră semiologică, pentru ca ulterior să-şi sfârşească ziua în mod catastrofal în confruntarea cu tocilaru’ Viorel, devenit erou naţional cu ocazia asta. Dragii mei, un partid întreg, recent compus din două prezer... partide găurite, ne propune drept preşedinte de ţară, şi deci preşedinte CSAT, un individ aflat într-o totală derivă, un individ care întârzie verbal şi absentează intelectual?! Eu v-am tot zis că mie nu-mi plac fanatismele de niciunele. Şi nu-mi plac, dincolo de caracterul lor patologic, pentru că produc automatisme model Pavlov prin care se anihilează de fapt exact subiectele sanctificate/demonizate. Primele lături în cap mi le-am luat în momentul în care am lăsat-o mai moale cu promovarea monarhiei, observând valul ipocrit de “neomonarhişti” apăruţi peste noapte, de unde iniţial eram vreo 3 fraieri pe care ne ironiza toată lumea. Acum mi-o iau peste cap în aceeaşi idee pentru că trădez idealurile anti-PSD-ismului. Nu, eu n-am de gând să salvez ţărişuara din ghearele golanului PSD-ist votând un imbecil limitat genetic. Şi revin mereu: nu după ce liberalii au aruncat la gunoi un supercandidat, supervorbitor, supercaracter, superlider ca să-l înlocuiască în mod mizerabil cu mai sus descrisul imbecil greşit împachetat genetic şi prost crescut de la mama lui de-acasă. Domnule, eşecul ăla umblător şi-a luat-o ieri pe coajă nu de la vreun versat ca Băsescu, mă-nţelegeţi? Şi-a luat-o de la Viorel! Geoană în faţa ditamai golanului de Băsescu s-a descurcat admirabil prin comparaţie, ce naiba! Şi insist, eu am serioase dubii de natură medicală în privinţa lui Iohannis, eu pe ăla preşedinte nu-l fac, să fie clar! Ne-om trezi dracului cu conflicte-n zonă şi ăsta s-a prezenta la şedinţele CSAT trăgând o raţă de plastic după el – te poţi aştepta la orice!

În plus, o repet, am o curiozitate deosebită, care mă face să-i doresc lui Iohannis un binemeritat eşec: vreau si eu să văd ce fac liberalii cu el după.  

Thursday, 6 November 2014

Candidatul “Mi se cuvine/îmi trebuie/daţi-mi”

M-am decis final: votez cu Victor Ponta. Pentru că e singurul care îşi doreşte pe bune să ajungă preşedinte.
Am de ales între două curve ordinare care l-au _____ pe Crin. Dacă Ponta are o oarecare scuză, că i-au cerut baronii să candideze, baronii care l-au făcut om, Iohannis dimpotrivă, i-a tras-o FIX ăluia care l-a inventat.
Iar acum e campanie, între alea două tururi, şi cel mai bine explică atmosfera şi atitudinea candidaţilor Ion Cristoiu:

"Au trecut deja patru zile de la primul tur. Ca mâine e cel de-al doilea tur.
Ce constatăm?
Candidatul clasat pe locul al doilea – Klaus Iohannis – parcă nici n-ar exista.
Nu merge la televiziuni, nu face nici o alianță, nu curtează nici un alt electorat.
Nu face nimic original, nimic surprinzător, nimic care să ne lase cu gura căscată și să ne amintim peste vremi cu uimire invidioasă.
Din cînd în cînd ține cîte o conferință de presă.
Monica Macovei i-a pus niște condiții. Ar fi trebuit să răspundă imediat. N-a făcut-o. Poate o va face.
Victor Ponta, cel căruia diferența de 10 la sută ar trebui să-l facă să se culce pe o ureche, e omni prezent. Face alianțe, merge la televiziuni, inclusiv dușmane, fie cu Tăriceanu, fie cu Meleșcanu, curtează electoratul celorlalți candidați, pînă și pe cel al Monicăi Macovei și al Elenei Udrea.
Parcă el și nu Klaus Iohannis ar avea de recuperat 10%.
Dacă urmărești presa și televiziunile, vei constata, uluit, că pentru Klaus Iohannis, cu Victor Ponta, se bat jurnaliștii. Se bat pe viață și pe moarte.
Jurnaliștii de la Gândul cheamă la demonstrații de stradă împotriva lui Victor Ponta. Jurnaliștii de la Reporter virtual se roagă de Dan Diaconescu să-i dea voturile lui Klaus Iohannis. Jurnaliștii de la ziare.com și HotNews cheamă lumea la vot împotriva PSD.
Dumnezeule!
Nu se mai scriu texte. Se scriu lozinci. Nu se mai rostește. Se strigă.
Parcă toți ar lucra la Gazeta de perete a șantierului Bumbești-Livezeni al ACL.
Dincolo de chibițăreala care contrazice minima morală profesională – ziaristul nu-i un agent electoral, indiferent de simpatiile și antipatiile sale politice – remarc în aceste zile dintre cele două tururi o premieră nu numai în Istoria României, dar și în Istoria lumii:
Jurnaliștii țin locul unuia dintre candidați!"

Deci avem de-a face cu un candidat din partea ACL care consideră că lui I SE CUVINE, iar noi trebuie să ne spetim SĂ-I DĂM. Eh, dacă entuziasm nu poate genera monumentu’ ăsta de întârziere, enervare poate! Atât de bine poate, încât eu simt o nevoie biologică să votez împotriva unuia care-mi dictează că TREBUIE să-l pup în cur şi să-i servesc preşedinţia pe tavă, fără ca el să-şi mute dosu’ un milimetru. Ei, nu, bovină, nu mer’e aşa, nu ţi se cuvine nimic.

Monday, 3 November 2014

Tot nu m-aţi convins, băieţi liberali

Sar peste analiza rezultatului de ieri. Aşa, pur şi simplu. Revin poate al’dată.
Zic însă aşa:

Ştiţi ce e nasol? E nasol că am ajuns într-un tur 2 cu nişte băieţi despre care nu ştiu pe care să-l detest mai rău. Atâta noroc doar că mi-e clar care e mai nociv -- sunt două lucruri diferite al naibii. Totuşi, încă am o reţinere majoră în privinţa participării la vot pe 16 noiembrie. Aceeaşi reţinere care m-a făcut să absentez în 2004: n-am putut accepta că PNL-ul îmi pune sula-n coaste să votez un cretin ca Băsescu. Acum e mai rău chiar, în 2004 candidatul iniţial al PNL era mortu' de Stolojan, măcar Băsescu era mai mult decât viu, venea ca o reparaţie tehnică -- acum însă nu mai au nici o scuză liberalii pentru faptul că mi-au tăiat de pe listă candidatul pentru care m-aş fi dus şi-n Uzbekistan să votez, ca să-mi pună sula-n coaste să-l votez pe mortu' de Iohannis. Deci nu, tare mi-e că nu votez nici în turul 2, cum n-am votat nici ieri. Pentru că din principiu nu votez cu sula-n coaste. 

Saturday, 25 October 2014